Esecul unui Tirg de Craciun facut prin dispozitie guvernamentala

Măcar dacă segmentul de stradă ar rămîne permanent spaţiu pietonal…

Autor: Mihai CONŢIU

Tîrgul de Crăciun organizat de Guvern pentru intervalul 15 Decembrie 2017-14 Ianuarie 2018, pe strada 31 August 1989, în perimetrul dintre străzile Puşkin şi Bănulescu-Bodoni, a fost un eşec lamentabil în contextul calculat şi dorit de către guvernanţi. Au crezut că oferă iluzii, magii de sărbătoare şi, drept recunoştinţă, vor cîştiga admiraţia şi susţinerea tuturor celor care vizitează acest Tîrg, însă lucrurile au ieşit taman pe dos. Prin organizarea Tîrgului de Crăciun, guvernanţii au cam vrut să-şi amortizeze şi cheltuielile, dar şi să obţină simpatii eventual electorale, numai că aceste cel puţin două obiective nu au fost deloc compatibile.

Prima greşeală am înţeles-o după ce am stat de vorbă mai mulţi comercianţi ai gheretelor din lemn amplasate pe mijlocul străzii. Pentru chiria acestora, negustorii au plătit 50.000 de lei, o sumă uriaşă în raport cu costul producţiei mărfurilor şi preţul obţinut din vînzarea lor, preţ care nu poate acoperi suma plătită pentru chirie. Probabil că vă veţi întreba: atunci de ce le-au mai închiriat dacă sunt atît de scumpe şi ştiau că nu-şi scot banii? Răspunsul subînţeles de mine de la comercianţi este următorul: crede cineva că vreunul dintre aceşti negustori ar fi avut curajul să refuze ditamai Guvernul atotputernic cînd „a fost desemnat” să participe la această „afacere de sărbători”? Sigur că nu, căci nimeni n-a dorit să-şi pericliteze propria afacere, să şi-o expună furiei guvernanţilor jigniţi de un eventual refuz!

Este clar că iniţiatorii Tîrgului au mizat pe puhoaie de vizitatori (cumpărători, implicit) şi probabil că şi comercianţii, numai că treburile au stat de-a-ndoaselea. Plătind o chirie atît de mare pentru gherete, ca să-şi scoată banii, în primele zile, comercianţii au afişat nişte preţuri la produse de-ţi luau piuitul. În primele zile, un  pahar de vin fiert, o cafea, un ceai, o plăcintă etc. aveau nişte preţuri de parcă le consumai la Hotelul Ritz din Paris. Tot în acele zile, „la ordin guvernamental”, au fost aduşi, la grămadă, puhoaie de copii din ţară, ca să viziteze Tîrgul, să asiste la nişte spectacole improvizate, să vadă cum arată un patinoar artificial, să-şi cumpere o băutură răcoritoare, să mănînce o prăjitură, o plăcintă sau orice le făcea poftă. Vă daţi seama cît au înghiţit în sec cînd au văzut preţurile? Pentru un copil de la ţară, 15-30 de lei este o sumă importantă, în comparaţie cu ce înseamnă aceeaşi sumă pentru un copil din Chişinău.

Vrînd să cîştige şi din chiria încasată pe gherete, Guvernul a pierdut mult mai mult de cît îşi imaginase. Dacă era şiret, Guvernul ar fi trebuit să ofere aceste gherete comercianţilor gratis, recomandîndu-le, în schimb, să pună preţuri cît se poate de mici la toate produsele. Numai astfel, în final, cîştigau toţi, inclusiv (sau mai ales) vizitatorii cumpărători, care ar fi apreciat altfel iniţiativa Guvernului. Doar astfel se putea spune că Tîrgul a fost organizat pentru folosul real şi satisfacţia tuturor vizitatorilor.

Unde-i produsul naţional specific?

Pe de altă parte, dincolo de tradiţiile moldoveneşti evocate în colinde, urături, cîntece populare şi porturile naţionale purtate de către interpreţi, printre produsele expuse la vînzare nu am putut observa vreunul care să troneze la loc de cinste, adică să fie pus în evidenţă spre a fi marcat în amintirea vizitatorilor ca un simbol culinar naţional, meşteşugăresc sau oricare altul, unul care să reprezinte chiar ţara, care poate să atragă atenţia şi străinilor, ca fiind un produs naţional moldovenesc de referinţă.

Vinul moldovenesc? Singura „identitate” care ne-a sărit în ochi a fost preţul, un preţ atît de ridicat de parcă era vin de import din America de Sud sau din Australia. „Vestita plăcintă moldovenească”, pipărată bine la preţ, s-a umilit bine în faţa pizzei italiene!

