XIV. Universitatea ca loc de îndoctrinare şi descreştinare a studenţilor

Puţină lume de la noi a observa faptul că atît sub vechiul regim comunist, cît şi sub actualul regim liberal, şcoala a fost şi rămîne în continuare înrobită unei viziuni anticreştine şi aspirituale. Dogmele de bază ale Modernităţii, izvorîte din filosofia Iluminismului ca expresie publică a planului ocult al iluminaţiilor, persistă pretutindeni şi îşi fac nestingherit lucrarea perfidă.

Henry Makow are perfectă dreptate atunci cînd susţine că un tînăr care studiază ştiinţele umaniste şi sociale nu va mai fi în stare să gîndească independent ori să absoarbă informaţii care sunt contrare îndoctrinării primite. Asta deoarece ,,universitatea modernă nu este fidelă adevărului, ba dimpotrivă. Feminismul represiv tronează în campus, iar acesta este doar un sindrom al unei probleme mult mai profunde”.

Pentru a pătrunde fenomenul feminismului este nevoie să-l privim în context, încadrîndu-l în întregul set de idei ce marchează deraierea lumii occidentale de pe orbita normalităţii. Autorul ne invită să facem anume acest exerciţiu. El afirmă univoc şi răspicat:

,,Cultura modernă occidentală este clădită pe ipotezele mincinoase ale iluminismului, o mişcare intelectuală datînd din sec. al XVIII-lea. Aceasta, la rîndul ei, a fost produsul iluminaţiilor, care şi-au propus să creeze o nouă ordine (seculară) mondială, tăgăduind existenţa lui Dumnezeu şi a legilor imuabile, naturale şi spirituale” (subl. ne aparţin – Iu. R.)

Aşadar, pentru a înţelege de ce după căderea URSS am devenit victime atît de vulnerabile ale unui anume tip de educaţie prin învăţămînt, mass-media şi cultura de masă, trebuie să realizăm că deosebirile de ordin conceptual dintre cele două ideologii sunt minime, iar unitatea de viziune asupra chestiunilor de bază, cum ar fi originea lumii şi a omului (creaţionism versus evoluţionism), antropocentrism, progresism, economism etc., este una de-a dreptul izbitoare.  Evident, sistemul ce a emanat din uneltirea satanică de descreştinare a omului ţinteşte întîi de toate înstrăinarea lui de Dumnezeu şi aservirea unor falşi dumnezei. În acest sens este suficient să ne amintim că în sistemul de învăţămînt, ca şi în societate în ansamblu,  persistă ticul de a cita din abundenţă diverşi filozofi sau scriitori celebri (cum li s-a creat celebritatea, e o altă poveste!) şi mai deloc de a face trimitere la Evanghelie, la Sfinţii Părinţi sau la Sfînta Tradiţie. Oare nu auzim noi la tot pasul expresii de felul „cum a zis Hegel”, „după cum susţine Spinoza (Descartes, Freud, Nietzsche, Shakespeare, Adam Smith etc., etc.)”? Iată tîlcuirea autorului asupra acestui mod de a face şcoală:

„În practică, aceasta înseamnă că studenţii de la disciplinele umaniste studiază o grămadă de ateişti care sunt prezentaţi de parcă EI ar fi Dumnezei. Profesorii lor joacă rolul unor mari preoţi. Ca nişte oameni surzi care acordează un pian, ei încearcă să explice condiţia umană fără referire la Creator, la planul dumnezeiesc ori la Sfîntul Duh, Care viază în oameni. Ei portretizează omenirea ca pe un animal lăsat de izbelişte într-o lume amorală, pradă nemiloasei lupte pentru supravieţuire. Ei celebrează „libertatea” prin care ei înţeleg libertatea de a respinge rînduiala lui Dumnezeu – de a te deda la pofte animalice şi de a-ţi făuri o realitate personală alienată şi disfuncţională (subl. ne aparţin – Iu. R.)”.

Dacă mai punem deasupra şi relativismul generalizat, care ne-a pătruns pînă în măduva oaselor, cînd fiecare individ pretinde că este purtătorul propriului adevăr şi set de valori, ne este mult mai lesne să prindem cum ne-am pomenit o simplă masă de manevră în mîinile manipulatorilor din umbră, care stabilesc „trendul”. Şi dacă am ajuns să îl detronăm pe însuşi Dumnezeu, subminarea autorităţii bărbatului, a tatălui, a capului de familie, a modelului „patriarhal” a devenit mult mai lesnicioasă. Şi aşa cum reclamele şi cultura de masă în ansamblu ne îmbie spre egolatrie, autoglorificare, autoadmiraţie, un soi de închinare sie însuşi, diversiunea feministă penetrează cu uşurinţă minţile slăbite ale omului de azi. Apropo de universitatea de azi şi de spălarea pe creieri pe care o practică. După ce precizează încă o dată că „iluminismul este doctrina luciferiană a francmasoneriei”, autorul aminteşte între altele un detaliu care cu siguranţă scapă celor mai mulţi:

„Toga de absolvent pe care o poartă absolvenţii este un simbol al francmasoneriei. Roba neagră simbolizează puterea ocultă”. (va urma)

Iurie ROŞCA