DRAGOSTEA DE COMPATRIOŢI ÎN TOIUL VERII

Igor Dodon se va întîlni la Sankt-Petersburg cu diaspora moldovenească

După cum se spune într-un comunicat de presă al formaţiunii, socialiştii continuă seria de întrevederi cu moldovenii care trăiesc şi  muncesc peste hotare. Astfel, pe data de 17 august curent, liderul socialiştilor Igor Dodon va avea o asemenea întrevedere în sala de concerte a Palatului de cultură şi tehnică „I.I. Gaza” din Sankt-Petersburg.

În cadrul întîlnirii vor fi puse în discuţie mai multe subiecte legate de: situaţia social-politică din Moldova, pericolele şi riscurile pentru economia moldovenească după semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, perspectiva dezvoltării relaţiilor bilaterale moldo-ruse. În finalul întrevederii va fi organizat un concert cu participarea vedetelor estradei moldoveneşti.

Amintim că în iulie curent a avut loc o întrevedere similară la Moscova. În următoarele săptămîni se preconizează întîlniri cu moldovenii din Surgut, Soci şi alte oraşe.

Este locul să menţionăm că în Federaţia Rusă trăiesc şi muncesc peste 700 mii compatrioţi de-ai noştri. Doar în anul trecut aceştia au transferat în Moldova circa 1,2 mld. dolari, ceea ce reprezintă nu mai puţin de 16% din PIB şi circa 60 la sută din suma totală de remitenţe venite în Moldova de peste hotare.