DOI TINERI AU MURIT, IAR UN BARBAT SE ZBATE INTRE VIATA SI MOARTE

Doi tineri și-ai pierdut viața într-un tragic accident produs pe o șosea din raionul Ștefan Vodă. Un alt bărbat se află în stare gravă.

Accident groaznic în raionul Ştefan Vodă. Doi tineri de 25 şi 26 de ani au murit pe loc, iar un bărbat de 65 de ani este în stare gravă. Tragedia s-a produs, astăzi, în jurul orei 4:00 dimineaţa, pe un drum de acces spre satul Talmaza.

Tinerii, ambii locuitori ai satului Talmaza conduceau o motocicletă fără număr de înmatriculare şi fără permis de conducere. La un moment dat, din cauza vitezei excesive, au pierdut controlul şi au intrat frontal într-un automobil, care se deplasa din sens opus. La volanul maşinii se afla un bărbat din aceeaşi localitate.

Şoferul a fost transportat de urgenţă la spitalul raional din Ştefan Vodă. Ulterior, starea acestuia s-a agravat şi a fost transferat într-un spital din Chișinău. Oamenii legii investighează cazul.

Sursa: sputnik.md