„Fericiun crecit”, paznicilor necalificati ai limbii romane de aici si ”deonto-ologilor” presei!

Mihai CONȚIU

Săptămîna care tocmai s-a isprăvit, ultima întreagă din acest an 2019 de răscruce, au existat două momente banale, în fond, dar pe care mass-media oloagă de aici și unii politicieni le-au transformat în ”evenimente de interes național”. Am scris deseori despre semidoctismul agresiv al unora, referindu-mă, în mod special, la acei paznici voluntari și necalificați ai limbii române de aici și la perverșii cu închipuiri anticomuniste, antisocialiste și antirusești, motiv pentru care nu mai insist. Aici vom vorbi despre fapte și bun-simț!

Primul moment se referă la deputata socialistă Alla Pilipețcaia. Această doamnă, nevorbitoare de limbă română/moldovenească, cu prilejul sărbătoririi Crăciunului pe stil nou, adresîndu-se celor din Soroca, în limba rusă, firește, dorind, în final, să spună ”Crăciun fericit”, a rostit perla „Fericiun crecit”. Sunt convins că domnia sa nu a realizat, pe moment, că a rostit, de fapt, o gafă nevinovată! Sunt la fel de sigur că doamna a vrut să spună ”Fericit Crăciun”! Cînd aude așa ceva, orice om normal reacționează amuzat și cu cordialitate, mai ales că e rostirea unei doamne care nu cunoaște limba. Chiar dacă ar fi fost cu intenție, amuzamentul cordial trebuia să fi același. Repet: pentru oamenii normali!

N-a fost să fie așa! Unioniștii ”la normă” și așa-zișii jurnaliști ”de veghe” au sărit ca arși! ”Le-a fost violată limba lor cea română”, ”le-a lezat demnitatea lor de români-moldoveni unioniști ori de jurnaliști corecți” etc. Total gratuit, dar cu un voluntarism ”prevenitor” – poate-i aude cineva de la București cît de ”grijulii” sunt cu ”exprimarea românească” și le ”picură” și lor vreun ban! Aproape toți dintre aceștia – jurnaliști, politicieni, ”unioniști cu ziua” etc. –, vă sigur, zilele acestea, cînd se întîlnesc, se salută astfel: ”Cu sărbătorile!”

Dacă acești paznici voluntari și necalificați ai limbii române ei înșiși ar cunoaște limba română, ar fi reacționat, așa cum spuneam, cordial-amuzați la perla doamnei deputat, dar puteau, ca adevărați ”străjeri ai limbii române”, să fie extrem de critici la adresa ProTv Chișinău ori Moldova1, de exemplu, care chiar emit monumentale gafe lingvistice, calchieri etc., iar asta prin gurițele unor jurnaliste ori jurnaliști născuți după 1990. Ar putea fi ”furioși” pentru că exprimările absolut aberante ale acestora trec drept ”corecte” în urechile telespectatorilor deoarece sunt miorlăite la televizor. Unii n-o fac pentru că mai sunt invitați prin studiourile acestor posturi, dar, de cele mai multe ori, ”grăiesc moldovenește” cu pretenția fonfăită că chiar vorbesc în limba română literară! Chiar și Lorena Bogza de la Pro Tv Chișinău s-a descalificat pînă-ntr-acolo încît la chestionat și pe Președintele Dodon despre rostirea doamnei Alla Pilipețcaia!

Că tot veni vorba despre exprimări corecte în limba română! Eu, ca român, de cîte ori nu am intrat în pămînt de rușine că am avut un prim-ministru român nativ, Viorica Dăncilă, o analfabetă funcțională pe care, efectiv, aș fi mitraliat-o!?! ”Lingviștii și jurnaliștii proromâni” de la Chișinău tăceau mîlc! Păi, dacă ar fi fost români autentici, ar fi trebuit s-o taxeze la sînge, așa cum a făcut presa română, nu să tacă slugarnic, cu speranța că se va ”gîndi financiar” și la ei această idioată!

”Crăciun fericit” sau „Fericiun crecit”? Merg amîndouă! De ce Crăciunul să fie fericit și NU oamenii care sărbătoresc Crăciunul? De ce oamenii sunt plasați în subsidiarul acestei urări?

Al doilea moment se referă la întrevederea Președintelui Igor Dodon cu mai mulți redactori-șefi sau directori ai unor instituții mediatice. Aici au fost două faze pe care aceeași inși despre care pomeneam mai sus le-au trîmbițat după cum li s-a părut că ”dă bine”. În primul rînd, toți deoto-ologii mediatici de aici au sărit ca arși din cauză că, vezi, Doamne, Președintele Dodon a invitat ”selectiv” directorii mass-media, cu referire directă la Ziarul de Gardă,  a cărei conducere nu a fost invitată.

Păi unde a greșit Dodon aici? Oare Președintele nu are dreptul să invite pe cine vrea la o discuție cordială? Oare Dodon nu are dreptul să aibă simpatii sau antipatii personale ca Președinte față de anumite trusturi mediatice? Păi, domnilor deonto-ologi, de ce nu-l criticați și nu-l înjurați ca la ușa cortului și pe Președintele SUA, Donald Trump, pentru că, ”selectiv”, se războiește rău de tot cu televiziuni și ziare americane cunoscute pe întreg Mapamondul deoarece îi sunt potrivnice, pe ai căror conducători nu-i invită ”la o șuetă cordială”?

