FARMACIA AGRICOLA

De ce elemente chimice are nevoie grădina ta?

Ca să fertilizați corect grădina sau livada trebuie să cunoașteți rolul elementelor nutritive în viața plantelor și cum influențează ele calitatea recoltei.

Elementele nutritive alcătuiesc hrana plantelor și prin prezența lor în cantități suficiente și în forme asimilabile influențează creșterea și dezvoltarea plantelor legumicole, pomii și arbuștii fructiferi, plantele ornamentale.

Comparativ cu plantele ornamentale sau alte plante de cultură, plantele legumicole au pretenții mai ridicate față de elementele nutritive iar acest aspect este determinat de un sistem radicular slab dezvoltat, răspîndit în stratul superficial al solului unde umiditatea este mai prezentă determinînd o capacitate redusă de absorbție. Totodată, legumele sărăcesc solul repede de elementele nutritive datorită producțiilor mari realizate pe unitatea de suprafață.

Elementele nutritive şi rolul lor

Trebuie să știți că elementele nutritive se împart în:

  • macroelemente: azot, fosfor, potasiu, calciu, magneziu și sulf
  • microelemente: bor, cupru, mangan, molibden, zinc, fier și aluminiu

Macroelementele au rolul principal și au o pondere mai mare în hrana plantelor decît microelementele, dar nici unul nu poate lipsi sau să se afle în exces în hrana plantelor, ambele cazuri provocînd modificări nedorite în plante.

Azotul – N

Favorizează (în cantitate corespunzătoare) desfășurarea normală a metabolismului și influențează creșterea masei vegetative și a fructelor. Plantele legumicole pretențioase la azot sînt cele de la care consumăm frunzele, pețiolii, mugurii vegetativi, lăstarii. Plantele ornamentale decorative prin frunze sînt și ele consumatoare de azot.

În exces, azotul stimulează creșterea vegetativă în detrimentul fructificării și a calității fructelor, prelungesc perioada de vegetație, întîrzie fructificarea și maturarea fructelor, reduce rezistența la boli și la păstrare.

Sub aspect general, plantele au culoare verde închis, creștere haotica, fructificare slabă. Cea mai gravă consecință a excesului de azot este acumularea sub formă de nitrați și nitriți în organele comestibile.

Carența în N se evidențiază prin creșteri slabe, frunze clorotice (îngălbenite), mai ales cele bătrîne (de la baza plantei) care vor cădea datorită translocării azotului în organele tinere ale plantei.

 

Fosforul – P

Stimulează înflorirea, fructificarea, depozitează substanțele de rezervă, fixează planta în sol, influențează maturarea fructelor și calitatea legumelor. Împreună cu potasiul, calciul și magneziul determină rezistența plantelor la secetă și ger.

Carența apare mai rar și se manifestă prin creșteri slabe ale plantelor, influențează negativ fructificarea, determinînd întîrzierea coacerii, scade rezistența la atacul de boli și dăunători.

Ca aspect general, frunzele au culoare verde închis, apoi albăstrui și mai tîrziu purpurii.

 

Potasiul – K

Participă la absorbția apei în rădăcini, stimulează acumularea glucidelor și contribuie la creșterea și rezistența la ger și secetă a plantelor. Influențează pozitiv calitatea fructelor și stimulează enzimele implicate în fotosinteză.

Insuficiența potasiului duce la dereglări fiziologice, dezvoltare insuficientă a țesuturilor mecanice, frunzele se colorează în galben-brun, scade calitatea fructelor și scade rezistența la ger și secetă. Plantele au aspect de vestejit.

Exemplu: la tomate, carența de potasiu determină apariția pe fructe a unor pete/zone colorate în verde sau galben numite „pete de ceară”.

În caz de exces de K, unele specii ca sfecla sau cartoful cresc normal, dar dau produse de calitate inferioară caracterizate printr-un procent redus de glucide în rădăcinile de sfeclă sau exces de suber în tuberculi.

 

Calciul – Ca

Se acumulează în principal în rădăcinile plantelor (aproximativ 90 %), dar rolul lui este de a întări pereții celulari.

În exces, Ca determină o reacție excesiv alcalină a solului, nefavorabilă multor specii legumicole, determină apariția clorozei, perturbări în aprovizionarea cu elemente minerale. Frunzele se îngălbenesc fiindcă plantele nu mai pot absorbi Fe și Mg (care trec în forme insolubile).

