Fata Morgana si uninominalul din Republica Moldova

Sau de ce simpla schimbare a sistemului electoral nu salvează țara de corupți

Autor: Septimius Pârvu

Schimbarea sistemului electoral pentru interese punctuale ale unui grup de politicieni nu este niciodată o idee bună. Pentru cetățeni, adică. Un exemplu foarte clar este cel al alegerilor locale din România din ultimii ani, unde s-a aplicat un sistem majoritar cu un singur tur, adică principiul cîștigătorul ia totul, iar partidele mari și cu acces la resurse au triumfat fără mari piedici. Acum, Partidul Democrat din Moldova a propus schimbarea sistemului electoral într-unul majoritar cu un tur pentru alegerile parlamentare și promite că va scăpa țara de corupți, de parlamentari care nu prestează în serviciul comunității și va apropia cetățeanul de alegător.

Sistemele majoritare sunt în general caracteristice statelor stabile din punct de vedere democratic, care au o tradiție a dialogului și nu fostelor țări comuniste, unde consensualismul de acest tip pare a fi mai degrabă excepția. Astfel de sisteme se regăsesc în țări precum Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii și sunt mai degrabă excepții în Europa de Centrală și de Est, unde majoritatea țărilor au sisteme proporționale – vezi țările marcate pe hartă cu verde deschis. Aici, unde scena politică este mai fărîmițată funcționează mai bine sistemele proporționale, pe liste deschise sau închise (și aici este o discuție de purtat), care produc o mai bună reprezentativitate a intereselor cetățenilor și a diverselor tipuri de comunități, împăcînd în același timp mai bine interesele tuturor partidelor politice.

Totuși, care sunt efectele pe care le poate un astfel de sistem în Moldova, un stat care nu excelează la capitolul stat de drept? Și unde interesele partidelor politice și ale societății sunt cît se poate de diverse, avînd clivaje profunde pe teme sociale, legate de corupție sau Est vs. Vest. În general, efectele vor fi negative, iar cîteva răspunsuri găsim chiar din experiența românească, a sistemului electoral mixt german importat și tradus în varianta originală românească, care popular s-a numit uninominal.

Alegerile din 2008 și 2012 au avut loc pe baza acestui sistem puternic dezbătut și contestat. Administrativ, a implicat împărțirea țării în 452 colegii (315 la Camera Deputaților și 137 la Senat) și 43 de circumscripții, inclusiv străinătatea. Sistemul combină 2 tipuri de scrutin: majoritar la nivel de colegiu, unde se aleg cîte un senator sau un deputat, acolo unde trec de pragul de 50% și două nivelul de repartizare a voturilor rămase, la nivel de circumscripție (județ) și la nivel național. Dacă repartizarea mandatelor la nivel de colegiu pare destul de clară, forma finală a legii a generat multe anomalii și a permis intrarea în Parlament a unui număr foarte mare de persoane, astfel că a ajuns să fie unul dintre cele mai mari legislative din lume, cu 588 de membri.

Dintre beneficiile pe care ar fi trebuit să le aducă acest sistem se numără apropiere candidaților față de alegători și responsabilizarea acestora, candidați mai “curați” și o campanie electorală mai corectă. Dar rezultatele s-au lăsat așteptate.

În primul rînd, candidații nu au fost mai aproape de alegători. Se presupune faptul că aceștia ar trebui să fie candidați locali, din colegiile lor. Dar partidele și-au dus conducătorii în colegii călduțe, rurale, controlate, departe de București, unde siguranța alegerii era mai mult mai mare decît în colegii urbane, cu competiție acerbă. Mai mult, unul dintre riscurile aferente modificării sistemului electoral este trasarea arbitrară a limitelor colegiilor, astfel încît unele să fie mai comode și mai ușor de cîștigat, proces care se cheamă gerrymandering și care este cunoscut și statelor mai democrate.

În al doilea rînd, candidații ar fi trebuit să fie mai curați. Un sistem electoral nu poate dicta calitatea candidaților, este doar un mit. Partidele sunt cele care trebuie să își impună politici care să favorizeze candidații curați, prin norme de conduită, alegeri primare în interiorul partidului etc. Dimpotrivă, este posibil ca votul mixt să fi crescut competiția necinstită la nivel local. Cu siguranță a crescut prețul campaniei electorale, pe principiul “cine dă mai mult intră în față”. În același timp este posibil să fi crescut prețul mitei electorale.

Ultimii opt ani au arătat că Parlamentul a fost populat cu parlamentari care au fost condamnați pentru mită, conflicte de interese și multe altele. Cîteva zeci de parlamentari au fost trimiși în judecată sau condamnați în aceste ultime două mandate, iar unii dintre ei s-au desprins cu foarte mare greutate de locul confortabil din Parlament.

De asemenea, sistemul uninominal poate favoriza clientelismul și grupurile de influență locale, care au ca scop împingerea propriilor candidați în lupta din colegii și la centru. Interesul grupurilor de putere locale crește întrucît resimt nevoia de a avea proprii trimiși în Parlament care să le consolideze puterea. Mai mult, cine are bani și resurse în teritoriu are toate șansele să intre în Parlament, chiar dacă are probleme penale sau o imagine foarte proastă; exemple destule sunt mai sus.

Legea din Moldova își propune să responsabilizeze aleșii printr-un mecanism de revocare, care are un mare potențial de neconstituționalitate. Propunerea de act normativ prevede că: “Revocarea deputatului prin referendum poate fi iniţiată în cazul în care acesta nu respectă interesele comunităţii din circumscripţie, nu exercită în mod adecvat atribuţiile de deputat prevăzute de lege, încalcă normele morale şi etice, fapte confirmate în modul stabilit.” Fiind atît de vag, nu are cum să fie un mecanism real de responsabilizare, ci devine mai degrabă unul de presiune și de șantaj. Ce înseamnă pînă la urmă interesele comunității (în condițiile în care un parlamentar are și vocație națională, nu doar una locală) și care sunt normele etice?

Propunerea legislativă pare a fi susținută de un număr foarte mic de politicieni, de fapt de un singur partid. Cu siguranță, un sistem electoral nu se poate modifica dacă nu există consens la nivel clasei politice și a cetățenilor. Iar în Moldova nu pare să existe, întrucît toată lumea pare a fi împotrivă, din diverse motive. Mai mult, proiectul de lege este explicat publicului larg mai degrabă propagandistic și nu astfel încît cetățeanul să înțeleagă toată fațetele.

Dacă partidele politice vor să schimbe ceva, ar trebui să înceapă cu ele însele. Dacă schimbă sistemul electoral nu își vor schimba neapărat și popularitatea. Poate doar influența și numărul de locuri din Parlament. Așa că, în primul rînd, trebuie să existe mecanisme de control intern, care să nu mai permită corupților să candideze sau să ocupe locuri în fruntea formațiunilor politice. Apoi trebuie să se apropie de alegători și să se ocupe de ceea ce ar trebui să facă partidele politice: să reprezinte interesele cetățenilor și să guverneze sau să facă opoziție pe bune, prin politici publice eficiente.

Și chiar dacă sistemul proporțional pe liste închise nu este cel mai bun poate fi înlocuit oricînd cu un sistem proporțional cu liste deschise, care să permită alegătorilor să își adauge preferințele pe buletinul de vot, astfel încît ordinea finală a parlamentarilor să reprezinte un compromis între propunerile partidului și selecția alegătorilor.

Articol preluat din Contributors.ro

Septimius Pârvu din România este specializat ȋn reforma administrației publice şi promovarea bunei guvernări. A lucrat ȋn proiecte de monitorizare electorală, participare publică, transparență decizională și integritate. A absolvit Universitatea din București. Colaborează în prezent cu organizația Expert Forum. 

Socialmai mult
29.04.17 - 14:42
28.04.17 - 18:30
28.04.17 - 18:23
28.04.17 - 17:37
28.04.17 - 17:34
28.04.17 - 15:05
28.04.17 - 14:06
28.04.17 - 13:01
28.04.17 - 12:32
28.04.17 - 10:22
27.04.17 - 16:10
27.04.17 - 16:22
27.04.17 - 16:01
27.04.17 - 16:04
26.04.17 - 14:28
26.04.17 - 13:49
26.04.17 - 12:02
25.04.17 - 17:51
25.04.17 - 16:31
25.04.17 - 16:02