GERMANIA: CONSERVATORII LUI MERKEL OBTIN CEL MAI SCAZUT SPRIJIN IN ULTIMII 6 ANI

Blocul conservator al cancelarului german Angela Merkel obține cel mai scăzut sprijin în ultimii șase ani, potrivit unui sondaj publicat duminică în ziarul Bild am Sonntag și citat de agenția dpa.

Sondajul, efectuat de institutul de cercetare Emnid, a intervievat aproximativ 2.000 de persoane între 5 și 11 octombrie asupra intențiilor lor de vot dacă alegerile parlamentare ar urma să aibă loc duminica viitoare în Germania.

Doar 31% dintre cei chestionați au declarat că vor vota blocul conservator al cancelarului Angela Merkel, care cuprinde Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și filiala sa bavareză, Uniunea Creștin-Socială (CSU).

Față de un sondaj anterior realizat în urmă cu o săptămînă, social-democrații germani pierd de asemenea un punct procentual din sprijin, cu 21% dintre cei chestionați afirmînd că vor vota pentru SPD.

Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a reușit să obțină 12%.

Atît CDU, cît și SPD au obținut cele mai proaste rezultate după 1949 în alegerile din 24 septembrie, după ce un mare număr din susținătorii lor au votat pentru AfD.

Sursa: Agerpres