DOSAR PENTRU MOARTEA SUSPECTA IN CAZUL DECESULUI ACTRITEI STELA POPESCU

Stela Popescu a fost găsită moartă în casă, iar încercările de resuscitare întreprinse de SMURD nu au dat rezultat.

Presa română a comunicat, cu referire la Poliția municipiului București, că trupul neînsuflețit al artistei a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, medicii urmînd să stabilească cu exactitate cauza decesului.

Poliția de la București a subliniat că prin efectuarea necropsiei vor fi clarificate anumite aspecte de natură medicală.

Potrivit sursei, cercetările pe acest caz sînt întreprinse de compartimentul "Morți suspecte" din cadrul Serviciului Omoruri, sub coordonarea Parchetului de pe lîngă Tribunalul București.

Stela Popescu a fost găsită fără suflare în casa sa, ieri, la ora 15:50, de către un echipaj SMURD. La sosirea medicilor, pacienta era deja decedată. Se presupune că actrița a făcut un stop cardiac.

Stela Popescu s-a născut pe 21 decembrie 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, într-o familie de învățători.

Sursa: sputnik.md