DOI MINORI AU DECEDAT LOVIŢI DE UN AUTOMOBIL

O fată şi un băiat de 17 ani au decedat, iar o tînără de 15 ani şi fratele ei de 17 ani se află în stare gravă în spital după ce noaptea trecută au fost loviţi de un automobil. Tragedia s-a produs în satul Sculeni, raionul Ungheni. Potrivit surselor de la Inspectoratul Naţional de Patrulare, accidentul a avut loc în jurul orei 2.00, cînd cei patru minori se întorceau de la discotecă acasă. Tinerii se deplasau pe marginea drumului cînd au fost loviţi din plin de un automobil, condus de un tînăr de 23 de ani care s-a dovedit a fi vecinul uneia din victime. Şoferul este reţinut şi se află la Inspectoratul din Ungheni.