FMI ESTE INGRIJORAT CA OAMENII TRAIESC PREA MULT

Pensionarii care trăiesc prea mult pun în pericol guvernele, corporaţiile şi societăţile de asigurări

Republicarea de către noi a textului intitulat <Christine Lagarde: ”Bătrînii trăiesc prea mult și este un risc pentru economia globală, trebuie făcut ceva”>, publicat iniţial pe Alertas.eu, a atras numeroase comentarii, motiv pentru care ne-am gîndit că este oportun să explicăm cititorilor noştri, în termeni simpli, ce vrea să însemne asta, care-i influenţa/puterea Fondului Monetar Internațional (FMI), dar, mai ales, cum se raportează Republica Moldova şi populaţia ţării la această instituţie financiară.

FMI este un colos financiar mondial care guvernează efectiv economia mondială, avînd ca membri peste 90% din statele lumii, puterea majoritară participativă şi dominantă fiind SUA. În general, prin împrumuturile pe care ţările le solicită pentru a-şi menţine un echilibru bugetar şi social rezonabil, FMI ajută practic Guvernele statelor respective. Anume guvernele, în primul rînd, simtbeneficiile acestor împrumuturi deoarece „le legitimează” în faţa cetăţenilor şi le ajută să-şi păstreze Puterea. Arareori se poate întîmpla ca cetăţenii unei ţări să simtă că prosperă în urma contractării unor împrumuturi de la FMI. De fapt, cam niciodată!

Legat de relaţiile cu FMI, în urmă cu cîţiva ani, Claudio Perez Paladino, fost ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Argentina în Republica Moldova, cu reşedinţa la Bucureşti, a declarat că ţara sa „a renunțat la păguboasele sfaturi ale FMI”, deoarece Argentina a avut o creștere economică spectaculoasă, iar „politica sa economică a adus beneficii nu numai statului, ci și tuturor cetățenilor săi.

Este extrem de dificil, poate chiar imposibil, să dăm exemplu vreo ţară care să fi înregistrat succese naţionale apreciabile în urma măsurilor de ajustare structurală impuse de FMI sau Banca Mondială. Dimpotrivă, cele mai multe dintre acestea au generat adîncirea crizelor economice şi a situaţiei celor săraci.Îmi argumentez afirmaţiile de mai sus prin aceea că FMI are nevoie doar de guverne şi majorităţile parlamentare care le susţin pentru a-i fi acceptate condiţiile pe care le pune pentru a-şi asigura restituirea împrumuturilor, nu de poporul al cărui rost e doar să-şi voteze aleşii. La fel se întîmplă şi în relaţiile Republicii Moldova cu FMI.

FMI oferă Guvernului Republicii Moldova bani ca să-şi întreţină bugetul, ajutîndu-l astfel să fie „guvernabil”, adică să se menţină la Putere şi să-şi etaleze faţă de popor aşa-zise competenţe, responsabilităţi sociale şi politice şi, mai cu seamă, să se înarmeze electoral pentru cîştigarea unor viitoare alegeri. În schimbul acestor „beneficii”, guvernanţii acceptă condiţii impuse de FMI pe care moldovenii nu le pot descifra, dar pe care, treptat, încep să le simtă pe pielea lor, iar asta pe termen lung.

Dintre toate acestea, vom aminti doar cîteva dintre cele mai dureroase. Aşadar, FMI acordă un împrumut Republicii Moldova. Pentru a fi sigur că îi va fi restituit în termenii fixaţi printr-un memorandum, FMI obligă Guvernul să se angajeze că are de unde să economisească bani pentru restituirea împrumutului. De unde? Din sectorul bugetar, fireşte, dar din care? Guvernele corupte, ca o regulă, vor economisi totdeauna în contul suferinţei propriilor cetăţeni, a văduvirii acestora de accesul la servicii social-educative elementare, nicidecum prin sacrificarea unui aparat birocratic uriaş, bugetofag şi inutil, iar asta pentru că acest aparat birocratic este însăşi esenţa supravieţuirii la Putere.

