Autor: Mihai CONŢIU

După cum ştiţi deja, în contextul negocierilor ce se poartă pentru împărţirea funcţiilor în stat, Mihai Ghimpu vrea să transforme funcţia de preşedinte al ţării în troc politic, ca parte a funcţiilor negociabile, numai că situaţia nu mai poate fi ca cea din urmă cu 4-5 ani. Fireşte că Ghimpu visează la această funcţie, numai că ţara nu-şi mai poate permite un astfel de primitivism degradant. Tupeul acestui politician nu doar că este imens, dar contrazice flagrant tocmai principiile europene pe care le invocă abuziv şi paralel.

Da, în 2016, există sau poate să fie o problemă cu alegerea preşedintelui, dar care poate fi detensionată încă de acum, în chiar spirit european, mai ales după anunţarea de către comunişti a disponibilităţii de a contribui la votarea viitorului şef de stat. Pretenţiile comuniştilor – conducerile Comisiei Electorale Centrale şi a Consiliului Coordonator al Audiovizualului –, după cum v-am mai explicat, nu sînt absurde, ci chiar fireşti din perspective europene, care vin şi în întîmpinarea dorinţelor oficialilor occidentali.

Cu toate acestea, Ghimpu se vrea preşedinte sau vrea să transforme exerciţiul alegerii şefului statului într-o bagatelă de crîşmă, dar sînt convins că nici Vladimir Plahotniuc nu va fi dispus să renunţe la controlul asupra Consiliului Coordonator al Audiovizualului din motive bine-cunoscute, iar acestea chiar că sînt nişte probleme.

Alegerea preşedintelui după modelul sătesc de la Coloniţa

Gîndindu-se că poate-poate va pune mîna pe funcţia de şef al statului, Ghimpu oferă cele mai nebuneşti, abuzive ridicole soluţii. Astfel, Ghimpu crede că moldovenii nu merită, nu sînt capabili şi nu au nevoie ca să-şi aleagă în mod direct preşedintele de ţară pe care şi-l doresc şi care-i reprezintă. Din aceste motive, Ghimpu nu doar că vrea păstrarea statutului de republică parlamentară pentru Moldova, dar vrea ca şi preşedintele ţării să fie ales cu votul unei majorităţi simple de deputaţi, de doar 51 din 61 cum este încă valabil şi acum.

În consecinţă, „celebrul organizator” şi cheltuitori din bani publici cu referendumurile, Ghimpu, mai vrea şi organizarea unui referendum pentru a reduce numărul voturilor necesare pentru alegerea şefului statului de la 61 pînă la 51, „dacă vrem să păstrăm cursul nostru european”, spune „marele strateg” de la Coloniţa.

Pe de altă parte, PLDM, în mod absolut logic şi în deplin consens cu interesele cetăţenilor, este de acord cu un referendum naţional, numai că prin acesta populaţia trebuie întrebată dacă doreşte să-şi aleagă în mod direct preşedintele. Ghimpu, însă, se teme că „un preşedinte ales de popor înseamnă şi atribuţii mai largi, noi prerogative şi asta ar putea crea noi probleme în democraţia şi aşa şubredă a ţării noastre.” Asta-i culmea! El nu vrea un preşedinte ales de poporul pe care să-l reprezinte şi în faţa căruia să dea socoteală, ci unul care să dea raportul unui singur partid sau, cel mult, în faţa unui număr de 51 de deputaţi care nici ei nu ştiu de ce l-au ales preşedinte, căci numai şeful lor de partid ştie!

Ghimpu nu are suficientă cultură politică pentru a înţelege că Moldova nu este Germania sau Italia ca să-şi permită un regim parlamentar. Un preşedinte ales de către popor, însă, avînd şi împuterniciri rezonabile, reprezintă o forţă capabilă să arbitreze neutru dezmăţul partidelor care se bat doar pentru ciolanul Puterii. Moldova are nevoie de un preşedinte care să dizolve oricînd un Parlament abuziv, constituit din partide necooperante şi animate de propriile lor interese personale sau de partid, şi să provoace alegeri anticipate pentru ca poporul să decidă pe cine să trimită iarăşi în Parlament.

O „soluţie parlamentară” tot cu ajutorul lui Voronin

Actualul sistem parlamentar este creaţia lui Vladimir Voronin. Să ne amintim că liderul comunist a iniţiat modificarea Constituţiei în ceea ce priveşte alegerea şefului statului într-un context extrem de interesant: ex-preşedintele Petru Lucinschi iniţiase un referendum, care a eşuat, prin care dorea să-i fie acordate prerogative mai extinse. În opinia comentatorilor de atunci, asta echivala cu pericolul unei dictaturi prezidenţiale a lui Lucinschi. Spre a spulbera orice speculaţii suplimentare, Voronin şi Dumitru Diacov, avînd majoritate parlamentară, au schimbat articolul din Constituţie prin care alegerea preşedintelui se făcea de către întregul popor, transformînd Moldova într-o republică parlamentară.

Demn de reţinut este un „amănunt” extrem de interesant: Voronin a determinat transformarea Moldovei dintr-un stat semi-prezidenţial într-unul parlamentar, dar atribuţiile preşedintelui ţării au rămas aceleaşi.

În concluzie, timpurile fiind altele, tot Voronin este cel care ar putea contribui la revenirea sistemului semi-prezidenţial, iar asta nu în ciuda lui Ghimpu, ci pentru că timpurile o cer, Voronin ştie acest lucru şi ştie că acum a sosit momentul! Prin urmare, de ce să fie cheltuiţi atîţi bani cu un referendum atîta timp cît modificarea Constituţiei în privinţa alegerii preşedintelui se poate face în Parlament?

Oare nu tocmai din această pricină se teme Ghimpu de o colaborare a partidelor „pro-europene” cu PCRM? Reţineţi că Voronin nu vrea să participe la guvernare, ci doar să colaboreze cu guvernarea pro-europeană! În acest context, cine-i mai onest în privinţa viitorului real pro-european al Republicii Moldova? Nu-i aşa că cei care doresc alegerea preşedintelui ţării de către întregul popor?