Ducele de Edinburgh, in virsta de 97 de ani, vazut la volan la doua zile dupa accident

Ducele de Edinburgh, în vîrstă de 97 de ani, a fost văzut la volanul unui Land Rover nou, la două zile după accidentul în care a fost implicat pe un drum din apropiere de Sandringham, Norfolk. BBC relatează pe baza unor fotografii publicate de Daily Mail şi The Sun că prinţul Philip conducea, Sîmbătă, singur prin Sandringham. Noul Freelander, maşina pe care o conducea prinţul Philip, a fost adusă Vineri la Sandringham, unde ducele şi regina Elizabeth a II-a locuiesc încă de la Crăciun. Potrivit Daily Mail, prinţul Philip conducea fără a avea pusă centura de siguranţă.

În accidentul de Joi, el a fost nevătămat, însă două femei dintr-o altă maşină au fost rănite. Maşina ducelui, în care se afla singur, s-a ciocnit cu o Kia, condusă de o femeie în vîrstă de 28 de ani. Şoferiţa a suferit mai multe tăieturi, iar pasagera din dreapta, în vîrstă de 45 de ani, şi-a rupt încheietura mîinii. În Kia se afla şi un băiat în vîrstă de 9 luni, care a scăpat nevătămat. Poliţia din Norfolk a spus că accidentul este anchetat şi că vor fi luate măsurile corespunzătoare.