A doua fază pentru care deoto-ologii mediatici i-au sărit în cap lui Dodon ține de atențiile, adică micile cadouri, nu ”prezenturi”, cum spun chiar critici săi acestor ”atenții”, pe care acesta le-a oferit invitaților. Cam toți deonto-ologii, mai cu seamă cei proromâni și proeuropeni, atenția!, i-au bălăcărit în draci pe jurnaliștii invitați că au acceptat de la Președinte cîte o ”tușoncă”. Cu acest prilej, am aflat și eu ce e aia o ”tușoncă”, că e vorba de un borcan cu carne înăbușită, acasă, în gospodărie. ”Mirarea mea mirată” fost îndreptățită pentru că despre ”tușoncă” scriau chiar și jurnaliștii sponsorizați din România, fără să-mi traducă și mie ce e aia, necunoscător al limbii ruse fiind. A trebuit să întreb prin vecini. Mă bucur că jurnaliștii unioniști și proeuropeni îmi amintesc frecvent că încă nu am învățat bine limba moldovenească!

Așadar, la întrevederea respectivă, în mod simbolic, în darurile făcute jurnaliștilor, Președintele a inclus și această ”tușoncă”, o chestie specifică, tradițională, ceva ce face parte din ”universul culinar” al moldoveanului. Gestul a fost cu atît mai simbolic și demn de apreciere cu cît, din cîte am înțeles, era vorba despre un produs din propria gospodărie a părinților Președintelui. Un dar din inimă pentru care nu poți decît să te simți onorat! În astfel de situații, nici pe departe nu e vorba despre mituirea jurnaliștilor, așa cum sugerează deonto-ologii rigizi de parcă ar avea bețe înfipte în fund. Este luna cadourilor, oameni buni, luna în care oamenii, indiferent de pozițiile lor, își fac daruri unii altora!

Dacă e să ne luăm după ”logica” acestor deonto-ologi, atunci ar trebui să-l acuzăm pe același Donald Trump de discriminare și mituire a unor șefi de Stat. La summitul NATO de la Paris de la începutul lunii Decembrie, Trump și-a anulat conferința de presă pentru că a vrut să le facă cinste, personal, în exclusivitate, numai acelor șefi de Stat sau de Guvern ale căror țări contribuie cu 2% din PIB-ul național la bugetul NATO. ”Eu dau masa”, a spus Trump, aşezîndu-se alături de şefii de Stat şi de Guverne din Marea Britanie, Bulgaria, Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Polonia şi România.

Vă dați seama ce ”gest criminal, trădător și de corupție prezidențială, la nivel mondial” a comis Tramp cînd i-a ofensat și trădat efectiv cel puțin pe Macron și Merkel?

”Tușonca” asta a declanșat un delir în toată regula în țara deonto-ologilor!

Jurnalista Natalia Morari de la TV8 și-a cerut scuze în mod public pentru faptul că a acceptat ”tușonca”. Ea se justifică că a acceptat-o deoarece a ar fi fost gătită de familia Președintelui, iar gestul ei este unul firesc. Morari însă și-a cerut și scuze în fața publicului care o urmărește și pe care l-ar fi dezamăgit.

Zilele acestea, ești tentat ca astfel de reacții să le pui fie în seama beției sau a unei mahmureli năprasnice, fie în seama prostiei, fie în cea a unei rele intenții ticăloase. Această ”tușoncă”, printre altele și alții, l-a scos din ”scorbura deonto-ologică” pe ”însuși” Petru Macovei, director executiv al Asociației Presei Independente. Știți, e omul acela care, pe granturi europene, occidentale, mă rog, trăiește mulțumitor ca să ne tot învețe cum stă treaba cu jurnalismul într-o țară în care există doar jurnalism de guerilă. La modul cel mai serios cu putință! Citiți numai ce ”găvărește” acest deonto-olog, care sigur n-ar fi croncănit dacă Președintele invita și Ziarul de Gardă:

„Faptul că Președinția a făcut lucrul ăsta și a invitat discreționar jurnaliștii, nu mi se pare un lucru ieșit din comun. Politicienii întotdeauna au făcut asta. Este grav că jurnaliștii au acceptat. Bun, să meargă, puteau să meargă, dar să accepte cadouri de la Președinție, mai ales, cadourile pe care le-a oferit mi se par o jignire pentru profesia de jurnalist și îmi e milă de colegii care au făcut asta. Respectiv, trebuiau să renunțe la aceste cadouri, iar ce s-a întîmplat, cumva, îi descalifică profesional. Politicienii moldoveni întotdeauna au avut o abordare discreționară și i-au corcolit doar pe jurnaliștii care au scris bine despre ei. Asta este încă o dovadă a faptului că clasa politică din R. Moldova nu s-a ridicat, nici pe departe, la nivelul politicienilor europeni, care nu ar fi invitat jurnaliștii să le dea tot felul de cadouri”, a ”mormăit înțelept” Petru Macovei, director executiv al Asociației Presei Independente, convins fiind că darurile pe care el le primește ”nu put a milă”.

De parcă în Bardarului lui din Ialoveni această ”tușoncă” n-ar fi fost mai vitală decît Biblia! Am scris toate aceste lucruri, observații, ca să înțelegeți mai bine ”cît de pătrunși sunt unii de spiritul Crăciunului”! ”Cu sărbătorile!”