Stăpîni şi sclavi

Moto: Ca să-l domini pe cineva fă-l să-i fie frică (Paulo Coelho)

S-ar putea spune că lumea, înclusiv fiecare societate luată aparte, este o adevărată junglă umană. Puterea fascinează, dimensionează orgolii, ridică stăpînii deasupra celorlalţi, stabileşte limite sociale şi ierarhii. Puterea este un drog şi se manifestă ca o maladie molipsitoare care îmbolnăveşte spiritual, dezlănţuie conflicte între indivizi, între colectivităţi, între popoare, creează războaie cumplite între civilizaţii.

Banii, bogăţia şi forţa, violenţa (fizică, armată, politică, gărzile, mercenarii) – toate au stat întotdeauna în mîinile celor care deţin puterea.

Cinic, un politician dur, foarte pragmatic, cancelarul german Bismarck, decreta: Forţa merge înaintea dreptului. Mulţi cititori vor spune că acest principiu este imoral, că, pentru civilizaţia actuală, el este depăşit. Şi totuşi, el a fost şi a rămas la baza cuceririi puterii. El explică foarte clar cum cei care se angajează în lupta pentru cucerirea poziţiei de lider nesocotesc dreptul, îl calcă în picioare fără scrupule şi, cel mai des, nu plătesc pentru infracţiunile şi crimele comise.

Într-un cuvînt, toate artele – literatura, pictura, muzica – au produs lucruri minunate, încîntătoare. Numai arta guvernării a produs doar monştri.

Vorbind despre raportul dintre stăpîni (reprezentanţii puterii, exponenţii ei) şi subordonaţi (sclavi, iobagi, subalterni etc.), dictatorul chinez Mao Tse Tung afirma răspicat că Puterea răsare din ţeava puştii. Vă daţi seama la ce zile am ajuns? Omul simplu, de rind – cea mai frumoasă creaţie a lui Dumnezeu – este privit de undeva, de sus, prin cătarea armei… Se pare că din punct de vedere ştiinţific, civilizaţional am evoluat, însă partea proastă, tragică chiar, e că din punct de vedere moral, uman am rămas la nivelul instinctelor de peşteră de la kilometrul unu al apariţiei omului pe Pămînt.

Ştim: nimeni nu s-a născut cu o ramură de măslin în mînă. Ştim că politica nu se face cu îngeri, dar uneori ai impresia că atît liderii stalinismului, cît şi cei ai hitlerismului şi maoismului au reprezentat nişte societăţi în care liderii nu erau decît reprezentanţii Satanei pe Terra. Calea bogăţiei şi măririi este aceea în care sînt jertfiţi săracii şi se ucid cei slabi. Bine, dar ce a fost ceva mai încoace? Francezii nu s-au purtat, în mare, ca nişte brute, ca nişte animale în Indochina, Vietnam şi Maroc?

Lumea, încă din vremurile cele mai vechi, a fost împărţită în stăpîni şi sclavi. Formele de subordonare au fost diferite, gradate, dar niciodată conducătorii şi subordonaţii nu s-au aflat pe picior de egalitate – atît în societatea capitalistă, cît şi în cea comunistă. Natura nu cunoaşte frontiere politice sau ideologice. Acestea sînt create artificial de relaţiile dintre state, dintre conducători şi ceilalţi.

Bun cunoscător al realităţilor, Adolf Hitler susţinea că Operaţiile financiare reuşesc cu mai multă uşurinţă decît bătăliile. Observaţia este corectă şi are darul de a arăta rolul şi locul banilor, respectiv al bogăţiei în fundamentarea puterii fără limite. Stăpîn pe situaţie, regulator în viaţa publică, banul este instrumentul care împarte lumea în bogaţi şi săraci, în stăpîni şi robi. Aurul, banul au dictat întotdeauna în plan politic, social, militar etc. El a înlocuit, nu rareori, pumnul, biciul, sabia, puşca ş. a. m. d., însă fără a le elimina.

Teroarea economicului este astăzi prezentă în familiile marii majorităţi a oamenilor. Banii nu sînt altceva decît o nouă formă de sclavie impersonală, în locul vechii sclavii personale. Cine nu are bani, aceluia îi stau deschise trei locuri: închisoarea, spitalul şi cimitirul.

Vorbind despre esenţa capitalismului, de fapt despre societatea în care vieţuim şi noi acum, Marcuse, supranumit „filozoful de la Frankfurt”, spune că el, capitalismul, este o transformare în marfă a oricărei realităţi experimentale şi că, din aceasta, derivă anularea individului, reducerea sa la simpla dimensiune economică, pierderea rădăcinilor umaniste înseşi ale civilizaţiei noastre. Pentru acest filozof, puterea reprezintă a avea controlul asupra celorlalţi şi a-i exploata în interesul liderilor.

