În fiecare an, la început de vară, sărmanii liceeni trec prin stresul cel mare al vieții lor june, încercînd să dea examenele de BAC. Este exact perioada cînd presa și publicul își amintesc despre cît de „leneși” și „nepregătiți” sînt elevii din zilele noastre.

În realitate, BAC-ul este oglinda în care societatea noastră se vede pe sine. Rezultatele BAC-ului sînt un diagnostic al celor maturi, nu al celor de pe băncile școlii.

Dacă iei o imagine originală, o pui într-un aparat Xerox şi faci mai multe cópii, care arată prost, cine e de vină? Imaginea originală, aparatul sau cópiile? Dacă iei din societate nişte copii, îi treci printr-un sistem educaţional şi îi scoţi de acolo neinstruiţi, cine e de vină? Societatea, sistemul sau copiii? Cópiile şi copiii sînt nevinovaţi. Ei sînt o reproducţie a originalului şi a societăţii, sînt un produs al sistemului de fabricaţie.

Nu mi-e ușor să pronunț aceste cuvinte, însă școala noastră, așa cum este, nu merită anii consumați pe ea. Pentru mine personal, liceul a fost o pierdere de timp și sănătate. Doar cei dintîi ani, grație unei prime profesoare excelente, au avut un efect pozitiv în formarea mea. În rest, cam tot ce cunosc se datorează într-o mai mare măsură cărților și curiozității mele decît corvoadei numită „instruire”, la care m-a supus sistemul școlar. Sînt un autodidact și asta m-a salvat de pecetea pregătirii școlare.

Se pare că nu sînt un caz izolat. Am auzit și din partea altora o impresie similară. Iar dacă ne uităm la statistici, de exemplu la cele din România, aflăm că aproape jumătate dintre absolvenții de liceu sînt „analfabeți funcțional”, adică incompetenți, fără o gîndire logică dezvoltată și neadaptați vieții reale. În Republica Moldova, dacă s-ar face asemenea teste, ne-am pune mîinile în cap de grozăvia pe care am descoperi-o.

Școala nu ne pregătește pentru viitor, nu dezvoltă creativitatea, nici măcar nu ne învață să gîndim; ieșim din acel sistem cu o minte obnubilată de clișee.

E vina elevilor? Nu. E vina unui sistem educațional vetust, submediocru, cu mulți oameni lipsiți de talent pedagogic sau competențe autentice, împovărat de reflexe anacronice, care îi evaluează pe toți după același calapod, inhibă curiozitatea încă din primii ani de școală, neglijează propensiunile, talentul nativ și trăsăturile de personalitate ale fiecărui elev luat în parte.

Dintr-un proces care ar trebui în mod firesc să ofere plăcere, învățarea școlarizată se transformă într-o obligație neplăcută și extrem de plictisitoare, cauzatoare de stres cronic pe ani înainte. În mod surprinzător și trist, nu puține talente și-au frînt zborul între pereții școlii, în „acest lagăr de concentrare al spiritului născut liber”, cum s-a exprimat într-o furie Aureliu Busuioc; „un țarc în care tineretul este adus la un numitor comun”.

Se produce un act de epistazie a entuziasmului, locul căruia îl ia rîvna competiției de dragul notelor, diplomelor, reușitelor la examene. Pasiunea sfîrșește în strînsorile birocrației educaționale.

Nu putem schimba sistemul, în orice caz nu atît de repede precum am vrea, însă putem avea grijă de noi înșine și de cei care încă sînt elevi, prin cultivarea dragostei de a cunoaște în mod autonom. Acumularea de cunoștințe, ca și căsătoria, trebuie să fie din proprie dorință și nesilită de nimeni. Abia atunci va fi năzuită, prețuită și gustată.

Iar cel mai important, probabil, e să ne găsim de timpuriu vocația. Dacă îți găsești vocația, îți este mai ușor să te mobilizezi emoțional și cognitiv, să fii autodidact, să te sacrifici pentru munca ta, să îți urmezi calea, indiferent de influențele din jur. Or, asta nu se învață nici la cele mai elevate școli sau universități de la noi sau din străinătate.

Îmi vine în minte acea întîmplare, cînd un cunoscut de-al lui Eminescu i-a zis să nu dea toți banii pe cărți, ci să-și mai ia și ceva de îmbrăcat. I-a dat niște bani, zicîndu-i: „- Du-te și-ți ia haine și ghete”. Și Eminescu a luat Heine și Goethe...

Acele vremuri... oare au apus?

Dorian FURTUNĂ