Prin urmare, de faţadă, Guvernul de la Chişinău, de exemplu, simulează o restructurare guvernamentală prin comasarea ministerelor, însă creează, în schimb, Servicii bugetare compensatorii, nu restructurează, aşa cum ar fi normal, între 60 şi 70% din aparatul birocratic de Stat (funcţionari ministeriali, din agenţii, raioane şi primării, „asistenţii” deputaţilor etc.), dar închide spitale, policlinici, grădiniţe, şcoli sau alte instituţii sociale şi, mai cu seamă, preconizează prelungirea vîrstei de pensionare a moldovenilor. Pentru FMI, la urma urmei, nu contează ce fel de instituţii bugetare închid guvernanţii de la Chişinău, important fiind ca cele restructurate să se încadreze în parametri de economie înscrişi în memorandumul de împrumut.

Nu de puţine ori am auzit că chiar FMI ar fi cerut ca Statul solicitant de împrumut să-şi închidă unităţi sanitare sau de educaţie care „nu şi-ar justifica” finanţarea. Vedem bine că astfel de cerinţe nu le poate înainta decît unor „ţări amărîte” ca Republica Moldova, România şi altele, dar ia să impună astfel de condiţii japonezilor, nemţilor sau francezilor!... Pînă la urmă, ţările sărace sînt doar „beneficiare-victime” ale FMI, nişte victime care trebuie să supravieţuiască la margine sărăciei, nişte State în care FMI nu are un program statutar care să le asigure o bunăstare naţională „concurenţială” altora ţări din cluburile selecte. Şi aşa R. Moldova rămîne fără şcoli, fără sate, fără populaţie…

 

”Bătrînii trăiesc prea mult și este un risc pentru economia globală, trebuie făcut ceva”, dar care bătrîni?

După cum aţi reţinut din textul care mi-a determinat scrierea acestui articol, FMI consideră că vîrsta de pensionare trebuie să fie prelungită din cauza „riscului de a trăi mai mult decît era de așteptat”, iar beneficiile să fie reduse. FMI este îngrijorat deoarece există „riscul” ca longevitatea să crească mai mult cu trei ani decît „estimase că ar trebui să crească pînă în 2050”. Aici se pune problema „costului îmbătrînirii”, adică al unor pensii plătite în plus pentru nişte ani unor bătrîni pe care Fondul „îi planificase” să trăiască mai puţin. În contextul acestui cinism nebun, FMI vine cu cifre estimative şi cu anticiparea unor probleme cu care se vor confrunta Guvernele, corporaţiile sau societăţile de asigurare, vorbind despre „costuri sufocante” şi „creşterea datoriilor publice”.

Christine Lagarde, directoarea FMI, chiar a declarat: ”Bătrînii trăiesc prea mult și este un risc pentru economia globală, trebuie făcut ceva”. La care bătrîni s-o fi gîndit Lagarde putem doar bănui, dar în nici un caz nu credem că la domnia sa, care nu mai este de mult tînără, dar nici la bătrînii din Japonia, Germania, Franţa sau SUA. Națiunile Unite prevăd că pentru 2050 speranța de viață, plecînd de la vîrsta de 60 de ani, va crește cu 26 de ani în economiile avansate și cu 22 de ani în țările în curs de dezvoltare. Trăind mai mult, populația activă (Statul, în fond) va trebui să se plătească mai multe pensii și prestări la siguranța socială. Prin urmare, vîrsta de pensionare trebuie să crească, dar pînă la ce plafon şi în care ţări „este obligatorie această creştere”?

Christine Lagarde recomandă ca prelungirea vîrstei de pensionare să fie legată de speranța de viață, astfel ca numărul de ani în care pensionarul încasează pensia să nu crească. Să nu crească mai mult sau în raport cu ce nu ne spune deloc această directoare cinică a FMI. Poate că vor stimula, prin „împrumuturi”, grupări de tineri terorişti care să-i vîneze şi să-i ucidă pe toţi cei care par să împlinească 70 de ani şi pot astfel să pericliteze soarta FMI sau a guvernelor naţionale! Fără cinism şi proiecte criminale, este de neconceput supravieţuirea organismelor financiare internaţionale şi ale guvernelor.

