Moldovenii unioniști și chiar și cei români de aceeași factură mă dezavuează isteric atunci cînd afirm că moldovenii din Republica Moldova sînt un fel de frați vitregi ai românilor din, firește, România. Am argumente cu miile care-mi sprijină afirmațiile. Firește că spun toate aceste lucruri pentru că îi iubesc pe moldoveni și, după caz, îi consider superiorii sau inferiorii mei în diferite ipostaze şi luaţi individual. Avem, domnilor, ”impulsionări culturale și sociale” mult prea deosebite care fac imposibil un mariaj onest între moldoveni și români. Eu nu o să-i pricep niciodată plînsul unui moldovean din Republica Moldova la fel cum nici el nu-l va putea pătrunde pe al meu. La fel și hohotul de rîs, furia sau frustrarea. Am trăit în lumi paralele!

Un exemplu aparent futil

Cînd, în urmă cu peste două decenii, am poposit la Uniunea Scriitorilor din Moldova, care atunci era păstorită de către academicianul și fostul prieten Mihai Cimpoi, am fost efectiv contrariat de ceea ce vedeam. Dincolo de considerațiunea pe care o aveam pentru Cimpoi atunci, dincolo de respectul pe care ți-l impuneau personalități de talia intelectualului și Seniorului Culturii Aureliu Busuioc, inegalabil definitiv, dincolo de respectabilii scriitori Gheorghe Vodă, Nicolae Esinencu, Serafim Saka, Anatol Codru, Vasile Vasilache și alți cîțiva, la Uniunea Scriitorilor din Moldova am descoperit un fel de crîșmă din Piața Matache din Bucureştiul anilor ’90.

Proces literar? Aiurea! De unde şi pînă unde dacă nimeni nu are voie să critice pe nimeni deoarece toţi „au sămînţă de geniu”? Singura critică „autorizată şi autoritaristă incontestabil” a fost „privatizată” de Cimpoi, fiecare „fiind cuminte”, doar poate-poate va scrie ceva despre „operele lui” în permanenta sa deschisă „O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia”. Restul criticilor, unii dintre ei foarte buni, fiind nevoiţi să stea sub „streaşina Cimpoi” şi să fie mulţumiţi cu diferite cronici făcute la cărţile unor confraţi de-ai lor…

Cînd am cunoscut această lume, mi se părea că toți parcă doreau să se îmbete cu orice preț doar pentru a-și justifica incoerența în fața soțiilor lor cînd, într-un final, ajungeau acasă. Era pentru prima dată cînd intram în contact cu un astfel de mod de viață. Am fost boem o viață întreagă, dar în sensul creativ al înțelegerii acestei existențe. Ei beau pentru că vroiau să se îmbete cu orice preț. Discutau despre orice altceva, în afară de ceea ce, convențional vorbind, ar trebui să însemne procesul literar, lecturi critice etc. Am înțeles că vinovatul principal este Cimpoi, numai că nu putea fi ”deturnat” de la astfel de deprinderi întrucît îi plăcea ”să stea în capul mesei”. Timpul mi-a dat dreptate, însă ”moștenirea lui literară” va mai produce ”victime”, tot literare, încă vreo 20-30 de ani. Știu ce spun! Aici mai toţi au pretenţia că sînt „atinşi de aripa genialităţii”, după cum se exprima un fost amic şi cunoscut poet local.

De ce îmi amintesc aceste lucruri? Serile trecute, mi-am reamintit și am ascultat aproape obsedant superba romanță românească ”Să-mi cînți cobzar”. Cu acest prilej, în contextul celor pomenite mai sus, mi-am reamintit încă o diferență structurală dintre ”unii români” și ”unii moldoveni”. Spre deosebire de mine, român nativ fiind, moldovenii sugerați pînă acum nu vor admite niciodată că banii cheltuiți pe băutură și mîncare la un restaurant trebuie să fie aceeași cu cei dați lăutarului. O spun din practică și, se înțelege, din experiență personală!

