DODON INSISTA REFERITOR LA „FURTUL MILIARDULUI”: „SINT DEPUTATI IN PARLAMENT CARE AU BENEFICIAT DE CREDITE”

Fracţiunea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) insistă asupra audierii procurorului general în plenul Parlamentului, pe marginea investigaţiilor în dosarul „furtului miliardului”. Despre asta a spus liderul PSRM, Igor Dodon, în cadrul şedinţei Parlamentului.

„Pe parcursul ultimelor 3 săptămîni, fracţiunea PSRM, consecvent, insistă ca în plenul Parlamentului să fie invitat procurorul interimar pentru audieri. În presă se dă un adevărat război între diferiţi rechini, care la diferite etape au făcut business împreună. Ar fi bine ca plenul Parlamentului să organizeze audieri parlamentare la acest subiect”, a declarat Dodon.

Politicianul a spus că, fracţiunea PSRM propune audieri şi ca rezultat al acestora – crearea unei comisii speciale de anchetă, care să fie condusă de opoziţie.

„Am sugerat ideea că, ar fi cazul ca procurorul să vină şi să abordeze subiectul ridicării imunităţii şi a altor persoane, nu doar ceea ce am avut luna octombrie anul trecut, mă refer la cazul Filat. Sînt deputaţi în Parlament care au semnat hotărîri de Guvern, care au condus Guvernul în acea perioadă. Este vorba de Guvernul Leancă care, în anul 2014, şi-a asumat responsabilitatea faţă de Parlament şi a promovat unele acte legislative care au permis furtul de miliarde. Dacă nu aprobau acele legi, miliardul nu se fura. Sînt deputaţi în Parlament care au beneficiat de aceste credite”, a adăugat Dodon.

Mai mult, liderul PSRM a menţionat că, în presă au apărut şi nume ale acestor deputaţi. „Să vină procurorul general şi să ne spună – este adevărat sau nu. Dacă procurorul are ceva date despre deputaţii socialişti, să vină şi să spună. Dacă vor fi probe că, cineva dintre deputaţii mei este vinovat, eu primul voi cere să renunţe la mandat şi să se ducă să răspundă. Vom insista şi mîine ca procurorul să vină cu detalii”, a mai afirmat el.

Totodată, preşedintele socialiştilor a negat informaţiile precum că, colega sa Zinaida Greceanîi ar fi fost implicată în furtul de la Banca de Economii.

„Este vorba de un credit luat în 2007 de o companie unde în consiliul de administrare, fără a fi proprietar, era şi o rudă de-a dumneaei. Încercarea de implicare a preşedintelui fracţiunii PSRM, în ceea ce s-a întîmplat la BEM, se face cu scopul de a denigra imaginea doamnei Greceanîi, însă nu le va reuşi”, a conchis Igor Dodon.

Adrian PLATON (tribuna.md)

Virginia Filip 03.08.2016 - 21:07

Sa se faca ancheta nimic de spus, ca si-asa am ajuns de rasul Europei cu furtul miliardului, dar s-a gasit tocmai Dodon sa strige hotii? El nu a primit nimic si de aia e suparat? Se teme ca il va certa stapanul de la Moscova, ca se duce cu tolba goala? Rusine, Dodon!