GALINA SI IGOR DODON AU VIZITAT COMPLEXUL MEMORIAL „YAD VASHEM”

În cadrul primei vizite oficiale a șefului statului moldovenesc în Israel, de după anul 2004, Igor Dodon, împreună cu Prima Doamnă, Galina Dodon, a vizitat Complexul Memorial „Yad Vashem”, edificat în memoria celor șase milioane de evrei care au fost exterminați în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, în Germania și în țările europene ocupate de aceasta.

În cadrul ceremoniei oficiale, Președintele a depus o coroană de flori la piatra comemorativă și la Focul Veșnic în memoria victimelor Holocaustului. De asemenea, Igor Dodon a înscris un mesaj în Cartea de Onoare.

Șeful statului a ținut să menționeze că tragedia poporului evreu a avut loc și pe teritoriul Patriei noastre care, în anii de război, a fost ocupată de armatele germane și cele române, care au exterminat zeci de mii de evrei. ”Consider că Holocaustul este o lecție pentru întreaga omenire, care ne demonstrează importanța menținerii păcii. Așa ceva nu trebuie să se repete!”, a subliniat Președintele.

În context, Igor Dodon a menționat că, la 26 noiembrie 2015, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat decizia de a declara ziua de 27 ianuarie - Zi de comemorare a victimelor Holocaustului.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova