Cît vor fi dispuse SUA să rişte?

Scenariul războiului civil din Siria nu diferă de celelalte aplicate în ofensivele militare din „Primăvara arabă”. A fost intervenţia americană din Irak, după care s-a demonstrat că Saddam Hussein nu deţinea arsenal nuclear sau chimic, această dezinformare fiind doar un pretext pentru administraţia Bush Jr. de a invada această ţară. Au urmat Egiptul, Libia, au fost tentative destabilizatoare în Turcia, acum Siria, iar mai apoi, cu certitudine, va urma Iranul.

Pretextul acestor invazii, dincolo de alimentarea artificială a unui curent de opoziţie intern, este acela că, chipurile, „trebuie apărată şi stimulată democraţia” în aceste ţări cu o civilizaţie şi credinţă milenară diametral opusă celei occidentale, dar şi în numele „protejării interesele securităţii naţionale în Statele Unite ale Americii”.

Democraţia care joacă feste celor care vor să exporte... democraţii!

Parlamentul britanic a respins, Joi seară, cu o diferenţă de 13 voturi, moţiunea primului ministru David Cameron pentru o intervenţie militară în Siria, un vot pe care şeful Guvernului s-a angajat imediat să-l respecte, deşi este o înfrîngere dezolantă pentru un Guvern pregătit să se alăture Statelor Unite ale Americii într-un posibil atac de pedepsire a regimului lui Bashar al-Assad, iar asta pentru o presupusă utilizare a armelor chimice, notează Associated Press şi AFP.

"Este clar că Parlamentul britanic nu vrea o intervenţie militară britanică. Iau notă şi Guvernul va acţiona în consecinţă", a reacţionat David Cameron într-o scurtă declaraţie, adăugînd că el "se angajează să respecte voinţa Camerei Comunelor".

Cu o zi înainte, mai multe sute de oameni au protestat în faţa reşedinţei premierului britanic împotriva intervenţiei militare britanice în Siria. Londonezii au protestat în faţa celebrului Downing Street nr. 10, cu pancarte pe care scria „Jos mîinile de pe Siria“.
Una dintre femeile prezente a declarat pentru BBC: „Nu văd ce am realizat după 10 ani în Iraq sau Afganistan. Sunt convinsă că ni se vînd alte minciuni. Nu ne putem permite şcoli, case, profesori, asistente, dar cumpărăm cîte bombe vrem. Oamenii din această ţară nu îşi pot permite un alt război.“ „Mamele din Siria vor fi îngrozite. Noi suntem acum teroriştii!“, a mai spus britanica.

Cei mai mulţi protestatari au spus că vor să demonstreze lumii întregi că poziţia politicienilor nu coincide cu cea a majorităţii populaţiei din Marea Britanie, care se opune unui război. Unul dintre tinerii prezenţi la manifestaţie a argumentat opoziţia sa faţă de un război, spunînd: „Am fost interesat de războiul din Irak şi de intervenţia militară din Libia, mult timp, dar acum au atins maximul ridicolului. Este prima oară cînd mă simt aproape obligat să ies şi să protestez“.

De asemenea, Sîmbătă, sunt aşteptaţi peste 5000 de oameni ca să participe la un marş de protest, din Trafalgar Square pînă la reşedinţa premierului britanic. „Vorbim în numele multor oameni în acest moment, la fel cum am făcut-o şi în 2003, înainte de intervenţia armată în Irak, cînd două milioane de britanici au mărşăluit pe străzile Londrei împotriva războiului“, a declarat unul dintre activiştii pentru drepturile omului.

„După cum am văzut în Afganistan, Irak şi Libia, intervenţiile militare ale Occidentului nu pot fi umanitare“, a continuat activistul. Publicaţia The Sun a realizat un sondaj pe 2000 de oameni pentru a afla părerea britanicilor despre un eventual bombardament al Armatei Britanice asupra teritoriului sirian. Majoritatea se opun unei asemenea măsuri.

Realizatorul sondajului, Peter Kellner, a afirmat că „publicul este foarte reticent la orice implicare militară“. „Dacă ne întoarcem în timp cu 10 ani, observăm o situaţie similară cu cea pe care o avem acum – o dezbatere grăbită în Parlament referitoare la intrarea Marii Britanii în război (atunci în Irak, acum în Siria) –, cînd mai puţin de 30% din populaţie susţinea o intervenţie militară a ţării, fără un mandat expres al Naţiunilor Unite“.

