Autor: Radu GOLBAN

Un serial de caricaturi blasfemiatoare şi o replică atroce şi condamnabilă cutremură Europa. Cu acest act terorist, însă, ipocrizia lumii occidentale şi-a descoperit numitorul comun: apărarea dreptului la opinie. De la bocitul arhaic pe malul Dîmboviţei pînă la solidaritatea selectivă faţă de victime politice, sub forma de slalom uriaş printre cadavrele din Orientul Mijlociu pînă în Ucraina, Europa ne indică în ciuda altor probleme mult mai persistente, nucleul dur al unităţii. O adevărată solidaritate a pixului în numele dreptului la exprimare încearcă să cucerească inimile europenilor, sugerîndu-le că adevărata provocare nu este coaja de pîine uscată din farfuria lor, ci dreptul de a visa la un curcan umplut, alias valori europene.

Îngrămădeala persoanelor publice din ţară la bocit cu tot arsenalul de batiste şi lumînări s-ar înscrie perfect în seria spectacolului „Români au talent". În sfîrşit putem, cot la cot cu Europa, înjura un adversar comun, simţindu-ne prin analizele de risc terorist şi pe la noi o platoşă a libertăţii. Supralicitarea lacrimilor merge mînă în mînă cu supraestimarea rolului de moluscă al Bucureştiului în acest conflict şi vine pe un val al făţărniciei care este de natură să instrumentalizeze politic victimele umane ale atacurilor islamiste. Ce ar fi Parisul duminică, 11 ianuarie, dacă nu ar participa şi Domnul Preşedinte Klaus Iohannis. Dacă spiritul de fraternizare electorală al diasporei exprimat recent la alegeri a rămas în viaţă, atunci în mod sigur comunitatea românească din Franţa va fi portdrapelul manifestaţiei pentru libertatea pixului. Putem fi mîndri că am dovedit faţă de atacurile de la Paris cel mai mare grad de afecţiune şi batiste pe cap de locuitor din Europa.

Sperăm ca sub aspectul de redistribuire socială pe care îl asigură jelitul profesional al babelor, pentru aşi completa pensia printr-o normă plină la cimitir, să ne cadă şi nouă o mărgică de Europa în poală, semnîndu-ne în toate cărţile de condoleanţe? Dorim, cu pixul în mînă să ne transformăm în nişte conchistadori pentru apărarea libertăţii de opinie? Jalnic cînd nu ai după ce bea apă, să aperi ceva de care oricum, nu ai pe deplin parte. Cred că apărarea dreptului la opinie în România este un lucru necesar chiar fără un pericol fundamentalist musulman. Şi mai tragic ar fi schimbul de paradigmă care s-ar petrece stilizîndu-l pe Domnul George Maior în primul caricaturist sau lector al ţării.

Duplicitatea bătrînului continent faţă de victimele unor agresiuni armate, în funcţie de oportunităţile sau preferinţele politice este de natură să atragă dispreţ şi să decimeze credibilitatea Europei în lume. Pînă a ajunge să apărăm valori sau să oferim din oficiu deja carne de tun pentru a ne face plăcuţi, trebuie să lămurim nişte aspecte. Sîngele din Donetsk sau Fîşia Gaza are acelaşi miros dulceag şi pătează hainele şi suflete doar la fel ca şi cel vărsat la Paris. Chiar dacă nu se pune problema să pierdem din grandoarea naţiei, precum riscă să-o piardă Franţa ca naţiune dezbinata, noi traducem liber „Grande Nation" cu a ne da grande. Șansa României în lume este fie de a renunţa la poalele de bocitoare, fie de a le fîlfîi pentru orice cauză umanitară ca să se vadă şi lenjeria roşie.

Indiferent cît de violent sau eficient va răspunde Europa la actele teroriste islamiste, noi trebuie să ne păstrăm calmul şi să clădim pe vechile relaţii cordiale cu lumea islamică. A ne înrola în alianţa ipocriţilor, ne va transforma într-o ţintă vie a unui conflict care nu ne aparţine. Riscul pentru noi este ca pe un val de militarism să mai pierdem o generaţie şi să triem pentru achiziţia costisitoare de tunuri mai eficient bolnavii săpînd gropi şi tineretul îmbrăcîndu-l în uniforme spoliate. Mai întîi să depăşim duplicitatea la noi acasă, decît să ne asigurăm simpatia cuvenită unui Patrocle pentru lătratul la Înalta Poartă a vestului.