FRUSTRARI ROMANESTI FATA DE UCRAINA? DELOC, DOAR RETROSPECTIVE OBIECTIVE! (2)

Din perspectivele adevărului istoric, Bucovina de Nord şi Basarabia de Sud, inclusiv Insula Şerpilor, nu au aparţinut niciodată Ucrainei pînă cînd Stalin le-a oferit fostei RSS Ucraineană. Nedorind să vă ofer plicticoase date statistice din istorie, reproduc dintr-un articol publicat de autorul clujean Ionuţ Ţene în Napocanews.ro:

„Zilele trecute, am fost abordat de un amic din lumea naționalistă, care mi-a trimis un interviu cu el despre participarea sa ca voluntar în Armata ucraineană pe frontul din Donbas, luînd parte la luptele din Lugansk și Donețk. Din interviul apărut pe un site puțin cunoscut am aflat că amicul a mers să lupte pentru eliberarea Ucrainei pentru a ”răzbuna crimele făcute de soldații ruși” de-a lungul timpului și pentru că îi ”ura pe ruși”. Sincer m-a mirat ura funciară contra rușilor la tînărul Andrei L. Atît de mare i-a fost ura că a mers să lupte împotriva pro-rușilor în Donbas pentru integritatea Ucrainei.

Atitudinea lui m-a mirat. De ce? Un naționalist român merge, în primul rînd, să lupte pentru eliberarea teritoriilor românești aflate sub ocupația Kievului: Bucovina de Nord și Bugeacul, unde are loc un proces de deznaționalizare și ucrainizare dus cu sălbăticie de autoritățile țării vecine. Mai mult, mii de tineri bucovineni sau basarabeni au fost trimiși să lupte în prima linie în Donbas, trimiși la moarte sigură de Președintele Piotr Poroșenko, care între timp își punea averile furate la adăpost în Panama Papers, și folosindu-se de război pentru a elimina elementul etnic românesc.

În timp ce autoritățile ucrainene organizau un genocid anti-românesc în Bucovina de Nord și Bugeac, un român mergea să lupte pentru interesele Kievului în Donbas, într-un război care nu e al nostru și pentru o țară care ne-a ocupat teritoriul național. Am toată stima pentru tinerii români care merg la război să-și elibereze teritoriul naţional, nu să lupte pentru interesele oligarhiei corupte de la Kiev. Bucovina de Nord și Basarabia de Sud nu sînt sub ocupație rusă sau a Federației Ruse, ci sub cizma dictatorială și deznaționalizatoare a Ucrainei conduse de o juntă coruptă de origine etnică incertă. Propaganda obsesivă pro-ucraineană i-a făcut pe români să-și uite valorile și, în primul rînd, că teritoriul național al Bucovinei de Nord și Bugeacului sînt sub ocupația unui stat străin, Ucraina.

Și în 1940 cînd URSS a dat ultimatumul guvernului român, pe 26 Iunie, se scria negru pe alb că: <România trebuie să cedeze Bucovina către RSS Ucraina, ca recompensă pentru că românii au ocupat Basarabia în 1918. În ultimatumul sovietic, cedarea Basarabiei și Bucovinei de Nord se făcea în interesul RSS Ucraineană, pentru că „populația dintre Prut și Nistru era ucraineană”>. Bucovina de Nord și apoi Sudul Basarabiei au fost atribuite de URSS către Ucraina comunistă, nu Federației Ruse, pentru o corectă informare istorică.

Cum să mergi să lupți pentru integritatea teritorială a Ucrainei comuniste? Dar să citim o parte din textul ultimatului lui Molotov: „În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcînd prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni. Uniunea Sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării cu forţa a Basarabiei, ceea ce Guvernul sovietic a declarat nu o singură dată şi deschis în faţa întregii lumi. Acum cînd slăbiciunea militară a URSS este de domeniul trecutului iar situaţia internaţională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moştenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între ţări, URSS consideră necesar şi oportun ca în interesul restabilirii adevărului să păşească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei la Uniunea sovietică.

Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic de chestiunea transmiterii către URSS a acelei părţi a Bucovinei a cărei populaţie este legată în marea sa majoritate de Ucraina sovietică prin comunitatea sorţii istorice cît şi prin comunitatea de limbă şi compoziţie naţională. Un astfel de act ar fi cu atît mai just cu cît transmiterea părţii de Nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS-ului şi populaţiei Basarabiei prin dominaţia de 22 de ani a României în Basarabia”.

Ultimatumul sovietic din 26 Iunie 1940 a fost un cadou al Moscovei pentru Ucraina socialistă, iar să mergi astăzi să lupți pentru integritatea teritorială a statului vecin care ocupă teritorii românești, ca Bucovina și Bugeacul făcute cadou Kievului de către Stalin, și deznaționalizează românii e ca și cum ai lupta împotriva intereselor naționale și împotriva României.”

