ESTUL ESTULUI DIN COASTA VESTULUI. R. MOLDOVA LA RĂSCRUCE

Anti-fascismul rusesc ca pretext pentru o politică imperialistă

Autor: Mihai CONŢIU

O caracteristică definitorie pentru liderii politici ruşi şi a altora proveniţi din fosta nomenclatură totalitară din alte ţări ex-comuniste este aceea că îi etichetează, la unison, drept fascişti sau nazişti pe toţi cei care împărtăşesc viziuni democratice, pro-occidentale.

În România începutului anilor ’90, ex-preşedintele bolşevic al românilor, Ion Iliescu, îi acuza pe tinerii opozanţi pro-occidentali şi anticomunişti de legionarism şi fascism. În R. Moldova, Vladimir Voronin şi acoliţii lui cu mentalităţi bolşevice îi acuză pe adversarii lor politici şi civici pro-europeni şi anticomunişti tot în aceeaşi manieră. Cine nu este ca Tkaciuk şi Petrenko este fascist?!

În realitate, însă, tocmai ei recurg la metode de reprimare de tip fascist atunci cînd conduc ţara. Haideţi să spunem lucrurilor pe nume aşa cum mulţi nu îndrăznesc! Aceşti politicieni şi lideri „antifascişti” recurg la una dintre cele mai diabolice metode. Ca să devină credibil ca „antifascişti”, îşi iau în anturajul lor, la pupitrele de comandă ale Puterii, consilieri sau parteneri politici cu origini evreieşti. N-o fac din dragoste faţă de evrei, ci din fariseism, ştiută fiind suferinţa acestui popor decimat cu cruzime de diabolicul Hitler în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Suferinţa milioanelor de evrei exterminaţi în lagărele de concentrare naziste nu poate fi cicatrizată de o mînă de evrei dornici de parvenire care se tabuizează prin aceasta. Comunismul instaurat în România după 1945 se datorează ruşilor şi liderilor politici de origine evreiască din fruntea Partidului Muncitoresc Român de atunci, devenit ulterior Partidul Comunist Român, acest adevăr fiind deja istorie.

În numele „luptei de clasă”, comuniştii români postbelici au exterminat elita intelectuală şi politică a României, excepţie făcînd oportunişti de genul lui Mihail Sadoveanu sau Tudor Arghezi, sub acuzaţia de „vînduţi imperialismului anglo-american”, „legionarism”, „fascism”, „duşmani ai poporului” etc. Cu aceeaşi retorică a venit şi ex-preşedintele bolşevic al României în anul 1990. Bineînţeles că şi el a avut grijă să fie credibil printr-un anturaj din care nu lipseau oameni cu origini evreieşti.

Cu Vladimir Voronin lucrurile au stat şi sunt şi acum identice. Atunci cînd îşi acuză oponenţii de fascism, el crede că este mai convingător, mai justificat pentru că are în anturajul lui complici politici cu bănuite origini evreieşti, aşa cum este Mark Tkaciuk sau Oleg Reidman. Vezi, Doamne, dacă le pomeneşti cumva originea etnică, devii automat anti-semit! Dar, Dumnezeule, ce legături au aceşti oameni şi politica lor anti-naţională, anti-moldovenească şi anti-europeană cu poporul evreu şi suferinţele milioanelor de evrei exterminaţi?

Ticăloşia, trădarea sau oportunismul nu cunosc delimitări pe criterii etnice şi nici exclusivitate. Nu poporul evreu a fost complice cu ruşii la ocuparea şi exterminarea românilor, ci nişte nemernici şi oportunişti cu origini evreieşti. Nu poporul evreu a stimulat apariţia Mişcării Legionare în România, ci o caracatiţă de afacerişti şi exploatatori cu origini evreieşti care acaparaseră efectiv economia şi comerţul în România interbelică. Nu poporul evreu i-a fost şi îi este complice lui Voronin în politica lui anti-europeană şi antinaţională, ci nişte oportunişti cu bănuite origini evreieşti.

Cînd îi acuzăm pe Tkaciuk sau Reidman că luptă împotriva poporului moldovenesc şi a interesului naţional al ţării nu suntem antisemiţi nici chiar dacă le invocăm bănuita origine etnică. Pot să le spun şi lor evrei moldoveni la fel cum, după cum aţi constatat, le spun ţigani români celor care „ciordesc” (fură), ucid sau violează prin ţările UE.

