FATARNICIA NOASTRA CEA DE TOATE ZILELE

Făţărnicia este un alt sport naţional al moldovenilor. Nu e nici mai bun şi nici mai prost faţă de alte manifestări ruşinoase ale neamului. Este cum este, or, de ce nu l-am recunoaşte? Corect. Pentru că sîntem impresionant de falşi uneori. Şi ne place enorm să ne dăm căpoşi, irefutabili, înţelepţi şi adevăruri în ultimă instanţă. Fără a vedea cum de multe ori „regele e gol”.

Exemplific. Într-o localitate din ţară trăieşte de foarte mulţi ani un cuplu de pedagogi. Despre care se poate de spus că sînt buni, oneşti, corecţi, au rezultate. Aceşti profesori sînt cei care mereu au afirmat adevăruri şi valori. Care i-au învăţat pe elevii lor la şcoală să fie liberi, cinstiţi şi toleranţi. Care au propovăduit egalitatea, obiectivitatea, nepărtinirea şi drepturile omului. În fine, a fost foarte uşor şi frumos de cultivat aceste valori, atîta timp cît a fost nevoie să fie rostite de la catedra profesorală, la diferite întruniri şi ore de dirigenţie. Pînă într-o zi, cînd soarta le-a pus în faţă o probă care bate dracului toate BAC-urile şi examenele de maturitate.

Oamenii au un băiat care a absolvit excelent liceul şi a plecat să-şi facă studiile peste ocean. Acesta fiind un motiv în plus să-şi confirme toate pledoariile dintotdeauna: iaca, dacă înveţi bine şi cu educaţie pe potrivă, unde poţi ajunge.

Nu ştiu, însă, cum, pentru că s-a ţinut în mare secret, dar prin partea locului s-a aflat că în casa încărunţiţilor pedagogi a venit nevoia. Adică cum nevoia? Nu s-a întîmplat nimic straşnic, toţi sînt vii şi sănătoşi, numai că pentru aceşti oameni lumea s-a prăbuşit. S-a aflat că în ultima vacanţă băiatul le-a venit acasă cu un prieten/coleg. Nimic deosebit, cîţi din noi la studenţie nu am fost prin vizite pe la colegii cu care ne-am împrietenit la facultate. Numai că în acest caz prietenii, cînd au ajuns seara, au anunţat că dorm într-o cameră şi într-un pat, iar comportamentul lor nu a mai lăsat loc de nici un fel de dubii. Se zice că mamă-sa a ajuns la spital, iar taică-său i-a alungat pe ambii din casă chiar atunci, iar lui fecior-său i-a zis că acasă poate veni numai cînd se schimbă şi devine normal.

Şi acum, cum rămîne cu toate valorile şi înţelepciunile despre egalitate şi toleranţă, declarate la şcoală?! Ori acestea sînt bune doar pentru paradă, dar cînd te priveşte pe tine personal, gata, se schimbă macazul. Ipocrizie.

Mai ştiu o tipă, care mereu o făcea pe deşteapta şi liberala. Care, cu orice prilej, nu ezita să povestească cum fiecare are dreptul la alegere, să facă ceea ce-i place, să-şi revendice sentimentele etc. etc. Pînă nu a aflat despre adulterul propriului soţ. Să vedeţi cum s-au schimbat convingerile. Nu mai este vorba de nici un fel de libertate, dreptul la alegere şi dragoste! Rivala e o tîrfă ordinară, iar el o canalie, căreia ea încă o să-i arate unde şi cu cine dorm racii. Ce se face cu ideile libertine, cînd acestea ne ating propria piele şi inimă? Făţărnicie.

Nu zic că ipocrizia este o boală strict moldovenească. Şi zîmbetele false ale americanilor deopotrivă rup din mine. Şi minciunile altor naţiuni sînt la fel de deranjante, numai că sufletul mă doare cel mai tare pentru neamul meu. Şi în această durere nu mai văd nici un haz în vorba: „Una credem, alta spunem şi a treia fumăm”.

Lilia GRUBÎI