Nici în SUA lucrurile nu diferă. Sătui fiind de război, americanii sunt împotriva unui nou război al Statelor Unite, iar asta în proporţie de peste 60%, conform ultimului studiu Reuters, realizat săptămîna trecută. Chiar şi presupusul atac chimic de la Damasc nu a crescut proporţia celor care aprobă o intervenţie militară în Siria.

Conform experţilor de la The Atlantic, poporul american este conştient de limitările guvernanţilor în materie de războaie, avînd exemple elocvente şi constante în ultimele 5 decade de intervenţii militare ineficiente şi mult prea costisitoare pentru populaţie: Vietnam, Liban, Irak, Afganistan, Libia dintre cele mai cunoscute. Nu este o întîmplare faptul că foarte puţini americani sunt în favoarea unei intervenţii militare în Siria. Americanii au învăţat să fie sceptici în privinţa războiului, deoarece presupunerile sau pretextele lansate de persoanele care încep aceste conflicte sunt de multe ori eronate, intenţionat sau nu (exemplul celebru al armelor nucleare ale lui Saddam Hussein, motivul intervenţiei în Irak, catalogat drept eronat ani mai tîrziu, de aceleaşi elite care au insistat în favoarea conflictului armat).

SUA în căutare de aliaţi pentru a ataca „justificat” Siria

Votul negativ al legislativului Marii Britanii, în fond o poziţie care reprezintă voinţa majorităţii populaţiei britanice, a pus administraţia americană într-o situaţie delicată, mai ales că este vorba despre un aliat militar tradiţional.

Totuşi, în pofida britanicilor, preşedintele american Barack Obama nu exclude varianta lansării unui atac pe cont propriu al SUA împotriva Siriei, care ar putea ar putea fi declanşat în cîteva zile, chiar dacămajoritatea americanilor sunt potrivnici.  Astfel, Obama a făcut noi presiuni asupra Parlamentului american în favoarea intervenţiei în Siria.

Deocamdată, SUA continuă să se confrunte cu dificultăţi în a-şi găsi aliaţi pentru constituirea unei coaliţii internaţionale. Cutoate acestea, preşedintele Obama a afişat, Joi, o atitudine fermă, consilierii lui spunând că ia în considerare lansarea unui atac unilateral împotriva regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad. „Preşedintele american este ales cu datoria de a proteja interesele securităţii naţionale în Statele Unite ale Americii”, a declarat purtătorul de cuvînt al Casei Albe, Josh Earnest, citat de agenţia de ştiri Associated Press.

Chiar înainte de încheierea procesului de votare al parlamentarilor britanici, SUA se pregătea pentru a acţiona fără o autorizaţie formală a Congresului american sau a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care este imposibil de obţinut din cauza opoziţiei Rusiei, stat membru cu drept de veto.

De cealaltă parte, Siria se bucură de sprijinul ferm al Rusiei, Chinei, Iranului şi Libanului (Hezbollah), ţări declarate în mod public aliaţi ai regimului sirian. De asemenea, ţările europene Polonia, Italia şi Belgia se opun cu vehemenţă unei intervenţii împotriva puterii de la Damasc, chiar dacă expertiza ONU va dovedi autenticitatea atacului cu arme chimice. Mai mulţi oficiali importanţi au discutat cu anumiţi parlamentari americani, Joi după-amiaza, încercînd să afle care sunt motivele ce le-au întărit convingerea că preşedintele Bashar al-Assad este vinovat pentru atacul chimic de săptămîna trecută, în Damasc, care a omorît 1.300 de oameni.

Parlamentari din ambele partide principale, democraţi şi republicani, au făcut presiuni asupra preşedintelui Obama pentru a legaliza intervenţia militară în Siria. Cu toate acestea, oficialii americani au oferit puţine dovezi noi care susţin legătura între Bashar al-Assad şi atacul cu arme chimice din Damasc. În continuare, Cabinetul Prezidenţial trebuie să se consulte „cu toţi membrii Congresului” şi să „ofere o transparenţă mai mare a procesului decizional”.

Întrebările care se pun sunt: Suntem în pragul celui de-al treilea război mondial? Vor sfida SUA ONU, propria-i opoziţie internă şi cea externă şi va declanşa un atac unilateral împotriva Siriei, avînd doar formal, simbolic nişte aliaţi-state?