FA, DOAMNE, CA MOLDOVENII SA SEMENE CU ISLANDEZII

Moldoveanul, rob al Statului, al finanţelor naţionale şi internaţionale şi al celor care le conduc

Pentru absolut toţi cetăţenii plătitori de impozite, exceptînd elita conducătoare, reprezintă un mister total felul în care Statul utilizează fluxurile de bani colectaţi din impozite şi taxe. Absolut toate guvernările vorbesc doar populist despre o aşa-zisă transparenţă şi monitorizare a fluxurilor financiare, iar asta se întîmplă nu doar în RM. Vorbim însă despre RM întrucît se află în fundul prăpastiei. La fel s-a cam aflat şi Islanda încă de dinaintea izbucnirii crizei din 2008, numai că această micuţă ţară, cu puţin peste 300 de mii de locuitori, este populată de cetăţeni responsabili, vigilenţi şi cinstiţi. Şi tari la caracter.

Tradiţional şi legal, moldovenii contribuie la stabilitatea financiară a ţării, iar statul are obligaţia elementară să-i respecte şi să le dea seamă despre cum administrează banii colectaţi de la ei. Realitatea, însă, e alta, căci, în contextul fluxurilor financiare, între cetăţean şi Stat se situează sistemele bancare de Stat şi private, care gestionează banii în mod fraudulos, protejate fiind de acelaşi Stat. Modul de operare în care este implicată Banca Naţională este „secret de Stat”.

Observăm, aşadar, că cetăţeanul plătitor de taxe şi impozite este pus în situaţia robilor de odinioară. Doar în campaniile electorale i se spune moldoveanului că este stăpîn, că poate determina transparenţa actului de guvernare şi că îi poate sancţiona pe politicienii corupţi. După aceea, însă, guvernarea devine inaccesibilă, autoritară şi misterioasă, luîndu-şi libertatea de a-i înrobi şi mai mult pe moldoveni prin creşteri excesive la tot felul de taxe, impozite şi la preţurile bunurilor de larg consum.

După furtul miliardului, moldovenii sînt efectiv biciuiţi cu enormele biruri la care sînt supuşi. Respectînd proporţiile fireşti, cetăţenii acestei ţări plătesc preţuri la produse de strictă necesitate, taxe şi impozite unui Stat de parcă ar fi la nivelul de dezvoltare al Germaniei. Asta în condiţiile în care salariile şi pensiile sînt atît de umilitoare încît moldovenii care vor să scape au două soluţii – să fugă peste graniţă sau să se sinucidă. Cei care sînt nevoiţi să rămînă mor lent, sub „atenta îngrijire a Statului”. Genocidul alcoolismului din satele noastre este administrat cu bună ştiinţă de guvernanţi! În satele moldoveneşti s-a instalat Iadul pe Pămînt! Iar guvernanţii născocesc cîte o „sărbătoare naţională” practic la fiece şedinţă de Guvern sau Parlament. Acum că vinul a fost declarat aliment, moldovenii vor bea butoaie şi vor mînca vin. Unii vor muri la uşa beciului, alţii prin spitale. Trăiască tradiţiile naţionale moldoveneşti şi româneşti. Că doar sîntem de acelaşi neam. Declinul RM a debutat în forţă în anul 2011, o dată cu atacurile de tip rider asupra sistemelor bancar şi de asigurări, pe fondul în care PDM controla efectiv întregul sistem bancar din ţară.

Soluţia ieşirii ţării din criză poate fi determinată de două entităţi: Statul sau cetăţenii! În situaţia RM, realitatea este de o gravitate uluitoare – Statul este corupt, mafiotizat în însăşi esenţa lui, iar cetăţenii, la rîndu-le, sînt coruptibili, inerţi şi resemnaţi. Capul beat nu se loveşte rău!

 

Pilduitoarele reacţii ale islandezilor

Aduc în discuţie modelul islandez de renaştere sau revigorare naţională din două motive: Unu. Politicienii moldoveni şi puzderia de ONG-uri, dacă ar fi oneşti, ar trebui „să-i biciuiască” zilnic, mediatic, de la tribune sau alte întruniri cetăţeneşti, pe toţi moldovenii cu detalii din modelul islandez la care ne vom referi mai jos. Să le deştepte instinctul demnităţii personale şi naţionale întrebîndu-i: De ce nu sînt şi ei în stare de aşa ceva? Ce, sînt mîndri şi capabili doar de hramuri, nunţi, cumetrii, botezuri? Doi. Modelul islandez, din raţiuni pe care doar le bănuim/intuim, nu a fost şi nu este cam deloc mediatizat în ţările europene. Oare de ce? Răspunsul îl putem deduce din cele ce urmează.

Precizăm că Islanda este ţara cu cea mai veche democraţie, care datează din anul 930. La fel cum moldovenii au aflat după alegerile din 2014 că înaintea lor, preventiv, se furase un miliard, la fel şi islandezii au auzit abia în anul 2008 că băncile private islandeze împrumutaseră circa 120 de miliarde de dolari, de zece ori mai mult decît PIB-ul ţării la acel moment. Anume acest lucru a determinat dublarea peste noapte a preţurilor locuinţelor, punîndu-i pe cei care s-au împrumutat la bănci într-o situaţie disperată.

