FESTIVALUL POPOARELOR DIN ITALIA

Republica Moldova a participat la cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Popoarelor, care s-a încheiat recent în regiunea Lazio, Italia.

Festivalul a reunit 30 de comunităţi străine, stabilite în Italia, care şi-au demonstrat abilităţile în diferite domenii precum artă, cultură, gastronomie, port naţional. Fiecare ţară participantă a avut la dispoziţie un stand pentru expunerea diverselor obiecte de artizanat, materiale informative, cărţi, obiecte decorative.

republica moldova.jpg

Standul Republicii Moldova a fost amenajat sub forma unei „Case mari”. În "Casa Mare" au fost expuse covoare, costume şi prosoape naţionale, picturi cu tematică religioasă, broderii, icoane din lemn, colecţii de cărţi, obiecte de artizanat şi materialele informative, precum şi colaci şi dulciuri.

Un alt stand a fost rezervat comunităţii noastre din Italia pentru comercializarea bucatelor tradiţionale moldoveneşti, pregătite de cetăţeni din oraşele Orte şi Roma. Banii obţinuţi din vînzări au fost donate unor organizaţii de caritate de la Roma. La probele artistice, ţara noastră a fost reprezentată de grupul muzical „Hora Moldovei”, de grupurile folcloristice “Arţăraş” şi „Busuioc”.

Standul Moldovei a fost realizat cu suportul asociaţiilor moldovenilor din Roma, al Ambasadei Republicii Moldova în Italia. Biroul pentru Relaţii cu Diaspora, împreună cu Ministerul Culturii, Ministerul Educaţiei, Agenţia Naţională a Turismului, au contribuit cu ghiduri turistice, cărţi, broşuri, hărţi etc.

Moldpres