Mai mult ca niciodată, din păcate, naţiunile au nevoie de dictatori

Mai aparţine Europa, astăzi, europenilor? Noi, europenii, mai sîntem arhitecţii constructorii şi locatarii de drept ai Europei? Ne mai croim noi oare viitorul în tiparele moştenirii noastre europene pentru care strămoşii noştri au luptat? Mai sîntem europeni autentici? Cred că putem răspunde cu NU la toate aceste întrebări, inclusiv la cele ce pot rezulta din ele! Europa e în derivă, la fel ca şi o parte însemnată a continentului Nord-american. Londonezul, ca să mai simtă că este britanic, trebuie să se expatrieze, la fel ca şi cel din Paris, Berlin, Bruxelles etc. „Demenţa programată” a primirii refugiaţilor islamişti a transformat Europa într-un univers al crimei, dezmăţului şi deznaţionalizării. Criminalul concept al Corectitudinii Politice, cu tot ceea ce cuprinde el, nu este nimic altceva decît sentinţa de condamnare la moarte a civilizaţiei în care încă respirăm.

Islamizează Germania UE spre a deveni, mai apoi, „eliberatoare”?

Islamizarea Europei a fost iniţiată şi impusă UE de către Germania, poate ca şi o formă de atenuare a amintirilor despre nazism. Actualmente aceeaşi Germanie impune naţiunilor membre ale UE „cote obligatorii de primire a imigranţilor”. Din acest motiv, „naţiunile mîndre ale Europei” – Franţa, Anglia, Belgia, Ţările Scandinave etc. – îşi respectă ceremonialele religioase tradiţionale cu discreţie absolută, ca nu cumva să-i deranjeze pe islamişti, iar asta în numele Corectitudinii Politice. Moscheile încep deja să depăşească la număr bisericile tradiţionale europene, mai cu seamă în Anglia.

Dacă Germania condusă de Angela Merkel a iniţiat islamizarea Europei, logica ne spune că tot în Germania trebuie să ia fiinţă o forţă politică militantă care să ridice Europa la un război arian împotriva invadatorilor necreştini. În această ecuaţie pur speculativă, deocamdată, este firesc să ne întrebăm dacă nu cumva Germania lui Merkel îşi imaginează că doar astfel va deveni izbăvitoarea Europei de un flagel provocat tot de ea, dar care numai aşa îi poate îngropa definitiv amintirea nazismului. Cu alte cuvinte, Germania islamizează Europa ca, mai apoi, să devină „eliberatoarea Europei” de păgîni.

Birocraţia deznaţionalizatoare a UE

În acelaşi timp, UE a ajuns să fie cel mai complex şi absurd aparat birocratic de pe Pămînt. Nimeni nu pune la îndoială pregătirea profesională şi variatele competenţe ale zecilor de mii de funcţionari care sînt angrenaţi în acest uriaş abator birocratic. Dar problema constă în aceea că mulţi „lenevesc” în propriile competenţe atît de mult încît devin generatorii celor mai absurde iniţiative care, mai devreme sau mai tîrziu, se transformă în literă de lege pentru Statele membre. Un funcţionar parizian crescut în puf, de exemplu, aflat în vizită în România, de Crăciun, aude guiţatul unui porc înjunghiat şi i se pare o crimă odioasă, motiv pentru care decide că asta e o crimă, că porcul, spune el, trebuie ucis „cu blîndeţe”. Dar de mîncat carnea lui tot i-o mănîncă, numai că o face cu o „blîndeţe de om grijuliu faţă de moartea porcului”. Altul se gîndeşte la protecţia ciorilor pe care le-a văzut prima dată în viaţa lui şi „i se rupe sufletul de soarta lor”, altul la pisici, cîini etc.

În consecinţă, aberantele „iniţiative” ale birocraţilor plictisiţi, bine plătiţi şi care doresc să-şi demonstreze competenţele „creatoare” se transformă în norme europene obligatorii pentru toate statele membre ale UE, care trebuie să le legifereze. Dictatura Bruxellesului nu face nimic altceva decît să deznaţionalizeze, să pună interdicţie asupra oricărui specific naţional, obiceiuri şi tradiţii milenare în care fiecare ţară europeană s-a dezvoltat. Aşa cum este şi de aşteptat, această uniformizare robotizată dorită de UE determină unele ţări europene să se protejeze, să se întoarcă spre sine, spre specificul naţional. Adăugate şi acestea la fenomenul islamizării, apariţia mişcărilor politice naţionaliste radicale, de stînga sau de dreapta, din unele State europene este absolut firească, legitimă.