Spune aceste lucruri un om care are scrise mii de pagini pozitive despre evrei şi poporul evreu!!! Spune aceste lucruri un om care, într-un proces, am fost acuzat/acuzaţi de un avocat aventurier, cu bănuite origini evreieşti, de antisemitism într-un proces în care apăram un articol care ne-a fost incriminat, pentru care am fost daţi în judecată (şi am şi cîştigat, în final), în care nici nu era vorba despre evrei, ci despre matrapazlîcuri economice (финансовая нечистоплотность), iar asta pentru că „eroii” articolului erau moldo-evrei.

Ucraina din spatele Olimpiadei de la Soci

Cînd este vorba despre ruşi, nimic nu este predictibil. Am făcut această prea lungă introducere de mai sus inspirat fiind de aflarea veştii că în Crimeea, Harkov şi alte regiuni ale Ucrainei, partizanii pro-ruşi ai Puterii de la Kiev au început să formeze „fronturi antifasciste”, ajutaţi fiind de adepţii Moscovei, vrînd să contribuie la distrugerea baricadelor Euromaidanului.

Aflăm că săptămîna trecută, la Simferopol, Crimeea, s-a înfiinţat "Frontul Antifascist al Slavilor", acesta fiind sprijinit de circa 30 de organizaţii pro-ruseşti. Demn de reţinut este faptul că unul dintre fondatorii "Frontului" este partidul „Rodina", controlat de un binecunoscut „prieten” al Moldovei şi moldovenilor – vicepremierul rus Dmitri Rogozin.

Situaţia se conturează a fi şi mai primejdioasă în contextul în care Aleksei Juravliov, liderul partidului „Rodina”, deputat în Duma de Stat a Rusiei, a declarat portalului gazeta.ru că aceasta este doar începutul. "Am început în Crimeea, pentru că populaţia de aici conştientizează ce este fascismul şi are o orientare pro-rusă", a spus cu convingere Juravliov. El este sigur că partenerii lui din partidul "Russkoie Edinstvo" (Unitatea Rusească) din Ucraina sunt ferm hotărîţi şi au şi început constituirea unor formaţiuni paramilitare pentru a lupta cu "huliganii fascişti", aşa cum au fost etichetaţi protestatarii ucraineni.

Aleksei Juravliov ia în calcul, aşa cum am mai sugerat într-un articol precedent, separarea Crimeii de Ucraina, vorbind despre posibilitatea iminentă a investirii, în Parlamentul Regional, a unui grup de lucru, cu sarcina de a revizui acordurilor prin care Crimeea a fost transmisă Ucrainei. Cinismul lui Juravliov a mers pînă acolo încît l-a criticat pe Viktor Ianukovici pentru "slăbiciunea manifestată în negocierile cu Opoziţia", declarînd că, dacă ar fi fost în locul preşedintelui ucrainean, "ar fi dispersat Maidanul în trei secunde". Culmea impertinenţei agresive ruseşti este aceea că Juravliov (deci şi Rogozin) a confirmat că în timpul apropiat vor fi fondate filiale ale Frontului în Odesa, Doneţk, Zaporojie, precum şi în Ţările Baltice şi în Republica Moldova.

Tot în acest context, la Harkov, administraţia locală a fondat "Frontul ucrainean", tot pentru a lupta împotriva manifestanţilor împotriva Puterii de la Kiev, iar asta tot cu sprijinul Moscovei. De asemenea, în Capitala Ucrainei, la Kiev, Partidul Comuniştilor din Ucraina a înfiinţat un alt "Front Antifascist". Gheorghi Cijov, şeful Centrului de Tehnologii Politice crede că Moscova poate fi interesată de crearea acestor structuri, chiar dacă nu îşi declară făţiş susţinerea. "Dacă le reuşeşte îşi poate fructifica succesul, dacă nu, va da vina pe acţiunea altui partid", a declarat Cijov, citat de gazeta.ru. Tot în acest context, politologul Pavel Sviatenkov califică aceste strategii ca fiind doar o acţiune tardivă a Rusiei de a coagula forţele pro-ruse din Ucraina.

