DRAPELUL UE A FOST ARBORAT DEASUPRA REŞEDINŢEI PREŞEDINŢIEI CEHE

Drapelul UE a fost arborat, miercuri, pentru prima dată deasupra Castelului din Praga, reşedinţă a preşedinţiei cehe. De acum încolo, drapelul UE, cu cele 12 stele galbene dispuse în cerc pe un fond albastru, va sta alături de drapelul de stat al Republicii Cehe. La ceremonie au fost prezenţi preşedintele ceh Milos Zeman şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, aflat într-o vizită oficială în Cehia. "Pe clădirea Castelului din Praga există două catarge: unul pentru drapelul ceh, altul pentru cel european", a spus Zeman. Împotriva acestei decizii s-a pronunţat ferm predecesorul lui Zeman, euroscepticul Vaclav Klaus. Însă, la 7 martie mandatul lui Klaus a expirat, iar Zeman a permis, în unul dintre primele decrete pe care le-a semnat, arborarea drapelului european.