FRACTIUNEA PSRM A CERUT GUVERNULUI SA PROTEJEZE SCOLILE MOLDOVENESTI DIN UCRAINA

Fracțiunea Partidului Socialiștilor a cerut includerea audierilor cu participarea premierului Pavel Filip pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Parlamentului. Solicitarea vine din cauza lipsei de reacție din partea guvernului față de noua Lege a Educației, adoptată de Ucraina, care afectează și moldovenii care locuiesc acolo.

În special, deputații PSRM au menționat că, noua lege prevede închiderea școlilor, inclusiv cu predare în limba moldovenească.

“Nu a fost nici o reacție oficială. Nici o decizie oficială, nici o replică oficială către guvernul Ucrainei sau către Rada Supremă. În același timp, vreau să menționez că a avut loc o reacție foarte dură din partea Guvernului României, a Președintelui României, a Guvernului Ungariei. Președintele României și-a anulat complet vizita în Ucraina pînă la soluționarea acestei probleme. Ministrul de Externe al Ungariei a anulat vizita la Kiev din același motiv “, a declarat deputatul socialist Vlad Batrîncea.

Deputatul a subliniat că noua lege prevede de fapt închiderea tuturor școlilor cu predare în alte limbi, decît limba ucraineană. În același timp, el a menționat că în regiunile Cernăuți și Odesa există circa 250 mii de moldoveni care locuiesc acolo de mai mult de un secol.

„Numai în regiunea Cernăuți sînt patru școli cu predare în limba moldovenească. Ei au propriile tradiții, respectiv au tot dreptul să primească studii în propria limbă. Noua Lege a Educației, în conformitate cu rezoluția APCE, a fost considerată ca fiind discriminatorie și încalcă drepturile omului. Întreaga comunitate europeană a condamnat această lege. Singurul guvern care a tăcut și nu a avut o reacție oficială – este guvernul Republicii Moldova. A fost reacția președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, dar așteptăm și reacția guvernului. Prin urmare, cerem organizarea audierilor pentru a afla de la Pavel Filip, de ce nu a fost nici o reacție”, a menționat Vlad Batrîncea.

Ca rezultat, s-a decis că în parlament va fi creat un grup de lucru special, care va adopta cît mai curînd posibil o declarație pe această temă, unde se va indica și poziția deputaților față de guvernul Republicii Moldova.

Sursa: socialistii.md

Nistor Grigore 19.10.2017 - 16:21

in ce limba sunt scolile din Ucraina, română sau moldoveneasca. Daca Johanis il preseaza pe Porsenko referitor la scolile cu predare in lb. româna se trezira si comunistii sovietici cu mintea ratacita, PSRM - istii ca scolile sunt cu predare in modoveneasca. Daca-i injuri in româna acesti sigur nu inteleg caci româna este alta limba, nu?