De duşmani te poţi apăra fără probleme, dar de „prieteni” este cumplit de greu

Sigur că, în multe lucruri, nici ruşii nu-s mai breji decît americanii, mai ales atunci cînd este vorba să facă „bine” cu forţa oricărui popor pe care i se pune lor pata. Noi vorbim mai des despre ruşi deoarece am fost victimele directe ale călăririi noastre de către ei. Americanii şi UE, în general, ne oferă săpun şi detergent, iar ruşii ni-l fură, iar aici este vorba despre Rusia politică, nu despre poporul rus şi cetăţenii lui care-s la fel sau aproape şi cam în aceeaşi măsură de obidiţi ca şi noi.

În contextul a ceea ce se întîmplă acum în Ucraina şi ne temem că s-ar putea săvîrşi şi în R. Moldova, să ne amintim că, pe data de 5 August 2008, un purtător de cuvînt rus a declarat că Rusia va apăra cetăţenii ruşi din Osetia de Sud în cazul în care vor fi atacaţi. Tot atunci Dmitri Medvedev a declarat că a ordonat operaţiunea ofensivă a trupelor ruse. Recent, jurnalistul Alastair Macdonald a scris că Serghei Glaziev, consilier al preşedintelui Vladimir Putin, a declarat că „Statele Unite se fac vinovate de înarmarea „rebelilor ucraineni” şi a cerut guvernanţilor de la Kiev să pună capăt încercării de lovitură de stat din Kiev. În caz contrar, Rusia va fi nevoită să intervină pentru ca să asigure securitatea statului vecin, Ucraina. De la o Olimpiadă la alta, iar asta pentru că în August 2008 a fost Olimpiada de la Beijing, iar acum cea de la Soci. În acele vremuri olimpice trecute, Putin era premier şi Medvedev preşedintele Rusiei. Acum au făcut schimb de funcţii între ei.

Acelaşi Serghei Glaziev, pentru care se pare că ONU şi UE nu există, spune că după ce Ucraina a renunţat la armele nucleare, SUA şi Rusia au garantat, în 1994, securitatea şi suveranitatea acestei ţări. El spune că, în conformitate cu Memorandumul din 1994 de la Budapesta, "Rusia şi Statele Unite ale Americii sunt garanţi ai suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei şi au obligaţia de a interveni, atunci cînd apar situaţii de conflict, de această natură."

Consilierul lui Putin, aşa cum îi stă „bine” unui gornist imperial, parcă neauzind de dreptul internaţional sau poate că nici nu-l consideră necesar pentru diplomaţia şi politicienii ruşi, spre a justifica posibila intervenţie armată a Rusiei în Ucraina, a mai spus: "Şi ceea ce americanii au făcut pînă în prezent, în mod unilateral şi grosolan, intervenind în afacerile interne ale Ucrainei, constituie o încălcare clară a acestui Tratat. Acordul este pentru garanţii colective şi acţiune colectivă."

Situaţia conflictuală de astăzi din Ucraina poate să semene cu perioada începutului celui de-Al Doilea Război Mondial, cînd sovieticii au împărţit cu naziştii Polonia, numai că acum ruşii vor să şantajeze Europa şi SUA – să sfîrtece o parte din această ţară pentru ei, iar restul... n-are decît să se integreze în UE!

În realitate, situaţia nu este nici pe departe atît de belicoasă cum vrea să insinueze Serghei Glaziev, portavocea unui conflict armat anunţat. SUA nu au recomandat decît formarea unui guvern de unitate naţională, pentru a pune capăt confruntărilor dintre Opoziţie şi Putere. Pe contrasens, Rusia a forţat Kievul să nu semneze Tratatul de Asociere cu UE.

Ca reacţie la acuzele lui Serghei Glaziev, SUA, prin Lucas Magnuson, au declarat: "Condamnăm utilizarea violenţei de către orice parte din Ucraina. Oficialii ruşi ar trebui să facă acelaşi lucru. Rusia nu ar trebui să vizualizeze dorinţele poporului ucrainean, pentru o mai mare democraţie şi o relaţie mai strînsă cu Europa, ca un joc cu sumă zero."

