Exploatarea gazelor de sist în RM, o problema grava pe agenda Presedintiei

Perspectivele explorării şi exploatării gazelor de şist în Sudul Republicii Moldova, în perimetrul a 40% din teritoriul ţării pe care Guvernul l-a concesionat în acest scop companiei americane „FronteraResources International” a devenit o prioritate pe agenda de lucru a Preşedinţiei. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, şeful Statului, Igor Dodon, notează:

„Drept urmare a activității grupului de lucru creat pentru examinarea situației privind contractul semnat de Guvernul RM și compania „FronteraResources International” din SUA, dar și în rezultatul multiplelor adresări ale cetățenilor și organizațiilor profesionale, am semnat astăzi o inițiativă legislativă cu privire la interzicerea explorării și exploatării gazelor de șist pe teritoriul Republicii Moldova.

Totodată, pe subiecte de explorarea a oricăror alte zăcăminte, obligatoriu, va fi necesar de organizat dezbateri publice cu toate părțile interesate, organizațiile neguvernamentale de profil, organizațiile de mediu și de specialitate.

Inițiativa legislativă mai prevede obligarea investitorilor, care vor dori să exploreze și să exploateze oricare zăcăminte minerale pe teritoriul țării noastre, de a avea obligatoriu aviz pozitiv de la administrația publică locală, organizațiile de specialitate, de la persoanele fizice și juridice pe teritoriul cărora se vor efectua aceste lucrări.”