 

Carența de Ca determină o reacție excesiv acidă a solului, nefavorabilă multor specii, duce la perturbarea unor procese biochimice care au drept rezultat oprirea din dezvoltare a plantelor și mortificarea mugurilor terminali. Lipsa de Ca scade rezistența fructelor la șocurile mecanice produse în timpul recoltării, transportării sau depozitării, ceea ce duce la deprecierea producției și implicit crește incidența atacului de agenți patogeni.

Exemplu, la tomatele de seră lipsa Ca provoacă putrezirea zonei pistilare a fructelor.

Ca aspect general frunzele tinere sînt răsucite, rigide, limbul se colorează în alb-verzui și devin apoi cafenii sau au pete brune.

 

Magneziul – Mg

Intră în compoziția clorofilei și împreună cu K influențează creșterea organelor de reproducere, are rol în metabolismul apei, participă la desfășurarea multor procese biochimice.

Insuficiența apare pe solurile reci și cu reacție acidă determinînd încetinirea creșterii plantei, a înfloririi și coacerii fructelor.

Sodiul și potasiul în exces accentuează carența de magneziu. Îngrășămintele cu azot atenuează carența de magneziu, favorizîndu-i absorbția.

Sub aspect general, frunzele capătă nuanțe caracteristice, la început galbene, apoi cu arsuri – la cartof; purpurii/portocalii/ roşcate – la varză creaţă, conopidă, broccoli; pete eliptice de culoare albicioasă pe vîrfurile frunzelor – la ceapă. Nervurile frunzelor rămîn verzi, iar marginile se curbează în sus.

Mg în exces este foarte toxic şi dăunător, putînd provoca moartea plantei mai ales în lipsa de Ca care anihilează efectul nociv.

 

Sulful – S

Este utilizat în procese de biosinteză şi fotosinteză.

Plantele cu cerinţe mari faţă de S sînt: ceapa, sfecla, pastîrnacul, varza. Sulful conferă o aroma caracteristică datorită unei substanţe, numită sulfură de alil.

Carenţa de Sulf determină decolorarea nervurilor şi a frunzelor în general, deoarece conţinutul în clorofilă scade, intensitatea fotosintezei scade, iar plantele sînt debile.

Exemplu - la tomate, insuficienţa sulfului determină alungirea excesiva a tulpinii.

 

Pămîntul iubește ouă, cafea și banane

Trebuie de știut că putem îmbunătăți solul din grădină cu ajutorul a trei resturi alimentare pe care de obicei le aruncăm. Acestea sînt cojile de ouă, zațul de cafea și cojile de banană.

Cojile de ouă le uscăm cîteva zile într-un bol la soare sau la o sursă de căldură din casă. Cînd sînt uscate, se strivesc foarte ușor și se adaugă în sol, fiind o sursă importantă de calciu care ajută la creșterea plantelor și înflorirea lor. De asemenea, previn putregaiul la roșii și descurajează melcii, care nu vor să meargă pe pulbere de ouă așa precum nouă nu ne place să pășim desculți pe sticlă spartă.

Zațul de cafea acționează ca un îngrășămînt, adăugînd materie organică, îmbunătățește drenajul, ajutînd la reținerea apei și a aerului de către sol. După ce se descompune, vine cu un aport sporit de azot în sol, atît de necesar creșterii plantelor. Zațul de cafea nu va afecta nivelul pH-ului și e bine de utilizat la plantele iubitoare de soluri acide. De asemenea, zațul de cafea funcționează foarte bine și ca un mulci în jurul plantelor.

Cojile de banană îmbunătățesc într-un mod foarte bun solul din grădină. Ele pot fi adăugate direct în pămînt, tăiate în bucăți foarte mici, fiind astfel descompuse rapid de către microorganismele din sol. Rezultă o cantitate mare de substanțe organice bogate în calciu, magneziu, sulf, fosfați, potasiu și sodiu, ajutînd plantele să se dezvolte și să rodească din belșug.

Bogdan DUMITRAŞCU

Socialmai mult
20.09.18 - 16:33
20.09.18 - 16:28
20.09.18 - 14:20
20.09.18 - 14:19
20.09.18 - 11:58
20.09.18 - 11:51
19.09.18 - 18:57
19.09.18 - 18:52
19.09.18 - 16:58
19.09.18 - 16:50
19.09.18 - 15:43
19.09.18 - 14:30
19.09.18 - 14:15
19.09.18 - 12:32
19.09.18 - 12:27
18.09.18 - 18:28
18.09.18 - 18:27
18.09.18 - 17:43
18.09.18 - 12:28
17.09.18 - 17:01