FERMIERII PLEDEAZA PENTRU REVENIREA LA MASURILE DE PROTECTIE A SOLULUI

Schimbările climatice, de la an la an, afectează rezultatele în agricultură. Atît pe fermieri, dar și pe autorități, trebuie să-i pună în gardă această situație. Federația Națională a Fermierilor din Moldova solicită autorităților să se revină la măsurile pentru protecția solului specificate în primul Regulament cu privire la subvenționare, aprobat în 2008.

Președintele Federației, Valeriu Cosarciuc, a spus astăzi, la Adunarea Generală a FNFM, că sînt puțini agricultori care respectă regulile de protecție a solului pentru menținerea umidității.

Valeriu Cosarciuc a mai spus că anul trecut producția agricolă a fost în scădere cu aproape 2% față de 2018. Este regretabil că importul produselor agroalimentare reprezintă tocmai 20% din totalul importurilor. Președintele FNFM îndeamnă să fie depuse eforturi pentru substituirea produselor de import cu cele locale. „Aceasta-i piața care trebuie să o creăm aici în Republica Moldova”, a spus Valeriu Cosarciuc.

Potrivit fostului ministru al agriculturii, agricultorii pledează pentru modificarea condițiilor de subvenționare. „Noi, fermierii mici, avem în jur de 25% din toată valoarea subvențiilor, însă statistica spune că 68% din produsul agricol global este produs de acești producători mici, de gospodăriile casnice, fermieri. Ar trebui să fie o echitate”, a spus Valeriu Cosarciuc.

Prezent la Adunarea Generală, ministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, Ion Perju, a spus că Republica Moldova are pămînturi bune și oameni buni, dar cu regret țara îi pierde pe acești oameni. Ministrul constată cu regret că, după zece ani de eforturi pentru dezvoltarea agriculturii, Republica Moldova s-a transformat într-o țară exportatoare de materie primă agricolă, în loc să exporte produs finit. Terenurile agricole își pierd din valoare, deoarece nu se respectă regimul de însămînțare, iar unele culturi depășesc suprafața admisă.

Sursa: IPN