ESTE NEMURIREA POSIBILA?

În cadrul unui studiu, realizat de echipa de cercetători condusă de Ronald DePinho la Dana-Farber Cancer Institute din Boston pe cobai care îmbătrînesc precoce din cauza unui defect genetic, s-a demonstrat că, prin reactivarea unei enzime responsabile cu menţinerea ADN-ului intact, animalele reîntineresc în toată puterea cuvîntului: testiculele, splină şi intestinul, organe aflate în curs de degradare, se regenerează, şi chiar şi creierul, iar animalele pot chiar redeveni fertile.

"În prezent, planificam studii pe cobai sănătoşi, dar batrîni, pentru a vedea dacă metoda noastră funcţionează şi în cazul lor", a precizat DePinho. Adică, oamenii de ştiinţă intenţionează să vadă dacă, prin reactivarea acestei enzime, se poate opri sau încetini procesul de îmbătrînire. Enzima-cheie a acestui proces de "reîntinerire pilotată" este telomeraza, capabilă să repare extremităţile cromozomilor. Aceeaşi metodă, explicată pe larg în cel mai recent număr al revistei Nature, ar putea fi utilizată şi la oameni pentru a repara organe bolnave, prin reactivarea targetată a enzimei telomeraza, de exemplu doar într-un ficat afectat de ciroză.

Telomerii sînt un soi de "scufiţe" protectoare, aflate la extremitatea fiecărui cromozom, iar în orice celule enzima telomerază are grijă să repare în mod continuu telomerii; cu toate acestea, pe măsură ce îmbătrînim, telomerii se "uzează", precum capetele şireturilor de la încălţăminte, atunci cînd s-a rupt plasticul care le protejează, şi atunci cînd acest lucru se întîmplă, informaţia genetică este deteriorată, ceea ce corespunde unei progresive îmbătrîniri a celulelor.

"Deşi rezultatele noastre nu ne spun deocamdată că şi procesul natural de îmbătrînire poate fi dat înapoi în acest fel, acest studiu a demonstrat că, dacă înlăturam cauza îmbătrînirii, ţesuturile afectate au capacitatea de a se regenera", a subliniat DePinho.

Sursa: Corriere della Sera