DRAGOSTEA DIN ROMANE SI DIN VIATA

Fata mea, elevă în clasa XI-a, fiind la profilul umanist, are în programul de liceu curs de literatură universală. Ei îi place şi o văd cu ce plăcere studiază lista de cărţi recomandate pentru lectură la fiecare început de semestru. Mă uit şi eu. Titluri cunoscute, lecturate, unele cu multă plăcere, altele mai cu puţină, o serie au fost citite din proprie iniţiativă, altele numai pentru că la vremea lor au făcut parte din liste similare. „Plan de literatură” cum îi spuneam la facultate. Majoritatea sînt despre dragoste şi relaţii, pe care copilul meu încă trebuie să le descopere. Şi pentru că la anii şi experienţa mea ştiu mai multe şi cunosc deja că romanele clasice deseori n-au nici în clin, nici în mînecă cu realitatea, parcă-mi vine să intervin cu sfaturi şi indicaţii. Dar n-o fac: nici o avertizare şi nici o lecţie nu sînt cu randament şi rost, dacă nu sînt teme predate de viaţă. De aceea o las să citească şi să înţeleagă cum ştie ea, însă despre dragoste şi literatură totuşi am să scriu cîte ceva aici.

În literatura clasică dragostea deseori ori este reprodusă în context de victimizare şi jertfă. Începînd cu „Romeo şi Julieta” şi terminînd cu „Maestrul şi Margarita” îndrăgostiţii acceptă suferinţe şi diferite tertipuri în numele altuia, scurt timp sînt împreună , după care se despart sau chiar mor. Dragostea nu se dă uşor, în numele ei trebuie de suportat chinuri, de aşteptat şi de răbdat.

Cred că în tinereţe am citit prea multe cărţi în acest sens, de aceea mult timp dragostea am perceput-o anume aşa – plină de drame, lacrimi şi despărţiri. Altminteri nu ar fi vorba de dragoste adevărată, ci, aşa, de nişte pasiuni neserioase. Consider că, din fericire, cu anii mi s-au luminat minţile sau poate că am crescut sau am obosit să mai aştept şi dragostea acum pentru mine înseamnă o bucurie tihnită. Fără nici un fel de jertfe.

Acum am 45 şi uneori îmi place să fiu cinică. Să afirm că nu mai cred în dragoste, romantică şi fericire veşnică. Cu bărbaţii am ajuns dreaptă ca un stejar din codrii Moldovei – fără nici o ezitare anunţ ce-mi place, ce nu-mi place, ce voi accepta şi ce categoric nu, care-mi sînt dorinţele. Pe unii îi trimit la dracu’, fără nici o rezervă sau regret. Periodic chiar mă întreb: oare chiar într-atîta mi s-a împietrit inima, iar sufletul a ajuns ca tureatca? Doar înainte puteam zile întregi să aştept un sms, să mă duc fără nici o întrebare unde eram chemată, să cumpăr fără a mă gîndi cadouri scumpe, fără a lua în seamă că-mi toc bugetul de-o lună numai ca să-i fac plăcere, să-i gătesc mîncărurile preferate, să-mi nebunesc prietenele cu diferite suspiciuni.

Pe un bărbat l-am iubit, de altul m-am lăsat iubită, cu unul am trăit şi am făcut copii, de altul am fost pur şi simplu îndrăgostită, de al treilea am fost pasionată fără reciprocitate. Însă de fiecare dată sentimentele au fost aceleaşi – în numele acestor relaţii am fost gata să merg la o sumedenie de cedări şi compromisuri cu mine însămi. Dacă azi nu mai este aşa, înseamnă oare că am pierdut şi capacitatea de a mai iubi?

În tinereţe ne căutăm pe sine. După 25 şi o mulţime de greble călcate parcă deja stăm mai bine pe picioare şi înţelegem mai multe, deşi încă mai comitem greşeli şi deseori ne confundăm propriile dorinţe cu ceea ce aşteaptă lumea de la noi.

Maturitatea este vîrsta cînd m-am întîlnit cu mine cea adevărată. După o adolescenţă oarbă, o tinereţe trăită pentru cineva, ajungem să trăim pentru sine. Şi asta nu înseamnă că n-am nevoie de nimeni şi sînt o singuratică egoistă. Deloc. La fel ca şi la 20 îmi doresc dragoste, căldură, relaţii. Numai că după 40 înţeleg că în nişte relaţii sănătoase totul este bilateral. Bărbatul ori este pe aceeaşi lungime de undă cu mine ori nu se reţine în viaţa mea. Vorba lui Omar Hayam „n-am nevoie de cel cui nu-i trebuiesc eu”.

Am 45 de ani. Şi sînt un stejar, pe care este foarte greu să-l rupi, strîmbi sau să-l smulgi cu rădăcină. Sînt călită. Dar ca şi înainte inima este deschisă pentru dragoste. Numai că această dragoste trebuie să fie fără victime. Într-o dragoste pot fi partener cu drepturi egale, să construim, să creăm împreună. Altfel totul rămîne doar subiect literar. Din cărţile din „planul de literatură”.

Lilia GRUBÎI

Socialmai mult
14.12.17 - 17:38
14.12.17 - 17:23
14.12.17 - 17:22
14.12.17 - 17:19
14.12.17 - 16:45
14.12.17 - 12:21
14.12.17 - 10:37
14.12.17 - 10:34
13.12.17 - 18:01
13.12.17 - 17:39
13.12.17 - 14:22
13.12.17 - 12:28
13.12.17 - 12:26
13.12.17 - 12:22
12.12.17 - 17:35
12.12.17 - 17:33
12.12.17 - 16:47
12.12.17 - 11:31
12.12.17 - 11:30
12.12.17 - 11:27