EGOISMUL DIN NOI

Recent m-am întors acasă din Ucraina, regiunea Transcarpatia, puțin-mult nostalgică după zilele petrecute acolo. Și nu înțeleg de ce nostalgică, fiindcă nu e pentru prima dată cînd mergem cu familia la socri ca să petrecem unele sărbători mai însemnate. Dar, da, o spun cu certitudine, acolo e o altă viață, o altă lume, nu știu cum, mai sinceră și mai primitoare decît e la noi, în Moldovioara noastră blamată de societate și de conducere. În pofida situației critice a românilor de acolo, care după ce au fost ca intermediari între Ungaria și respectiv Ucraina, din Ianuarie 1946 se tot zbat pe cei 12.800 km2, să-și păstreze limba, portul, tradițiile românești și, nu în ultimul rînd, simțul omenesc și legătura strînsă dintre cei ce vorbesc și trăiesc acolo românește.

A fost ca și cum aş fi făcut o incursiune în povestirile bunicii mele, care îmi istorisea despre relațiile omenești de cîndva, sincere și bazate pe compromisuri. Fiind un sat mic, dar avînd o denumire care reprezintă faptele celor ce locuiesc în el, satul Podișor are oameni care își construiesc (la figurat) podișoare între ei bazate pe încredere, devotament și, nu în ultimul rînd, pe respect. Cît timp am stat acolo, am urmărit cu atenție comportamentul lor ca între vecini, iar ceea ce m-a făcut să mă simt și eu ca și cum aș fi de acolo e faptul că nimeni nu te consideră străin, ba mai mult, de parcă ai fi o rudă apropiată de a lor, unde, la necesitate, te vor “îndopa” cu de toate. Spre regretul meu, nu am văzut de astea la noi în țară, cel puțin prin sate. Da, și aici vecinul te va hrăni cu vorbe bune, dar care pînă la urmă se întorc contra ta înzecit, în caz că l-ai mîngîiat împotriva creșterii părului său, de pe cap.

Astea toate sînt din cauza egoismului nostru căpătat de-a lungul anilor! Educăm copii egoiști, pentru că nu e bine să pui mîna pe jucăria altuia, atîta timp cît nu-i dai alta înapoi, formăm familii egoiste, pentru că e musai să nu cedezi în fața bărbatului, sau a muierii (cum le place bărbaților noștri să le spună soțiilor, pentru că pare mai bărbătește și mai superior), iar în urma acestor conflicte, conform Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova, potrivit ultimelor date, în anul 2015 s-au înregistrat 11.199 de divorțuri la nivel republican. Astea toate din cauza orgoliului nostru; creștem o societate egoistă și inertă, pentru că nu ne pasă de bunicuța care stă la intrarea unui market și vinde două legături de verdeață, fiecare cu cîte patru lei, iar noi mergem cu mîndrie pînă la secția de legume și cumpărăm de acolo verdeață, pentru că scrie “ECO” și e mai scump, și las’ să vadă lumea că am bani, da’ băbuța stă acolo că n-are ce face acasă.

Pentru un moment, m-am gîndit că ar fi bine dacă ar veni cîte un om din Podișor pentru a da un exemplu frumos de relații celor care ar trebui să întrunească unele calități morale elementare. Dar această închipuire a fost strivită de egoismul meu, care mi-a dat un impuls banal, dar adevărat, că schimbarea începe de la noi, pentru că nu putem schimba gîndirea lumii fără a ne schimba inițial gîndirea noastră. Și atunci de ce să nu încercăm să fim mai mărinimoși, sau lumea se conduce după vorba aceea: “oamenii buni au de pătimit mai mult”? De ce să nu cumpărăm verdeața de la bunicuța care, indubitabil, o vinde pentru că îi mai trebuie doar opt lei ca să-și îndulcească cu niște bomboane nepoții care vor veni, poate (de n-or fi și ei egoiști), să-i asculte povestirile.

Delia TESTEMIŢANU, Facultatea de Jurnalism, USM, anul IV

01.03.24 - 00:52
01.03.24 - 13:17
01.03.24 - 13:18
01.03.24 - 13:20
01.03.24 - 13:19
05.03.24 - 18:52
06.03.24 - 00:34
07.03.24 - 00:42
01.03.24 - 00:46
05.03.24 - 01:06
08.03.24 - 20:46
08.03.24 - 12:11
09.03.24 - 11:41
09.03.24 - 11:42
01.03.24 - 00:40