Despre cum mai trădează guvernarea de la Bucureşti Moldova şi moldovenii

Orice observator informat şi, obligatoriu, corect ştie prea bine că actuala guvernare n-ar mai fi fost atît de făloasă, „eficientă” şi abuzivă fără un întreg complex de susţineri, la vedere şi în secret, din partea guvernării penale şi corupte de la Bucureşti. Ani la rînd, emisarii Bucureştiului au dezinformat din greu adevărata stare de lucruri din Republica Moldova în faţa structurilor europene. Aşa cum europenii, mai de mult, nu au înţeles ce-i cu această ţară, nici românii nu pricepeau deloc profunzimile reale ale existenţei Statului moldovenesc, ale moldoveanului simplu sau „elitist ca după foamete ori război de pe urma căruia unii profanează şi cadavre”. Cu toate aceste, o haită întreagă de politicieni români, mizînd pe fondul unui patriotism stupid, mincinos şi periculos, au înţeles că tînărul Stat Republica Moldova este, în primul rînd, o afacere bănoasă şi o miză electorală reciproc avantajoasă.

După 2009, „românilor interesaţi” li s-au deschis numeroase „uşi informative şi de influenţă” la Chişinău. Să reţinem că din toată această ecuaţie politico-mafiotă a lipsit întotdeauna grija faţă de moldoveni şi consolidarea instituţională a tînărului Stat! Permanent a fost conservată „buna relaţie” dintre liderii politici de la Bucureşti cu cei de la Chişinău, care nu trebuiau să fie neapărat la Putere, precum şi cea la nivel de „elite intelectuale”, ambele distructive. Credeţi-mă, Vlad Filat nu a fost „executat” doar de Plahotniuc, propria-i lăcomie şi trufie stupidă, ci şi de „unii români” cărora „le-a furat nişte afaceri de sub nas, de aici”! Nu murim de dragoste faţă de Vlad Filat, dar trebuie spus clar că a fost băgat la zdup de anumite forţe securiste de la Bucureşti pentru că nu a grăbit „unirea” mafioţilor de pe ambele maluri ale Prutului, nu de justiţia lui Vlad Plahotniuc. Am vrea ca acest lucru să-l spună Andrei Năstase şi Maia Sandu, care se situează numai de partea adevărului curat! Filat stă la puşcărie pentru că nu a vrut să deconteze fraţilor români cam la 50 de milioane de euro pentru „sprijin european”.

De doi ani, guvernarea penală şi coruptă de la Bucureşti s-a trezit în braţe, din propria-i dorinţă, cu pruncia guvernării mafiote de la Chişinău. Chiar dacă, în ultimul timp, guvernanţii români îi alăptează pe fraţii lor de la Chişinău mai pe ascuns, asta nu înseamnă că obiectivele lor de supravieţuire nu sînt comune. Cine urmăreşte mai cu atenţie evoluţia a ceea ce se întîmplă la Bucureşti şi Chişinău, înţelege că, deşi pare paradoxal, Guvernul român, condus din umbră de liderul PSD Liviu Dragnea, a preluat tehnicile de guvernare ale lui Vladimir Plahotniuc de la Chişinău. Acum se pare că Plahotniuc se joacă la fel de abil cu guvernanţii penali de la Bucureşti la fel cum ex-preşedintele moldovean Petru Lucinschi îl îmbîrliga pe fostul preşedinte român Emil Constantinescu!

Aidoma unui interlop, Dragnea pare că nu sesizează adevărul fundamental că România este membră a NATO şi UE, iar Republica Moldova face parte din componenţa CSI. Spun „pare” pentru că doar „pare”. În percepţia unor „structuri româneşti”, Plahotniuc „pare” să fie omul lor. El le-a şi făcut cîteva jocuri cu rezultate înşelătoare, demne de a le îmbăta mintea „legăturilor lui româneşti”. Este suficient să amintim, printre altele, „constituţionalizarea” limbii române de către subalternul Alexandru Tănase, care, la fel ca şi Plahotniuc, „pare” a fi şi al românilor, dar „pare” a fi şi al unor structuri ruseşti neoficiale.

În percepţia unor minţi nealcoolizate ori preocupate de mari jafuri naţionale cu orice preţ, este clar că Plahotniuc se joacă interesant, cel puţin pentru o vreme, cu slăbiciunile guvernanţilor de la Bucureşti. Mulţi, printre care şi ex-preşedintele român Traian Băsescu, spun că Plahotniuc a avut abilitatea de a-i compromite pe destui politicieni din România, dar şi că există, aproape la vedere, o întreagă armată de consultanţi, comentatori şi activişti (co)interesată de plăţile oferite de unul pe care îl vor cît mai mult timp la Putere. „Pe pămînt românesc”, Plahotniuc este „opera” ex-preşedintelui criminal şi neo-bolşevic al României Ion Iliescu, sub „sceptrul” căruia a fost numit director la Petrom Moldova SA.

