Trăim într-o lume încă debusolată

S-au împlinit cinci ani de la prăbuşirea băncii Lehman Brothers, la 15 septembrie 2008, prăbuşire care a aruncat lumea dezvoltată în cea mai gravă criză financiară şi economică, din 1929 încoace. După cinci ani, constatăm ca reglementările stabilite la izbucnirea crizei nu sînt nici acum în totalitate puse în aplicare, ca să putem conta că nu se mai repetă, comentează La Tribune, preluat de Ziare.com.

Pe agenda G20, problema e bifată. Măsurile au fost stabilite la cel mai înalt nivel în toamna 2009, cu ocazia întîlnirii grupului G20 la Pittsburg, unde s-a lansat şi sloganul "aşa ceva să nu se mai repete", iar unele constatări, privind stadiul lor, sînt notabile. Astfel, rata de solvabilitate a marilor bănci globale, la activele cu risc ponderat, se ridică în medie la 9 procente, nivel de trei ori mai ridicat decît în 2008, iar recenta întîlnire G20 de la St. Petersburg a luat notă de această constatare favorabilă.

Cu toate acestea, Uniunea Europeană întîmpină greutăţi în finanţarea unor importante sectoare economice şi aceasta pentru că activele totale financiare reprezintă circa 350 procente din PIB în UE, iar activele financiare ale celor mai mari zece bănci ale SUA au crescut de la 7.810 miliarde USD la 10.970 miliarde USD, în trimestrul II 2013. Pe lista Consiliului de Stabilitate Financiară creat în 2009, încă mai figurează 28 bănci de importanţă sistemică, socotite "prea mari pentru a eşua", în sensul că un eşec al lor ar avea consecinţe dezastruoase în lumea de afaceri, aşa cum a avut banca Lehman Brothers. Doar 40 procente din măsuri sînt integrate în legislaţia SUA.

Trebuie pus acest fapt în legătură şi cu acela că, după criza din 2008, au fost elaborate atît de numeroase reglementări, încît aplicarea lor a devenit greoaie, iar controlul modului în care se aplică şi mai greoi. Faptul a determinat unii experţi de cel mai înalt rang să remarce că "în cazul cînd am şti că fenomenul Lehman s-ar repeta mîine, înca n-am dispune de instrumentele cu care să-l preîntîmpinăm". Se spune, pe jumătate în glumă, că se simte nevoia unei reglementări care să stabilească modul în care trebuie aplicate toate reglementările şi încă una care să controleze modul în care se aplică această reglementare.

Situaţia nu priveşte numai Europa. Statele Unite se confruntă cu ceva asemănător. Acolo au fost adoptate de către Congres, în anul 2010, pachetul de prevederi Dodd-Frank pentru reforme bancare, dar potrivit unui raport întocmit de către Davis Polk & Wardwell, n-au fost integrate în legislaţia americană decît 40 procente din cele 400 prevederi ale acestui pachet. Cine să urmărească aplicarea reglementărilor?

Aici nu este vorba de o simplă neglijenţă sau amînare. Evaluarea, avizarea şi aprobarea legislaţiei cuprinse în cele propuse întîmpină rezistenţă unui lobby foarte activ în sistemul bancar american. Multe din prevederi sînt greoaie sau incomode pentru bănci, iar bancherii sînt totdeauna gata să activeze acest lobby pentru a le stopa, sau pentru a obţine modificarea lor într-o formă favorabilă.
Stoparea ar compromite intenţiile iniţiale ale autorilor, iar modificarea presupune parcurgerea din nou a aceluiaşi drum, pe care l-a parcurs deja reglementarea de la demararea ei.

Astfel, după cinci ani de la declanşarea crizei, nici Europa, nici America nu dispun de toate mecanismele necesare să preîntîmpine o eventuală repetare a fenomenului, nu atît din lipsa unor măsuri elaborate, cît din cauza metodologiei foarte dificile de adoptare şi aplicare a acestora, atît în Europa, cît şi peste ocean.

Material redactat de Vlad LOGHIN