Vorbim de fericire sau bucurie deplină, nu? Aici nu-i vorba despre generozitate, ci despre tihna ta spirituală de moment, a timpului pe care ți l-ai destinat fericirii de moment, uitării sau furiei reprimate! De cine-ți ascunzi banii, frate vitreg moldovean, cînd în mod sigur ţi-ar plăcea să-ţi cînte un scripcar la ureche? Puțini sau mulți, cheltuiți fiind meschin, aceşti bani economisiţi strict pentru băutură te vor face tot un… meschin!

Elitele care decimează poporul

Contextul descris mai sus şi cel „radiat” de elitele politice moldoveneşti după 1991 au făcut ca şi poporul, în general vorbind, să le semene oarecum, să-i imite. Între elitele intelectuale moldoveneşti şi politicienii ajunşi la Putere au existat întotdeauna cele mai diavoleşti legături. Politicienii au furat permanent ţara, iar intelectualii i-au sprijinit şi legitimat, în felul lor, în schimbul unor „plicuri generoase”, premii naţionale, distincţii de Stat, nume de străzi sau şcoli. Poporul, în schimb, pentru că este cam numeros, a stat întotdeauna la coadă, aşteptînd cîte patru ani alegerile ca să fie miluit cu nelipsita mită electorală şi promisiunile solemne niciodată îndeplinite.

În acest context lărgit, concluzionăm că cei care ar fi trebuit să fie „tribunii poporului”, „călăuzele naţiunii” şi „învăţătorii cîrmuitori ai neamului” – elitele intelectuale şi politicienii – i-au transformat pe moldoveni într-o elită mondială de alcoolici (a se vedea statisticile de ţară a consumului de alcool pe cap de locuitor în comparaţie cu celelalte State ale lumii!), într-o naţiune majoritară de lăudăroşi incurabili din cauza unei sărăcii pe care nu vor s-o considere a fi cauza decăderii lor, precum şi într-o masă umană disperată la culme.

Moldovenii cinstiţi şi harnici au început, treptat, să devină o minoritate care pare deja exotică şi deranjantă pentru majoritatea „îndoctrinată social” de către politicieni şi elitele intelectuale. În consecinţă, unii, cu detaşare, ce-i drept că puţini, îşi văd de gospodăriile şi familiile lor, alţii aşteaptă noi şi noi alegeri aducătoare de promisiuni deşarte şi mite electorale, iar cei mai disperaţi şi conştienţi fug peste hotare, unde îşi construiesc vieţi prospere sau devin elite în diferite domenii de care orice ţară are nevoie, numai nu şi Republica Moldova a elitelor intelectuale şi politicienilor de la Putere.

În încheiere, putem constata un adevăr dureros care nu-i deranjant decît pentru marii profitori ai tuturor momentelor de după 1991. Actualmente, strict sub abordare morală, s-a ajuns în situaţia în care „învăţătorii neamului” – elitele intelectuale şi politicienii seamănă leit cu marea masă a moldovenilor pervertiţi de ei. Dacă s-a ajuns pînă acolo încît comunităţi întregi de moldoveni să fie fericiţi şi mîndri de politicienii care fură şi le dă şi lor cîte ceva…! Din perspective sociale şi morale, se poate ajunge mai jos? Poate la canibalism şi crime în masă!

Diferenţa dintre cele două categorii, elitele intelectuale şi politicienii, pe de o parte, şi moldovenii cei mulţi, de cealaltă parte, o observăm în aceea că primii se scaldă în confort, iar cei din urmă trăiesc cu aparenţa satisfacţiei că măcar mănîncă o dată pe zi, nu contează ce şi cît. În rest, ca şi imoralitatea, pasiunile şi satisfacţiile animalice sînt aceleaşi, chiar dacă este vorba despre o saună confortabilă sau o vilă cu piscină care „nu se compară cu o dragoste rurală făcută în fundul curţii”!

„Să-mi cînţi cobzar bătrîn ceva…!”

Mihai CONŢIU