ŞEDINŢA COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU STABILITATE FINANCIARĂ

Prim-ministrul desemnat Iurie Leancă a prezidat, pe 28 mai, şedinţa Comitetului Naţional pentru Stabilitate Financiară (CNSF), a informat Biroul comunicare şi relaţii cu presa de la Guvern.

În cadrul şedinţei a fost analizată situaţia actuală de la Moldova Agroindbank (MAIB) şi măsurile de soluţionare a problemelor cu care se confruntă această instituţie bancară. Membrii CNSF au luat o serie de decizii care au scopul de a redresa situaţia. Astfel, Banca Naţională a Moldovei va acţiona prompt şi nu va permite degradarea situaţiei din sistemului bancar al R. Moldova, menţinîndu-i integritatea şi transparenţa, va întreprinde toţi paşii ce se impun pentru evitarea agravării situaţiei, prin aplicarea pe deplin a legislaţiei în vigoare. În următoarele zile, Banca Naţională a Moldovei, cu suportul instituţiilor de drept ale statului, va forma, în comunicare strînsă cu reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale, a Guvernului şi ai MAIB, opinia vizavi de afilierea neformală a noilor acţionari. În cazul în care se va constata că noii acţionari acţionează concentrat, Banca Naţională a Moldovei va reacţiona cu promptitudine, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu cele mai bune practici internaţionale, în vederea neadmiterii implicării acestora în procesul de luare a deciziilor din MAIB, pînă la conformare cu toate rigorile.

De asemenea, în vederea neadmiterii repetării tranzacţiilor ilegale de înstrăinarea a acţiunilor de la Moldova Agroindbank din 2011, Centrul Naţional Anticorupţie, Procuratura Generală şi Ministerul Afacerilor Interne vor colabora strîns cu instituţiile statului, în special cu BNM şi CNPF, pentru investigarea circumstanţelor care au dus la înstrăinarea netransparentă a unor acţiuni ale MAIB, pentru evitarea agravării situaţiei şi protejarea sistemului bancar.

Comisia Naţională a Pieţei Financiare va investiga, în limita competenţelor, comportamentul Registratorului independent implicat. În cazul în care se depistează că Registratorul nu a acţionat în cele mai bune interese ale clientului său şi/sau cu încălcarea legislaţiei în vigoare, CNPF urmează să întreprindă toate procedurile legale ce se impun, inclusiv retragerea licenţei, în cazul în care există precondiţii. În aceeaşi ordine de idei, s-a decis ca Ministerul Finanţelor, în regim de urgenţă, în consultare cu instituţiile statului şi cu susţinerea acestora, dar şi menţinînd comunicarea cu instituţiile financiare internaţionale, va elabora un proiect de modificare a legislaţiei în vederea transparentizării continue a acţionariatului din sistemul bancar, inclusiv prin impunerea unor reglementări mai rigide privind acţionarii băncilor formatoare de sistem şi definirea acestora şi/sau diminuarea sau eliminarea cotei substanţiale de 5% (Legea instituţiilor financiare). De asemenea, Ministerul Finanţelor va convoca subcomitetul tehnic al CNSF pentru coordonarea detaliată a paşilor imediaţi ce se impun din partea instituţiilor statului în vederea depăşirii situaţiei create.

Ministerul Justiţiei va iniţia, prin intermediul Consiliului Naţional al Magistraturii, procedurile disciplinare la adresa exponenţilor sistemului judecătoresc, în cazul în care se constată că sînt depistate unele încălcări. Guvernul va fi informat în termen de cinci zile referitor la paşii întreprinşi, dar şi cei planificaţi de fiecare instituţie pentru o durată mai lungă, cu scopul de a avea o informaţie privind toate acţiunile întreprinse de Republica Moldova, pentru a menţine o comunicare eficientă cu partenerii internaţionali ai Republicii Moldova.

S-a decis ca toate instituţiile statului să menţină o comunicare eficientă cu reprezentanţii Moldova Agroindbank, dar şi cu instituţiile financiare internaţionale care au sesizat autorităţile statului la subiectul respectiv.