În restul Occidentului, soluţia aplicată a fost împrumutarea băncilor, naţionalizarea datoriilor, în condiţiile în care beneficiile fuseseră pînă atunci private, numai că în Islanda lucrurile au stat altfel. Pur şi simplu, islandezii au declanşat o revoluţie paşnică împotriva Guvernului corupt şi incompetent. Tocmai din acest motiv ţara a devenit un model de temut în contextul necesităţii luptei împotriva liderilor politici şi financiari. În doar cinci luni, principala bancă privată din Islanda a fost naţionalizată, oficialii guvernamentali au fost obligaţi să demisioneze, Guvernul a fost demis şi a fost instalat un nou Executiv. Fostul prim-ministru a fost deferit Justiţiei pentru modul în care a gestionat criza financiară şi a fost condamnat în mod simbolic.

La presiunile băncilor străine (olandeze şi britanice) care au creditat sistemul bancar islandez, s-a răspuns printr-un referendum, în urma căruia populaţia a respins plata datoriilor către băncile străine de către cetăţenii islandezi. Lucrurile nu s-au oprit aici, iar asta pentru că cetăţenii islandezi au pus şi bazele unei Constituţii care prevede că toate aceste catastrofe naţionale nu vor mai putea să se repete niciodată. Această revoluţie paşnică, fără violenţă, s-a declanşat în anul 2008, cînd Guvernul a decis să naţionalizeze cele mai mari trei bănci din ţară (Landsbanki, Kaupthing şi Glitnir) ai căror clienţi erau în principal englezi şi americani. După aceea, moneda locală (krona) s-a devalorizat puternic, iar Islanda devenise falimentară, iar pentru a salva situaţia FMI a oferit 2,1 miliarde USD, iar ţările nordice au oferit în plus 2,5 miliarde USD.

Pe parcursul anului 2009, economia Islandei a continuat să fie într-o stare precară, mult mai rea decît cea în care se afla cea a RM în acelaşi an, însă Parlamentul islandez a propus ca ţara să plătească Angliei şi Olandei suma de 3,5 miliarde de EURO, eşalonata pe 15 ani, la o dobîndă de 5,5 % . Această intenţie a Guvernului i-a scos iarăşi pe islandezi pe stradă, care au cerut ca această decizie să fie supusă unui referendum. În Martie 2010, a avut loc un referendum şi 93 % din populaţia Islandei a refuzat să plătească datoria în condiţiile propuse. În aceste condiţii, creditorii au fost nevoiţi să îşi regîndească strategia şi să o îmbunătăţească, oferind o rată de numai 3 % şi eşalonarea pe o perioadă de 37 de ani.

Însă lucrurile nu s-au oprit aici. Preşedintele de atunci al Islandei, Olafur Ragnar Grimsoson, văzînd că Parlamentul aprobase propunerea cu o marjă foarte mică de voturi, a decis să nu o ratifice şi a chemat poporul islandez din nou la referendum, pentru ca oamenii să aibă ultimul cuvînt şi din nou aceştia au respins soluţiile impuse din afară.

În 2010, în timp ce islandezii refuzau să-şi plătească datoriile către rechinii financiari fără să fie consultaţi, coaliţia de guvernare a lansat o investigare financiară care să determine responsabilităţile legale pentru criza economică pustiitoare care afectase Islanda, în urma căreia au fost arestaţi cîţiva bancheri şi directori executivi care erau implicaţi în operaţiuni financiare de mare risc. În final, islandezii i-au arestat pe toţi bancherii supuşi sistemului financiar global, pe toţi cei care s-a dovedit că sînt răspunzători de haosul şi prăbuşirea economică a Islandei. În RM, însă, Dorin Drăguţanu, Iurie Leancă şi restul bancherilor şi politicienilor vinovaţi de dezastrul produs ţării dorm liniştiţi şi sînt protejaţi în stil mafiot.

Ulterior, cetăţenii au cerut în plus alegeri anticipate şi au reuşit. În luna Aprilie 2012 a fost aleasă o coaliţie de guvernămînt formată din Alianţa Social Democrată şi Mişcarea Verde de stînga, iar prim ministru a fost numit Johanna Siguroardottir. Între timp, Interpolul a emis un mandat internaţional de arestare pe numele unui fost preşedinte de bancă, condiţie în care i-a făcut pe unii bancheri şi directori să părăsească speriaţi ţara, unii dintre ei fiind nevoiţi să apeleze la protecţia CIA.

Interesant şi inedit este modul în care s-a elaborat noua Constituţie islandeză. A fost aleasă o adunare care să pună bazele acesteia, care să reflecte lecţiile învăţate şi să o înlocuiască pe cea în funcţiune, fiind inspirată din Constituţia Daneză. În acest scop, în loc să apeleze la experţi şi politicieni, Islanda a decis să apeleze direct la popor, din moment ce poporul are putere asupra legii şi nu invers.

