Germania: O bomba din al Doilea Razboi Mondial a fost dezamorsata la Ludwigshafen. Mii de localnici au fost evacuati

O bombă datînd din al Doilea Război Mondial a fost dezamorsată, Duminică, la Ludwigshafen, în Vestul Germaniei, relatează AFP, scrie news.ro. Bomba de 500 de kilograme a fost găsită în această săptămînă, în timpul unor lucrări de construcţie. “Veste bună: bomba a fost dezamorsată! Localnicii pot să revină acasă”, au anunţat pe Twitter autorităţile din Ludwigshafen. Din motive de siguranţă, autorităţile le-au cerut celor care locuiesc pe o rază de un kilometru în zona în care a fost găsită bomba să îşi părăsească domiciliile la ora locală 08.00. Operaţiunea s-a încheiat după ora 14.00.

La peste 70 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, încă sunt găsite şi dezamorsate în mod regulat bombe din acea perioadă, descoperite pe şantiere sau în păduri, pe cîmp sau chiar în grădini.