Această declaraţie vine şi în contextul în care Glaziev a sugerat că preşedintele Viktor Ianukovici ar fi trebuit să pună capăt protestelor prin aplicarea forţei militare. Rusia are toate motivele să fie îngrijorată de armata naţionalistă a Ucrainei, pe care nu o poate controla, acesta fiind şi motivul pentru care „este îngrijorată de posibilitatea ca Ucraina să fie divizată de forţe externe.” De aceea, în acest context, consilierul lui Putin, Glaziev, a sugerat ca alternativă recursul la un federalism bazat pe acordarea de puteri substanţiale regiunilor ucrainene.

De duşmani te poţi apăra fără probleme, dar de „prieteni” este cumplit de greu, mai ales atunci cînd consumul constant de vodcă generează cele mai nebănuite tensiuni! Acum ne întrebăm şi noi: Cine este cu adevărat un imperialist şi operează cu metode de această manieră? Fireşte că politicienii ruşi, că doar nu obiditul popor rus!

Dar R. Moldova?

Diavolul sau îngerul din logică ne spune că Rusia se va ocupa mai serios de R. Moldova după finalizarea Olimpiadei de la Soci. Pentru ca intervenţia rusească în Moldova să pară firească, după cum bine aţi observat, a existat aşa-zisul referendum găgăuz, tensiunile întreţinute de Tiraspol etc. Sămînţă de scandal chiar armat există, iar asta din cauză că Rusia nu deţine controlul asupra puterii politice pro-europene de la Chişinău, ci doar asupra PCRM, Transnistriei, Găgăuziei, Taracliei sau Bălţiului în diferite proiecţii de dominaţie, influenţei mediatice şi religioase.

Acum chiar este riscant pentru orice lider politic al partidelor pro-europene de la guvernare să cadă în ghearele Rusiei şi să facă alianţă cu PCRM, de exemplu, şi să schimbe parcursul pro-european al ţării prin demisia actualului Guvern, formarea altei majorităţi parlamentare etc.

Rusia, în mod logic, nu poate interveni militar în R. Moldova ca să-i „apere” pe găgăuzi sau transnistreni deoarece nimeni nu le face nimic. Tot din raţiuni de logică diplomatică şi politică, Rusia nu poate interveni în R. Moldova atîta timp cît nu este solicitată de Putere, aşa cum s-ar putea întîmpla în Ucraina. Pe de altă parte, Rusia politică a respectat vreodată o altă logică decît cea imperialistă?

Testul pe care actuala guvernare de la Chişinău trebuie să-l treacă în următoarea perioadă este colosal. Dacă-şi vor menţine decizia fermă de integrare europeană a ţării, liderii coaliţiei de guvernare vor da dovadă de faptul că nu pot fi şantajaţi de Moscova cu nimic. Faptul că ruşii recurg la diversiuni în Găgăuzia, Transnistria etc. poate fi o probă că politicienii pro-europeni de la guvernare nu pot fi constrînşi prin nimic de Moscova, dar, mai ştii!?, poate fi, pentru unii, şi o acoperire profesionistă a SVR (Serviciul rus de Informaţii Externe) sau a FSB.

Sigur, putem bănui sau să afirmăm cu certitudine că SVR, FSB şi politicienii ruşi, prin PCRM, Găgăuzia, Transnistria etc. atentează la siguranţa naţională a R. Moldova şi că vor să-i blocheze şansele integrării europene, dar, în ultimă instanţă, ne întrebăm: Cît de mult îi iubesc pe moldoveni comuniştii şi bănuiţii moldo-ruso-evrei Tkaciuk, Reidman etc.?

Deocamdată, ne putem „consola” pasager că Rusia s-ar putea mulţumi cu Crimeea, dar, fraţilor, Transnistria şi Găgăuzia par a fi din alte lumi, nu ale realităţilor naţionale ale R. Moldova. Sigur, Găgăuzia ar mai putea oscila, dar asta depinde enorm de voinţa Rusiei.

Avantajul R. Moldova este acela că se bucură de un nemaipomenit sprijin din partea UE, efectiv lipsit de precedent. Nu putem intui precis care-i măsura sprijinului SUA, dar avem convingerea că, în interiorul UE, Germania va avea un cuvînt greu de spus în privinţa stabilităţii pro-europene a R. Moldova.

Atît de trist şi tragic este faptul că pentru echilibrul uman-planetar trebuie proiectate războaie pentru ca oamenii sau naţiunile să mai şi dispară!