Mărunţişurile cioplite în lemn de către meşteşugari, macrameurile şi tot felul de alte „eşantioane” lucrate manual, mierea de albine ori produsele comercializate de ghereta ce purta firma „Tortik” (Ce-o mai fi însemnînd şi „Tortik”…, Dumnezeu ştie, căci eu şi alţi vizitatori străini habar nu avem!)? Dar, oameni buni, vin, plăcinte şi mici flecuşteţe făcute manual se găsesc în toată lumea, cu specificul identitar al fiecărui popor. Aici mă refer la aceea că „specificul naţional moldovenesc” este mai mult o lăudăroşenie, el nu este identificabil într-un produs de care să-şi aducă aminte şi să şi-l dorească orice străin. Italienii au pizza cunoscută în toată lumea, americanii au Coca-Cola, nemţii au Mercedes şi tot aşa, iar moldovenii sunt campioni mondiali la… alcoolism. Nici vinul moldovenesc nu este atît de vestit şi „specific” cum le place unora să creadă, asta dacă e să ne gîndim la vinurile franţuzeşti, italiene, spaniole etc., unde cultura vinului este milenară, nu ca aici. Aceeaşi guvernanţi organizatori ar fi trebuit să se gîndească de mult cum să impună, printr-o publicitate externă chiar agresivă, un anume produs moldovenesc specific pe piaţa internaţională, unul care să depăşească faima „rakeţilor moldoveni”.

Cum a fost „altoită”, ca să nu spun umilită, Silvia Radu de către „guvernanţii ei”

Anul acesta, tradiţia de sărbători a fost subordonată politicului şi, deci, disputată într-un mod de-a dreptul obscen. În mod normal, tradiţional chiar, treaba cu bradul de Crăciun şi chiar Tîrgul de Crăciun ar fi trebui să fie o „afacere gospodărească” a Primăriei, în exclusivitate, aşa cum se întîmplă în cam toate capitalele ţărilor civilizate şi, se înţelege, democrate. Anul acesta, exact ca în situaţiile similare din timpul mult blamatei guvernări comuniste, am asistat la un alt „război fratricid al brazilor”. Spun şi „fratricid” deoarece Silvia Radu, primarul interimar, este un fel de soră mai mică a guvernanţilor sau, mă rog, un fel de nepoată-gestionară.

După peripeţiile deja cunoscute, Silvia Radu a născut prin cezariană un brad al Primăriei în PMAN. Guvernanţii, la rîndul lor, şi-au înfiat un brad al Guvernului în coasta Palatului Naţional, în perimetrul Tîrgului de Crăciun. Orişicît de prost a fost gestionată organizarea Tîrgului, prin acesta, Guvernul a umilit cumplit Primăria şi, implicit, pe Silvia Radu. Probabil că din acest motiv, în noaptea de Anul Nou, Radu l-a trimis pe vicele Nistor Grozavu să se adreseze chişinăuienilor în locul ei. Cu tot spectacolul din noaptea de Anul Nou din PMAN, locuitorii Capitalei reţin mai mult Tîrgul electoral şi de imagine al Guvernului. Dacă ne amintim şi de intervenţia Guvernul în evacuarea „gunoiului lui Usatîi” de la Bălţi, constatăm că deja chestiunile edilitare din competenţele primăriilor au devenit o prioritate politico-gospodărească coordonată de guvernanţii care s-au gîndit că şi aşa pot cîştiga popularitate şi, deci, electorat. În contextul unei astfel de abordări politice, ar fi firesc ca Parlamentul să voteze un proiect de lege prin care să fie anulate alegerile de primar, pentru ca acesta să fie numit din oficiu de către Guvern.

De ce nu un perimetru pietonal pe traseul unde a fost organizat Tîrgul de Crăciun?

Totuşi acest eşec s-ar putea solda cu un alt fel de beneficiu de imagine. Pur şi simplu, Guvernul ar putea decide ca perimetrul stradal ocupat de Tîrg să rămînă permanent spaţiu pietonal, iar asta pentru că are şanse să fie infinit mai atractiv decît „strada pietonală a lui Chirtoacă”. Transportul public şi particular nu ar fi deloc bulversat deoarece există străzi adiacente pe care se poate ocoli foarte simplu. În acest context, Guvernul poate vinde comercianţilor la un preţ convenabil gheretele existente, iar Primăria să le închirieze spaţiile de reamplasare a acestora din mijlocul străzii pe trotuarul dinspre Palatul Naţional şi Biblioteca Naţională. Chiar şi patinoarul artificial ar putea rămîne măcar în sezonul rece, căci ar fi prea mult să ne imaginăm că cineva ar investi într-unul permanent şi, fireşte, acoperit.

Voinţă să fie, căci dacă ordinul e dat de cine trebuie, executarea lui nu va întîrzia!