UE respectă islamismul, dar repudiază creştinismul european în favoarea homosexualităţii

O altă „crimă socială”, la nivelul UE, este grija pe care trebuie s-o avem faţă de „egalii noştri homosexuali”. S-a ajuns ca la nivelul celor mai dezvoltate şi prospere ţări europene minorităţile sexuale să dicteze propriile reguli de joc majorităţii. Fireşte că aceasta se întîmplă prin impuneri legislative de către Bruxelles tuturor ţărilor membre ale UE. Observaţi ce se întîmplă acum: islamismul este protejat, la nivel de guverne şi legislativ, în egală măsură cu „drepturile minorităţilor sexuale”. Despre protecţia religiilor milenare ale Statelor europene, însă, nu se stipulează nimic în nici un act normativ al UE, iar asta în termeni de „legitimă apărare creştină” în faţa invaziei „islamismului musafir în UE”.

Cel mai acut, dictatura minorităţilor sexuale se simte în cele mai dezvoltate ţări europene, aşa cum sînt Ţările Nordice, Franţa, Germania, Belgia, Olanda etc. S-a ajuns în situaţii absurde în care legea îi obligă pe unii cetăţeni europeni să nu mai folosească apelativele de „tată”, „mamă”, „doamnă” sau „domnule” pentru a nu-i „leza” pe minoritarii sexuali. Această nebunie este deja aproape universalizată, atingînd cele mai aberante culmi şi în Canada, SUA sau Australia.

Cel mai recent caz se referă la Canada, în care „Guvernul canadian a decis să folosească genul neutru în toate formularele sale”, a declarat pentru AFP Mathieu Filion, director de comunicare al ministrului Familiei, Jean-Yves Duclos. Hotărârea Guvernului canadian a fost luată după ce ministrul Duclos a relatat în Ianuarie „necazurile” unui cuplu de homosexuali din Noua Scoție, care au dorit să i se elibereze copilului lor o carte de asigurări sociale și „au fost întrebați cine este tatăl și cine este mama”. „Acum, vor fi solicitate doar numele părinților”, a explicat oficialul canadian. Actualizarea în conformitate cu Corectitudinea Politică a formularelor electronice necesită o muncă uriașă de codificare, scrie AFP. Termenii „mamă” și „tată” nu sînt singurii care sînt proscriși. O dată cu ei, se va renunța și la „domnul” sau „doamna” în scrisorile și comunicatele statului canadian către cetățenii săi.

Ca să nu o lungim prea mult, nu mai vorbim şi despre absurdele ş abuzivele legi referitoare la protecţia copiilor din Ţările Nordice, Olanda, Belgia sau Anglia, de exemplu, în care copii sînt efectiv răpiţi de la părinţi de către Stat pentru cele mai absurde motive, sînt „asistaţi să moară demn” în cazul unor afecţiuni cărora autorităţile nu le mai dau nici o şansă de lecuire, deşi s-a demonstrat deseori că s-au înşelat, despre înfierea copiilor de către cuplurile homosexuale, educaţie în şcoli, în deplină cunoştinţă de cauză, privitoare la normalitatea homosexualităţii etc.

Doar războiul şi dictaturile

Istoria ne-a deprins cu o serie întreagă de cicluri evolutive şi de reaşezare a ordinii mondiale prin războaie sau prin apariţia dictaturilor. Fireşte că nici una din aceste căi nu este dorită. Văzînd ce se întîmplă acum în lume, mai cu seamă în Europa, constatăm că omenirea se află la margine unui război religios, în preajma renaşterii tendinţelor de tip dictatorial şi într-o goană disperată de conservare a identităţilor naţionale. Democraţia de tip UE, cea occidentală, în general, se află în derivă prin cele arătate mai sus.

Demenţa Corectitudinii Politice criminale nu poate fi radiată decît prin război sau dictatură. Din nefericire, războiul aduce pierderi uriaşe de vieţi omeneşti, iar dictaturi luminate nu prea au existat niciodată în istorie. Cel mai probabil, omenirea se va repurifica printr-un mare război care pare deja inevitabil. Şi căderea Romei antice s-a produs pe fondul unui dezmăţ abuziv asemănător cu cel legiferat în ultimul timp de UE. Viitorul e sumbru pentru că astfel este prefigurat chiar de către o UE sau o Americă de Nord extra-libertine şi democrate.

Mihai CONŢIU