Emmanuel Macron a fost investit in functia de presedinte al Frantei

Preşedintele-ales al Franţei a devenit cel de-al 25-lea şef de stat şi cel mai tînăr preşedinte al Republicii franceze

Emmanuel Macron, s-a născut la 21 Decembrie 1977, în localitatea Amiens din Nord-estul Franţei. A urmat cursurile de Filozofie la Universitatea Paris Nanterre şi are un masterat în Afaceri publice de la Institut d'Etudes Politiques de Paris. După absolvirea École nationale d'administration (ENA) în 2004, Macron începe să lucreze în cadrul serviciului de Inspecţie a Finanţelor, după un an primind diploma de inspector. În 2008 renunţă la serviciul public şi se angajează la instituţia financiară Rothschild & Cie Banque.

Macron a intrat în politică în anul 2012, atunci cînd a ocupat postul de consilier al preşedintelui Francois Hollande. Ulterior, între 2014 şi 2016, a fost ministru al Economiei, În 2016, el demisionează din funcţia de ministru şi anunţă că va candida la Preşedinţia Franţei. Pe 6 Aprilie în acelaşi an, Macron înfiinţează mişcarea, En Marche!

Pe 7 Mai 2017, Emmanuel Macron cîştigă alegerile prezidenţiale din Franţa în faţa lui Marine Le Pen, candidata formaţiunii populiste Frontul Naţional.

Macron a preluat funcţia de preşedinte de la Francois Hollande, în cadrul unei ceremonii care a început la ora locală 10 (ora Republicii Moldova, 11).

Printre oficialii francezi care au participat la festivităţile oficiale de la Palatul Élysée s-au numărat preşedintele Adunării Naţionale şi cel al Senatului, premierul Bernard Cazeneuve şi şeful Consiliului Constituţional, Laurent Fabius.