Ce nu ştie C. Tănase?

Autor: Mihai CONŢIU

În urmă cu ceva timp, m-am amuzat teribil citind un articol cu pretenţie de prelegere didactică, de profesor de Gramatică a limbii române elementare, scris de Constantin Tănase în „Timpul” şi destinat parlamentarilor care nu stăpînesc bine sau suficient această limbă. Amuzamentul meu a fost accentuat de aerul doct şi de superioritate pe care doar Tănase ştie să-l lase să transpară din mîzgăliturile lui grafice.

Un bun şi real profesor nu-şi poate permite niciodată o astfel de aroganţă, cu atît mai puţin Tănase, care, atunci cînd îl citesc, chiar şi dacă nu l-aş cunoaşte, se vede de la o poştă că nu este român. Nu-i singurul, de bună seamă.

Da, oameni ca ei pot să-şi revendice liber o astfel de identitate, dar este suficient pentru orice român mediu ca să-i citească pentru ca să constate instantaneu că textele respective nu sunt scrise de nişte români. Scriitura lor aparţine unor oameni care cunosc relativ această limbă, dar căreia nu-i cunosc tainele, vicleşugurile stilistice, normalitatea, fluenţa exprimării. Citiţi-i sau recitiţi-i pe Tănase sau pe Nicolae Dabijoglo şi-mi veţi da dreptate! În cazul lui Dabijoglo, n-aveţi decît să suportaţi supliciul de a-i citi mediocritatea de roman intitulat pueril „Temă pentru acasă”:

Astfel de scribi sunt într-o situaţie destul de stînjenitoare spre a-i şi condamna, Doamne fereşte, pentru o vină care nu le aparţin şi care, la urma urmei, nu-i nici chiar o vină, ci doar realitatea debusolantă a propriilor lor vieţi care neagă orice apertură extra-auctorială. Pe de altă parte, aceşti intelectuali-creatori incerţi devin nocivi în clipa în care îşi impun forţat creaţiile ca fiind opere fundamentale, Biblii ale culturii române de aici. În astfel de momente, românul din mine se răscoală!

Fără să am pretenţia că dau definiţii irevocabile, îmi asum riscul de a afirma că acad. Mihai Cimpoi bea numai din Butoi  este vinovatul numărul unu pentru că în viaţa literară de aici nu există un proces literar autentic, ci doar lansări de cărţi ca pretext pentru turniruri bachice. De, Cimpoi... numai din butoi.

Despre ce proces literar sau competiţii estetice putem vorbi atîta timp cît trebuie să te temi să critici civilizat o carte mediocră?

Despre ce proces literar sau competiţii estetice putem vorbi atîta timp cît trebuie să „critici moderat” o cărţulie doar după ce s-a expus Cimpoi despre ea, ca să-l iei ca reper, dar şi alţi cîţiva critici „admişi” de fostul preşedinte al Uniunii Scriitorilor?

Eu încă mă încăpăţînez să cred în promisiunile estetice al „contrafortiştilor” şi cele ale „grupării lui Nicolae Leahu” de la Bălţi. Deplîng în continuare ratarea şansei numită Aureliu Busuioc!

De asemenea, îmi asum riscul de a afirma că Dabijoglo este vinovat moral de politizarea noţiunii de „limbă română” în defavoarea învăţării ei. Citiţi „Literatura şi Arta” şi oricare altă publicaţie literară din România şi-mi veţi da dreptate! Veţi vedea unde este la el acasă colhozul literar!

Eu, ca român autentic, trăind de amar de ani aici, tot în străinătate mă simt din cauza unui univers lingvistic, lexical care nu va deveni românesc niciodată. Gîndirea şi exprimarea într-o limbă română firească este la fel de imposibilă aici la fel ca şi unirea R. Moldova cu România! Dar să revin la „doctul dom’ profesor” C. Tănase!

Acesta, pe data de 25.04.2013, îşi publică în „Timpul” un articolaş intitulat „Ce nu știe analistul politic Cevai Carevai”. Acum, dragi elevi din clasele a IV şi voi, studenţilor de la Jurnalism, vă invit să citiţi cu atenţie prima frază scrisă de Tănase în articolul său, analizaţi-o şi daţi-l în judecată simbolic pentru siluirea limbii române, dar şi pentru tentativa de a vă imprima, din perspectiva poziţiei lui, exprimări alogice, beţie agramată de cuvinte, furtişaguri de virgule etc.

Iată textul: „După decizia de luni a Curţii Constituţionale am remarcat cu sinceră satisfacţie că Moldova e plină de experţi în dreptul constituţional la televiziuni, la radio, prin ziare, pe site pe bloguri aceştia analizează menţionata decizie, demonstrând o uluitoare de profundă cunoaştere a subiectului.”

Iată cum aş fi scris eu această frază: „După decizia de Luni a Curţii Constituţionale, am remarcat, cu sinceră satisfacţie, că Moldova e plină de experţi în Dreptul Constituţional, care-şi exprimă opiniile la televiziuni, la radio, prin ziare, pe site-uri sau pe bloguri. Aceştia, analizînd amintita decizie, demonstrează (sau „încearcă să demonstreze”) o cunoaştere (sau „stăpînire”), uluitor de profundă, a subiectului.” Recreaţie! Ce nu ştie C. Tănase? Limba română!