ELIMINAREA CONSTRÎNGERILOR PENTRU MEDIUL DE AFACERI, PAS CU PAS

Vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al economiei, a prezentat în şedinţa Guvernului o informaţie privind acţiunile întreprinse în ultimele trei luni în contextul Foii de parcurs pentru eliminarea constrîngerilor pentru mediul de afaceri, aprobată în septembrie anul trecut. Oficialul a menţionat modificarea Codul Fiscal în parte ce se referă la termenul de achitare a TVA şi a taxei vamale. Noul termen este stabilit în limita a 180 de zile la importul materiei prime, materialelor, accesoriilor, ambalajului primar şi articolelor de completare care se utilizează la fabricarea în exclusivitate a mărfurilor pentru export. Totodată, s-a obţinut reducerea cu 3,5% şi, respectiv, 6%, comparativ cu începutul anului a controalelor fizice la import şi export. A fost stabilit timpul maxim de 20 de minute pentru vămuirea declaraţiilor vamale pe culoarul verde de vămuire şi a fost extins programul de muncă la 11 posturi vamale, care acum activează pe parcursul întregii săptămîni, între orele 8.00 – 20.00.

Sursa: IPN