GERMANIA VA SPRIJINI PARCURSUL EUROPEAN AL R. MOLDOVA

Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, a avut, pe 4 aprilie, o întrevedere cu o delegaţie a Bundestag-ului Republicii Federale Germania, însoţită de un grup de reprezentanţi ai Fundaţiei Konrad Adenauer din Germania, a relatat Direcţia comunicare şi relaţii publice a Legislativului.
Deputaţii germani au sosit la Chişinău pentru a se familiariza cu situaţia politică din ţara noastră şi a discuta cu oficialii perspectivele integrării europene a R. Moldova.
Preşedintele Parlamentului a apreciat interesul sporit al Bundestag-ului Republicii Federale Germania pentru procesele ce au loc în Republica Moldova şi sprijinul constant pentru parcursul european al ţării noastre. ”Sîntem impresionaţi de evoluţia dinamică a dialogului politic moldo-german din ultimii ani, Germania, ca stat lider al Uniunii Europene, prezentînd un interes special pentru republica noastră”, a declarat Marian Lupu. Potrivit Preşedintelui Parlamentului, cooperarea interparlamentară constituie un suport puternic pentru dezvoltarea relaţiilor moldo-germane pe ansamblu, inclusiv în domeniul economic. În opinia sa, activitatea Forului germano-moldovenesc din cadrul Bundestag-ului german şi a Forului moldo-german din Parlamentul Republicii Moldova, constituite acum cîţiva ani, a devenit o platformă eficientă în promovarea intereselor şi relaţiilor dintre cele două state în diverse domenii, constituind un mijloc de facilitare a procesului de integrare europeană a R. Moldova. Cu referire la situaţia internă din ţara noastră, Marian Lupu a accentuat faptul că în situaţia creată partidele politice aflate la guvernare trebuie să depăşească interesele corporative în favoarea interesului naţional. ”Pentru finalizarea reformelor începute, incluse pe agenda europeană a Republica Moldova, avem nevoie de stabilitate politică”, a menţionat Marian Lupu.
Preşedintele Parlamentului s-a referit, de asemenea, la stadiul negocierilor pe marginea Acordului de Asociere cu UE, inclusiv crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător. ”Perspectiva liberalizării regimului de vize cu Uniunea Europeană este de o importanţă excepţională pentru cetăţenii Republicii Moldova”, a spus Marian Lupu. În alt context, Marian Lupu a adus mulţumiri pentru includerea R. Moldova în Programul ”Burse Internaţionale Parlamentare”, prin intermediul căruia, cu sprijinul Fundaţiei Konrad Adenauer, începînd cu anul 2008, Bundestag-ul german oferă anual burse pentru absolvenţi ai instituţiilor de învăţămînt superior din Moldova.
Deputaţii Bundestag-ului german au reiterat sprijinul puternic al Republicii Federale Germania pentru reformele democratice din Republica Moldova şi procesele de integrare în comunitatea europeană.
La întrevedere a participat preşedintele Comisiei parlamentare politică externă şi integrare europeană, Igor Corman, preşedinte al Grupului de prietenie cu Republica Federală Germania din cadrul Parlamentului Republicii Moldova.