Nu disperaţi, iubiţi simpatrioţi, căci va fi încă şi mai greu: trăim într-o minciună mare cît roata carului, într-o lume în care cei ascunşi după paravanul democraţiei şi al drepturilor omului stăpînesc omenirea, o controlează, o exploatează la sînge şi o manipulează deşănţat în propriul interes.

Societatea de astăzi se află în plină globalizare. Instituirea monedelor cu gir mondial Euro-iul şi Dolarul demonstrează clar că oculta internaţională conduce din ce în ce mai eficient lumea. Că totul reprezintă o afacere. La scară planetară.

Scriitorul disident Vladimir Bukovski în nici un caz nu poate fi suspectat de simpatii prosovietice, cu atît mai mult comuniste. Ani de-a rîndul, aflîndu-se la Moscova, a criticat din toate armele şi poziţiile posibile odiosul regim socialist sovietic. În sfîrşit, după prigoane şi ani de detenţie, a ajuns în paradisiaca metropolă Londra, bastion de nădejde al capitalismului înmiresmat glamuros. Interesantă este, astăzi, poziţia sa vizavi de afirmaţiile noastre de mai sus: „Trăim, aşadar, în Europa, sub guverne socialiste. E o formă uşoară de totalitarism, o versiune de dictatură ideologică, deşi foarte blîndă. Nu te trimite în gulag, pentru că nu au o Siberie, dar te poate trimite la psihiatru, ca să-ţi îndrepte minţile”.

Secolul al XX-lea a reprezentat, în ştiinţă şi tehnologie, perioada marilor revoluţii, cu descoperiri epocale, incredibile, dînd speranţa unui progres al civilizaţiei nemaiîntîlnit în istorie.

„Cunoaşterea” a devenit cel mai puternic factor al puterii. Şi totuşi, nivelul de trai al oamenilor a crescut foarte puţin, sărăcia în lume capătă forme dintre cele mai violente, sănătatea celor mulţi se păstrează precară, iar viaţa propriu-zisă, pentru fiinţa umană, este mai stresantă, mai puţin sigură, are mai multe obstacole de învins. Stresuri la borcan – iată, de fapt, ce consumăm noi astăzi, în capitalismul multilateral dezvoltat.

Treptat, treptat, mulţimile au început să înţeleagă că au fost şi sînt manipulate, învrăjbite (tot aşa cum azi sîntem învrăjbiţi criminal împotriva Rusiei!), că prin cele mai sofisticate metode li se dirijează destinele începînd de la lucruri simple, cum ar fi indicaţii ce să mănînce, cum să se îmbrace, ce maşini, electrocasnice sau telefoane mobile etc. să cumpere, pînă la planingul familial sau la ce ideologii să adere. O plasă fină, invizibilă, împletită cu minciuni meşteşugit prezentate, ţesută cu promisiuni apetisante, dar deşarte, acoperă adevărul şi lasă să fie aplicate plenar ordinele şi legile care sînt date de oculta mondială, care dirijează destinele omenirii. Ocultă despre care un preşedinte al SUA, Woodrow Wilson spunea: “Există o forţă atît de bine organizată, atît de subtilă, atît de perfectă şi atît de pătrunzătoare, încît e mai bine nici să nu te gîndeşti sincer la ceea ce ai putea întreprinde împotriva ei. A distruge acest guvern invizibil, alianţă fără Dumnezeu între afacerile corupte şi politica mîrşavă, este datoria şefului statului”.

Am scris şi eu, pe apucate, cîteva articole despre masoni şi masonerie. Calm şi fără părtinire. Nu i-am incriminat nimic masoneriei. Din contra, i-am lăudat unele fapte şi demersuri bune în istorie. Din simplul motiv că nu credeam în atotputernicia care i se atribuie de către toate condeiele distrate, isterice şi pătimaşe pînă la greţoşenie. Totuşi, dacă despre ea, oculta internaţională, vorbesc cu mare îngrijorare preşedinţi de stat supraputernici (Woodrow Wilson şi Theodor Roosevelt), înseamnă că e ceva la mijloc. Ceva îngrijorător de serios. O tumoare malignă. O goană clinică după bani, care te face rob, hamal al propriului trup.

Cu cît mergi înspre răsărit, cu atît omul e mai aproape de natură şi de Dumnezeu (M. Sadoveanu). Concurentul “necioplit” din Pax Orientis sau Estania (nu Estonia) face să roşească spilcuita şi incurabila Europă, creştină oficial, dar necreştinată şi, poate, pentru lungă vreme încă necreştinabilă, compromisă prin grotesca ei contrazicere între o confesiune pompoasă şi purtări de troglodit. Dom’ Barack, măi Obămuţă, n-ai vrea să-i sufli lui Владимир Владимирович în pu…tină?

Treptat, treptat, poate se va crăpa de ziuă şi în capetele moldovenilor: o lume a poftei nestrunite de bani, fără Dumnezeu, fără morală, fără cele 10 porunci, nu poate să existe!

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane, nu mai staţi atîta în genunchi!

Victor DUŢĂ, Dinu MIHAL