Escrocherie descoperita in Germania in urma unei tranzactii de achizitionare a 10 milioane de masti

Justiţia germană a descoperit o amplă escrocherie în jurul pretinsei livrări a 10 milioane de măşti de protecţie pentru suma de 15 milioane de euro landului Renania de Nord – Westfalia, a anunţat Marţi parchetul din Traunstein, relatează AFP, scrie agerpres. Două societăţi de distribuţie cu sediul la Hamburg şi la Zurich, în Elveţia, trebuiau să livreze aceste măşti landului cu populaţia cea mai mare din Germania în aceste timpuri de pandemie, în care echipamentele de protecţie fac obiectul unei cereri foarte ridicate la nivel mondial.

Cele două societăţi au căzut însă victime unei escrocherii. Ele au efectuat un virament în avans de circa 2 milioane de euro în contul unei aşa-zise societăţi de livrări, a precizat Parchetul într-un comunicat, iar măştile nu au fost livrate niciodată. Landul Renania de Nord – Westfalia, care plătise deja suma de 14,7 milioane de euro societăţilor de distribuţie, a putut să-şi recupereze banii cînd escrocheria a fost descoperită.

Cererea foarte mare pentru aceste echipamente a dus la o concurenţă foarte dură între ţări. Uneori au loc acroşaje chiar în interiorul Uniunii Europene, mai multe state membre luînd decizia de a interzice exporturile de material medial sau de a le rechiziţiona, notează AFP.