 

De cînd este „ucraineană” Insula Şerpilor

Succesiv, Insula Șerpilor a ajuns în stăpînirea themei Paradunavon a genovezilor, apoi a lui Dobrotici și a lui Mircea cel Bătrîn și, din anul 1484, a intrat sub stăpînire otomană, o dată cu Chilia și Cetatea Albă. Această stîncă a fost ocupată de către Imperiul Țarist, deși Tratatul de Pace de la București din 1812, prin care rușii au anexat Basarabia, prevedea că insulele dunărene nu pot fi luate în stăpînire de către Rusia. Cu toate că nici Tratatul ruso-turc din 1812, nici Tratatul de Pace de la Adrianopol nu prevedeau în mod direct trecerea insulei sub stăpînirea Rusiei, ea a fost anexată de către ruși.

Stăpînirea rusească asupra insulei s-a întrerupt în 1856, cînd Tratatul de Pace de la Paris prevedea pierderea Deltei Dunării și a insulelor acesteia de către Imperiul Țarist. Aceste teritorii nu le-au revenit românilor deoarece, la Paris, miniștrii plenipotențiari ai marilor puteri au semnat un protocol conform căruia, Insula Șerpilor aparține statului care deține și Delta Dunării, în acel moment Imperiul Otoman. După războiul ruso-româno-turc din 1877, Rusia a cerut Turciei ca în locul despăgubirilor de război să primească Chilia, Sulina, Mahmudia, Isaccea, Tulcea etc. și insulele Deltei Dunării, printre care și Insula Șerpilor. Rusia dorea să le schimbe cu județele Cahul și Izmail. Astfel, prin Tratatul de la Berlin (Iunie – Iulie 1878), Rusia primea Sudul Basarabiei, iar România Sudul Dobrogei, insulele care formau Delta Dunării și Insula Șerpilor. Anul 1940 și ultimatumul sovietic au schimbat soarta stîncii din Marea Neagră.

 

Anexarea la URSS 

Tratatul de pace dintre România și Puterile Aliate și Asociate semnat la Paris, 10 Februarie 1947, prevedea că „frontiera sovieto-română este astfel fixată în conformitate cu Acordul sovieto-român din 28 Iunie 1940”, fără o descriere amănunțită a granițelor, neexistînd nici o precizare privind linia de demarcație a frontierei.

În 1948, Insula Șerpilor a fost anexată de către U.R.S.S. România a fost „beneficiara” unui Protocol referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat dintre România și URSS. Acest protocol a fost semnat la Moscova în Februarie 1948, și stabilea că Insula Șerpilor intra în componența URSS. Protocolul semnat la Moscova nu a fost niciodată ratificat de către statul român. Insula Șerpilor a fost predată cu un proces-verbal semnat chiar pe insulă. Acest proces-verbal a fost secret, nefiind cunoscut de către autoritățile române.

Istoria neclară a insulei a continuat și după destrămarea Uniunii Sovietice. Astfel că în anul 1991 insula a fost preluată de către Ucraina. Ucraina, „succesoarea legitimă” a URSS în zonă a luat toate teritoriile incorporate abuziv de URSS, fără a-și pune problema legitimității sale pe aceste teritorii, urmînd „tradiția” sovietică. „Imperialismul de tip sovietic” n-a fost abandonat a doua zi după destrămarea Uniunii. Ucraina a preluat moștenirea sovietică pretinzîndu-se în același timp a fi un stat democratic, dar a apelat în problema insulei la abuz și presiune.

Singura soluție reală pentru statul român, după ani și ani de negocieri a fost Haga, Curtea Internațională de Justiție. La Haga s-a judecat delimitarea platoului maritim dintre cele două țări, după șapte ani de negocieri sterile. Ceea ce puțini se pare că au înțeles este legat de faptul că nu insula în sine a fost obiectul acestui litigiu, ci platoul continental al acesteia, insula rămîne și prin decizia CIJ în componența Ucrainei, iar zona în dispută a fost împărțită între România (79, 34%) și Ucraina (20,66 %), respectiv 9.700 de km2 și 2.300 de km2. Insula Șerpilor aparține Ucrainei, o realitate cu care statul român, românii vor trebui să se obișnuiască. Cu toate acestea, hotărîrea Curții Internaționale de Justiție de la Haga va rămîne în istoria recentă a României ca un moment în care adevărul a dominat „realitățile” fabricate de către un stat care moștenind „diplomația stalinistă” o cosmetizează pentru a intra în structurile euro-atlantice.

În loc de concluzii, las cititorului libertatea de a judeca singur atunci cînd Ucraina se plînge de „agresiunea rusă”, în contextul în care, pe alte dimensiuni, se află în postura unui Stat agresor, un Stat care, din perspectiva istoriei reale, stăpîneşte teritorii care nu i-au aparţinut niciodată!

Mihai CONŢIU