DUBLU ATENTAT ANTISIIT LA SANAA

Bilanţul celor două atentate de miercuri seara, revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), împotriva unei moschei şiite din capitala Yemenului - Sanaa - a crescut joi la 32 de morţi şi 92 de răniţi, potrivit unor surse medicale. Un atacator sinucigaş, care avea asupra sa o centură cu explozibili, s-a aruncat în aer în mijlocul credincioşilor şiiţi în timp ce aceştia părăseau lăcaşul de cult după rugăciunea de seară. În timp ce oamenii se grăbeau spre locul atentatului pentru a veni în ajutor victimelor, un al doilea atacator-kamikaze a detonat vehiculul încărcat cu explozibil la bordul căruia se afla în afara moscheii. Statul Islamic a invocat, la rîndul său, un atentator sinucigaş care s-a detonat în interiorul unei moschei înaintea exploziei maşinii parcate în apropiere.

Sursa: Agerpres