Acum, Plahotniuc, care nu este chiar aşa de puternic dacă e să-l analizăm altfel ( o s-o facem altădată!), îşi joacă extrem de interesant cartea viitorului său. Bîjbîie haotic între dorinţele lui ascunse, în realitatea existentă şi „necunoscutele” oferite de „certitudinile” consilierilor săi. În acest context, luînd în calcul posibile protecţii ruseşti neoficiale viitoare, ţinînd seamă că şi actualii guvernanţi penali de la Bucureşti fug de rigorile europene ca şi el, Plahotniuc crede că îşi poate plăti o „chirie pentru speranţă”, stimulînd antieuropenismul unor politicieni români „dependenţi” de şantajele sau plăţile lui.

Tocmai în acest context, Plahotniuc, venind în întîmpinarea doleanţelor guvernanţilor români, a demarat procesul teribil de diabolizare a Preşedintelui Igor Dodon, încă de cînd a înţeles că acesta va fi votat în respectiva funcţie. Din acest punct, se declanşează un proces de-a dreptul nebunesc! Plahotniuc ştia că este urît de majoritatea covîrşitoare a acestei ţări. Atunci probabil că el s-a gîndit să transfere această ură populară asupra lui Dodon. Cum? Prin a face lumea să creadă că sînt aliaţi secreţi! Întrebare elementară: Cum putea Dodon, fiind ales legitim de către popor, să fie aliat cu cineva care, nefiind ales legitim la guvernare, îi suprimă atribuţiile prezidenţiale pentru care a şi fost ales?

Ca să dea credibilitate unei alianţe secrete cu Dodon, amintiţi-vă despre şantajul cu introducerea votului uninominal, atunci cînd socialiştii au fost nevoiţi, şantajaţi politic fiind, să vină cu iniţiativa de compromis a votului mixt, fiind convinşi că uninominalul însemna continuarea dictaturii lui Plahotniuc! Astfel, Plahotniuc a reuşit să transfere imaginea introducerii votului mixt pe seama lui Dodon, deşi chiar el şi-a dorit asta. Atunci nu Dodon, ca şi acum, nu avea majoritate parlamentară controlată, ci Plahotniuc, care ştia că, fără introducerea, prin şantaj politic, fie şi a votului mixt, socialiştii cîştigau majoritar alegerile parlamentare, iar el devenea… văzduh!

Apropo de votul mixt! O dovadă concretă că Guvernarea de la Bucureşti îl susţine pe Plahotniuc în absolut toate iniţiativele lui, indiferent cît de antidemocratice şi antieuropene sînt, este aceea că a acceptat tacit introducerea votului mixt, fără să amintească măcar vag guvernanţilor de la Chişinău că acest experiment electoral a cunoscut un eşec teribil de păgubos în România, motiv pentru care s-a şi renunţat la el.

În altă proiecţie, se ştie că Dodon este un adept al unor relaţii excelente ori prioritare cu Rusia, iar asta de pe poziţii oficiale şi de susţinere electorală. Plahotniuc nu are astfel de posibilităţi, motiv pentru care „prizează” relaţii neoficiale, crezînd că, în faţa aliaţilor români, va avea susţine şi trecere. Printre altele, trebuie să notăm că guvernanţii români de astăzi, cei care-l susţin pe Plahotniuc şi îl urăsc pe Dodon, sînt mai pro-ruşi decît Preşedintele moldovean. Diferenţa, după cum aţi intuit, este aceea că Dodon se manifestă public, iar guvernanţii români şi Plahotniuc acţionează subversiv.

In vulgo, adică mai simplu spus, pentru guvernanţii penali de la Bucureşti şi restul de susţinători ai lui Plahotniuc, Dodon este o persoană indezirabilă pentru că nu-i finanţează ori nu a intrat în „proiecte bănoase ilicite unioniste”.

În continuarea celor deja arătate, întru credibilizarea lui Plahotniuc, existînd şi posibilitatea extragerii din context ale unor declaraţii mai mult sau mai puţin inspirate ale lui Dodon, „guvernarea proeuropeană” de la Chişinău şi sferele de influenţă româneşti de la Bucureşti şi Bruxelles i-au creat Preşedintelui moldovean chipul unui „antieuropean şi pro-rus teribil”. În aceste configuraţii, vă invit să observaţi că guvernarea penală de la Bucureşti este infinit mai antieuropeană şi mai pro-rusă decît Dodon, PSRM şi restul moldovenilor majoritari, luaţi la un loc. Despre „pionul Plahotniuc” nici nu mai are rost să vorbim!

Nuanţele trebuie căutate în... sinceritatea protagoniştilor!

Mihai CONŢIU