Au fost selectaţi 25 din cei peste 500 de islandezi care şi-au depus candidatura pentru acest exerciţiu de democraţie directă, aceştia neavînd afilieri politice, printre ei regăsindu-se studenţi, avocaţi, jurnalişti, fermieri şi sindicalişti. În RM, însă, Constituţia doresc s-o scrie sau s-o rescrie toţi parveniţii sau aventurierii politici, inclusiv Mihai Ghimpu, Chirtoacă, Plahotniuc sau Maia Sandu.

O prevedere extrem de importantă a noii Constituţii a fost protejarea expresă a libertăţii de informare şi de expresie, avînd numele de Iniţiativa Mediei Moderne Islandeze (IMMI), o lege care are scopul să facă din Islanda un paradis pentru jurnalismul de investigaţie, pentru libertatea de informare, în care sursele, jurnaliştii şi furnizorii de internet care găzduiesc site-uri de ştiri, sînt protejaţi prin această lege. Prin această IMMI, s-a legiferat o libertate reală a presei, în vederea susţinerii şi neaservirii mass-mediei nici unei structurii de putere, la vedere sau ocultă. Islandezii au înţeles că numai în condiţiile în care beneficiază constant de o informare corectă oferită de o presă liberă şi independentă pot să beneficieze de o stabilitate economico-financiară şi de o securitate reală a societăţii în care trăiesc.

Modelul islandez de a rezolva problemele de sistem a fost aplicat încă o dată în 2015, cînd zeci de oficiali au fost arestaţi pentru implicarea în manipularea pieţei financiare din Islanda după reglementarea pieţelor în anul 2001.

În finalul acestor măsuri unice, FMI constată în acest moment că Islanda a reuşit să-şi revină din punct de vedere economic „fără să-şi compromită modelul statului bunăstării”, în primul rînd asigurînd acces universal la servicii medicale şi educaţie. Islanda, o naţiune de doar 330.000 de locuitori, a demonstrat că ieşirea din criză este posibilă şi altfel decît prin naţionalizarea pierderilor din sectorul financiar privat (aşa cum a procedat BNM cu cele trei bănci moldoveneşti în cazul furtului miliardului), prin împrumutarea băncilor mari de către stat. Să ne mai amintim, în acest context, cum a procedat Guvernul Leancă după furtul miliardului şi înstrăinarea Aeroportului?

Islanda a dat din nou un exemplu ferm într-o perioadă în care mişcările anti-globalizare şi suveraniste, pe de o parte, şi cele pro-business şi globaliste, pe de altă parte, îşi dispută puterea în marile economii ale lumii. Islanda oferă un exemplu mişcărilor populiste care promovează platforme împotriva corupţiei politice şi a intereselor corporatiste şi expune în egală măsură goliciunea sistemelor politice tradiţionale şi posibilitatea înlocuirii lor cu modele care funcţionează. Islandezii prin curajul, determinarea şi angajamentul civic au reuşit să se lupte şi să cîştige bătălia pe care au purtat-o cu aparatul financiar reprezentat de bănci. Cetăţenilor din Islanda le-a păsat de ceea ce se întîmplă cu banii lor.

Acum înţelegeţi de ce am scris mai suscă politicienii moldoveni şi puzderia de ONG-uri, dacă ar fi oneşti, ar trebui „să-i biciuiască” zilnic, mediatic, de la tribune sau alte întruniri cetăţeneşti, pe toţi moldovenii cu detalii din modelul islandez? La fel şi infatuata noastră Diasporă.

Mihai CONŢIU

 

Notă: Pentru scrierea acestui articol, am preluat date şi pasaje întregi dintr-un studiu semnat de Radu Hadârcă şi publicat în Public News cu următorul moto: Problema noastră nu este nesupunerea civică. Problema noastră este obedienţa civică. Problema noastră este că oamenii din întreaga lume s-au supus ordinelor unor lideri şi milioane dintre ei au fost ucişi din cauza acestei obedienţe. Problema noastră este că oamenii din întreaga lume sînt obedienţi în faţa sărăciei şi înfometării şi prostiei şi războiului şi cruzimii. Problema noastră este că oamenii sînt obedienţi atunci când închisorile sînt pline de hoţi mărunţi şi marii hoţi ne conduc ţara. Asta este problema noastră!”Howard Zinn (1922-2010).

Parcă s-ar referi direct la Republica Moldova, nu?

Socialmai mult
25.04.17 - 17:51
25.04.17 - 16:31
25.04.17 - 16:02
25.04.17 - 14:11
25.04.17 - 14:08
25.04.17 - 14:05
25.04.17 - 13:56
23.04.17 - 22:10
21.04.17 - 23:41
21.04.17 - 16:20
21.04.17 - 14:28
21.04.17 - 14:21
21.04.17 - 14:13
21.04.17 - 14:08
20.04.17 - 21:07
20.04.17 - 21:01
20.04.17 - 20:56
19.04.17 - 19:07
19.04.17 - 13:40
19.04.17 - 12:34