Erdogan: Embargourile asupra vinzarilor de arme nu vor face Turcia sa dea inapoi

Decizia unor ţări europene de a opri vînzările lor de arme către Turcia nu va opri operaţiunea turcă în Siria, a declarat Duminică Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, informează France Presse şi DPA, potrivit agerpres. „De cînd am lansat operaţiunea, ne confruntăm cu ameninţări cu sancţiuni economice sau embargouri asupra armelor. Cei care cred că ne pot forţa să dăm înapoi cu aceste ameninţări greşesc”, a spus Erdogan în timpul unui discurs la Istanbul.

Sîmbătă, Franţa şi Germania au anunţat că vor opri vînzările de arme „susceptibile de a fi folosite” de Ankara ca parte a ofensivei sale în Nord-Estul Siriei împotriva miliţiei kurde Unităţile de Protecţie Populară (YPG).

Turcia consideră YPG ca fiind un grup terorist care îi pune în pericol securitatea, dar miliţia kurdă este susţinută de ţările occidentale în lupta sa împotriva grupării Stat Islamic. Erdogan a declarat că a discutat Duminică problema vînzărilor de arme într-o convorbire telefonică cu cancelarul german Angela Merkel. „I-am cerut să-mi explice. Suntem toţi aliaţi în NATO sau grupul terorist a fost acceptat în NATO fără ştirea mea?”, a spus Erdogan. „Sunteţi de partea noastră sau de partea organizaţiei teroriste?”, a adăugat el. Preşedintele turc a respins de asemenea ofertele celor care propun o mediere între Turcia şi YPG. „Unde aţi mai văzut un stat să se aşeze la masa unei organizaţii teroriste?”, a spus Erdogan.

La rîndul său, cancelarul german Angela Merkel a cerut „oprirea imediată a operaţiunii militare” în Siria, Duminică, în timpul convorbirii telefonice cu Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, a declarat o purtătoare de cuvînt a Guvernului, citată de DPA. În ciuda intereselor legitime de securitate ale Turciei, operaţiunea ameninţă cu strămutarea unei mari părţi a populaţiei locale, să destabilizeze regiunea şi să reînvie organizaţia extremistă Stat Islamic, a adăugat purtătoarea de cuvînt.