Donald Trump ataca din nou presa americana

”Ei ar trebui să se aşeze în genunchi şi să-mi implore iertarea, aceştia sunt cu adevărat inamicii poporului”, scria Donald Trump într-o postare pe Twitter de o agresivitate fără precedent, vizînd The New York Times (NYT), relatează AFP, scrie News.ro. Atacurile cu vitriol ale lui Trump vizînd presa nu au nimic nou. Însă s-au înmulţit şi au devenit tot mai feroce în ultimele săptămîni. Mitingul său de campanie de Sîmbătă, la Green Bay, în Wisconsin, ar urma, din cîte se pare, să fie ocazia unor atacuri vizînd jurnalişti, avînd în vedere că, în acelaşi timp, se desfăşoară, la Washington, dineul Asociaţiei Corespondenţilor la Casa Albă (WHCA).

La fel ca în 2017 şi 2018, miliardarul republican a decis să boicoteze această întîlnire anuală – ”plictisitoare” în opinia sa – care onorează libertatea presei şi îi oferă Preşedintelui american ocazia să susţină un discurs, în general autoironic, despre anul care a trecut. Tradiţia acestui dineu a început în 1921. Din 1980, toţi Preşedinţii, democraţi şi republicani, au asistat la el, mai puţin Ronald Reagan în 1981, care se refăcea în urma unui atentat în care a fost rănit grav.

La această serată, la care participa ca invitat în 2011, Donald Trump a fost ţinta unor înţepături ale lui Barack Obama, vizîndu-i gustul pronunţat faţă de teorii ale complotului. Anul acesta, pentru prima oară după zece ani, nici un umorist nu urmează să urce la tribună pentru a-i ironiza pe Preşedinte şi pe jurnalişti. Un istoric, Ron Chernow, se va exprima, însă.

Care sunt motivele intensificării atacurilor Preşedintelui primei puteri mondiale la adresa presei, pe care o cataloghează cu orice ocazie „Fake News”? Dificil de spus cu certitudine. Însă, dincolo de voinţa de a-şi galvaniza baza electorală desemnînd un ”inamic”, difuzarea concluziilor raportului procurorului special Robert Mueller al anchetei ruse l-a destabilizat în mod incontestabil pe locatarul Casei Albe.

”Joc periculos”

Altă ipoteză este că miliardarul american se dă în vînt după atenţia jurnaliştilor, care-i scapă un pic odată cu intrarea în cursă a unor candidaţi democraţi în vederea alegerilor prezidenţiale din 2020.

Kamala Harris, Beto O’Rourke, Pete Buttigieg, Joe Biden, unul cîte unul, de mai multe săptămîni, captează un pic reflectoarele, deplasînd atenţia presei americane aţintite numai asupra Casei Albe. Atacurile sunt cu atît mai remarcabile cu cît au loc în contextul unei cvasidispariţii a unei conferinţe de presă zilnice a purtătoarei de cuvînt a Casei Albe Sarah Sanders. De peste 40 de zile, aceasta nu s-a mai prezentat pe podiumul celebrei săli de presă pentru a înfrunta întrebările jurnaliştilor. Iar anul acesta, spre deosebire de anul trecut, nici ea nu va mai participa la dineul de gală – toţi membrii echipei Trump au primit consemnul să refuze invitaţia.

”Să fim clari: faptul că această Administraţie reduce punctele de presă ale Casei Albe, Pentagonului şi Departamentului de Stat este infinit mai grav decît problema dacă Preşedintele participă la dineul corespondenţilor”, subliniază, în Politico, Olivier Knox, preşedintele WHCA.

Preşedintele răspunde, de mai multe ori pe zi întrebărilor jurnaliştilor. Însă acest lucru are loc într-o anumită dezordine, în ritmul său, în grădina Casei Albe, înainte să urce în elicopter sau în Biroul Oval, în toiul agitaţiei. Iar nimic nu arată că relaţiile celui de-al 45-lea Preşedinte al Statelor Unite cu presa sunt pe punctul să se relaxeze.

Sarah Sanders s-a prezentat Joi la pupitru. Însă pentru a răspunde întrebărilor unor copii ai personalului Casei Albe care participau la Ziua ”Aduceţi-vă copiii la locul de muncă!”. În faţa membrilor NRA, puternicul lobby al armelor de foc, Donald Trump nu s-a dezis, Vineri. ”Nivelul necinstei şi corupţiei în presă este incredibil”, a tunat el.

Jeffrey Morosoff, care predă jurnalism la Hofstra University, în apropiere de New York, consideră că Preşedintele american ”joacă un joc periculos”. ”Într-o bună zi, unul dintre susţinătorii săi va ataca fizic un jurnalist”.