FORUMUL ECONOMIC MOLDO-RUS: PRIMELE DECLARATII ALE PARTICIPANTILOR

Principalul eveniment economic al anului: la Chișinău are loc primul Forum Economic Moldo-Rus. Ce așteptări au participanții.

Primul Forum Economic Moldo-Rus își continuă lucrările la Chișinău. Vineri, la Palatul Republicii din Capitală, au loc principalele acțiuni, iar numărul celor care vor să ajungă la eveniment este în creștere.

Deputatul Parlamentului European din Marea Britanie, Nathan Gill a precizat într-un blitz interviu pentru Sputnik ce așteptări are de la acest Forum.

"Pentru mine este extrem de important faptul că țara își caută partenerii nu doar printre cei tradiționali deja, ci încearcă să deschidă noi căi pentru dezvoltarea afacerilor și comerțului", a subliniat Gill.

Președintele organizației obștești regionale din Lipețk de dezvoltare și susținere a culturii moldovenești, Victor Stadnițkii, a declarat pentru reporterul Sputnik că, în urma acestui Forum, așteaptă să se producă o apropiere la nivel regional în ceea ce privește dezvoltarea unor zone economice libere între regiunea Lipețk și raionul Drochia

"Ar trebui să înțelegem clar care sînt instrumentele ce pot fi utilizate pentru un parteneriat eficient. Pentru aceasta este necesară formularea unor scopuri clare pentru toată lumea", a menționat la rîndul său vicepreședontele Organizației Obşteşti „Delovaia Rossia", Rustam Muratov.

 

Ce este Forum Economic Moldo-Rus-2018

Forumul Economic Moldo-Rus este un eveniment de afaceri internațional, avînd drept scop examinarea problemelor actuale ce țin de dezvoltarea relațiilor comercial-economice dintre cele două țări.

Organizatorul Forumului este Consiliul Economic Moldo-Rus. Partenerul informațional general al evenimentului este Agenția Internațională de Presă și radio Sputnik Moldova.

Forumul Economic Moldo-Rus se va desfășura în perioada 20 — 22 septembrie la Chișinău. Evenimentul se va desfășura anual, iar în 2019 acesta va avea loc la Moscova.

Sursa: sputnik.md

Socialmai mult
19.10.18 - 18:21
19.10.18 - 18:20
19.10.18 - 16:27
19.10.18 - 14:12
19.10.18 - 13:41
19.10.18 - 13:38
19.10.18 - 10:02
18.10.18 - 17:20
18.10.18 - 15:24
18.10.18 - 13:03
17.10.18 - 19:45
17.10.18 - 17:34
17.10.18 - 14:08
17.10.18 - 13:32
16.10.18 - 18:40
16.10.18 - 16:39
16.10.18 - 11:51
15.10.18 - 17:45
15.10.18 - 17:40
15.10.18 - 16:44