GERMANIA A VOTAT IN PRIMA LECTURA RATIFICAREA ACORDULUI DE ASOCIERE A R. MOLDOVA LA UE

Parlamentul federal al Germaniei (Bundestag) a votat în prima lectură proiectul de lege privind ratificarea Acordului de Asociere a R. Moldova, Ucrainei şi Georgiei la Uniunea Europeană.

În cadrul şedinţei plenare care a avut loc la Bundestag, Ministrul de Stat pentru Afaceri Externe al Germaniei, Michael Roth, a declarat că acordurile de asociere semnate cu cele trei ţări le vor ajuta să realizeze reformele propuse, oferindu-le sprijindin partea partenerilor europeni.

“Vecinii noştri din est fac paşi deschişi spre modernizare şi democratizare. Sînt mulţumit de evoluţia de pînă acum. În prezent nu ne rămâne decît să punem în aplicare cele scrise în paginile acordurilor, fapt care va schimba aceste trei ţări fundamental”, a menţionat Michael Roth.

Pentru ca proiectul de lege să fie adoptat, acesta urmează a fi votat în alte două lecturi. Pînă în prezent documentul a fost ratificat de către România, Letonia, Malta, Estonia, Lituania, Bulgaria, Slovacia, Ungaria, Suedia, Croaţia, Polonia şi Danemarca.

Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană a fost semnat la 27 iunie 2014 şi ratificat de Parlamentul de la Chişinău pe 2 iulie acelaşi an, procedură pe care urmează să o îndeplinească toate statele membre ale UE.

Sursa: Moldpres