Orice om dintr-o ţară civilizată munceşte o viaţă pentru a-şi asigura o pensie tihnită, plătind suplimentar Guvernului absolut toate impozitele/taxele, uneori şi pe cele mai aberante, inclusiv asigurările pentru pensie şi sănătate. Anume aceste taxe şi impozite asigură confortul privilegiat al guvernanţilor. Guvernele, mai ales cele ale statelor mai amărîte, se împrumută la FMI ca să reziste. În acest caz, cetăţeanul plăteşte dublu sau chiar triplu – o dată îşi plăteşte Guvernul parazitar şi abuziv prin taxe şi impozite, iar în al doilea rînd plăteşte indirect la FMI datoriile făcute de acelaşi Guvern criminal.

Ca şi cum nu ar fi destul, economiştii de la FMI „au planuri de viitor” pentru toţi viitorii pensionari care chiar că nu-şi mai vor dori un viitor. Astfel, este luată în calcul posibilitatea ca Statele membre să angajeze asiguratori privați pentru a acoperi acest „risc pentru persoanele care trăiesc mai mult decît se așteptă”. Ei recomandă ca cetăţenii fie obligați să contracteze utilizarea ipotecilor inverse, prin care casa în proprietate este livrată Băncii în momentul decesului, în schimbul primirii pînă la acea dată a unui venit lunar pentru aceasta. O nebunie totală! Asta înseamnă, că la nivel global, pensionarii să fie astfel robotizaţi încît să nu-şi dorească să-şi lase casa moştenire copiilor, ci Statului, care-i asigură că le va ţine şi lumînarea aprinsă la căpătîi cînd vor muri.

Totodată, FMI solicita țărilor o mai mare transparență atunci cînd raportează tendința de îmbătrînire și modul în care se pregătesc să finanțeze pensionarea. Vă daţi seama că „o astfel de solicitare” este adresată exclusiv ţărilor sărace, în care speranţa de viaţă nu trebuie să crească, iar asta pentru ca Guvernele datoare la FMI să aibă de unde face economii pentru a restitui împrumuturile contractate. Chiar şi în condiţiile în care, totuşi, speranţa de viaţă creşte în ţările sărace, dar nu la fel ca în cele dezvoltate, după cum a constatat ONU şi, implicit, FMI, disproporţiile dintre aceste două categoriide ţări sînt uriaşe în contextul uniformizării unui prag cît mai înalt al vîrstei de pensionare. Presupunînd că vîrsta de pensionare va fi stabilită la 70 de ani (căci se va ajunge şi acolo), este greu să pui pe acelaşi taler speranţa de viaţă de după această vîrstă a japonezului, neamţului sau a americanului cu cea a moldoveanului ori a celor din Congo, Tanzania, Mali, Nigeria etc., iar asta şi din evidentele motive date de condiţiile de trai care nu-i dau şanse să apuce nici 70 de ani.

În realitate, cînd Christine Lagarde recomandă ca prelungirea vîrstei de pensionare să fie legată de speranța de viață, domnia sa ia drept etalon pervers speranţa de viaţă reală din ţările dezvoltate de parcă ar fi aceeaşi ca şi în ţările nedezvoltate, iar asta deoarece „inginerii genetici financiari” ai FMI, fără s-o recunoască, au decis deja care pensionari mai trebuie să trăiască o vreme sau chiar să nu mai apuce pensia, iar aceştia, repet, nu sînt japonezi, nemţi, britanici, francezi sau americani.

Cum să vorbim despre creşterea speranţei de viaţă în ţări, aşa cum este şi Republica Moldova, cărora FMI, în schimbul acordării de împrumuturi pentru susţinerea guvernelor, le cere inclusiv închiderea spitalelor, cunoscîndu-se prea bine că peste 90% din pensionari nu au acces nici la medicamentele strict necesare? De închiderea şcolilor nici nu mai vorbim, căci doar aceste naţiuni mici nu au nevoie de oameni instruiţi ca să vadă în ce prăpastie obscură şi criminală se doreşte să existe şi în viitor Statele lor!

Mihai CONŢIU