DOAR POLITICIENII, MAGISTRAŢII ŞI ALŢII SÎNT CORUPŢI?

O ţară de săraci în care toţi se mituiesc unii pe alţii (2)

Autor: Mihai CONŢIU

Afirmam, în episodul precedent al acestui articol, că, pe aceste meleaguri, corupţia este a doua natură „firească” a moldoveanului şi sînt sigur că nu mă înşel. Dacă nu-i recunoaştem existenţa, înseamnă că nici nu dorim să dispară. Recunoaşterea fenomenului trebuie să înceapă de la cel mai înalt nivel al Puterilor în Stat, iar asta nu la nivel declarativ, populist, ci prin acţiuni concrete care trebuie să devină pilduitoare pentru populaţie.

Puterile în Stat

Facem un scurt rezumat al Puterilor în Stat şi pentru brute politice inculte de tipul lui Renato Usatîi, care vrea să acceadă în Parlament fără să aibă habar de cele mai elementare noţiuni, adică fără să ştie nici măcar ce fel de Putere în Stat reprezintă instituţia în care el vrea să intre de-a dreptul ca un golan. Spun „golan”, deoarece îmi amintesc declaraţia lui interlopă, prin care ameninţa că Vlad Filat ar putea fi găsit într-un portbagaj.

Pe modelul clasic şi democratic, separaţia Puterilor în Stat este de tip tripartit, care este un principiu fundamental al statului de drept şi presupune o distribuire a puterii către instanţe diferite, independente, înzestrate cu atribute şi prerogative de conducere. În Republica Moldova, această distribuire este reprezentată de trei puteri: puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească.

Scopul separării puterilor în stat este acela de a împiedica acumularea, deţinerea sau exercitarea absolută a puterii de către un partid sau o persoană. Acest principiu a fost enunţat de către John Locke ("Two treatises on government", 1690) şi mai ales de către C. de Montesquieu ("De l'esprit des lois", 1748) în lupta împotriva statului absolutist, principiul acesta devenind baza statului constituţional modern. Prin separata transmitere a funcţiilor către Parlament, Guvern, Administraţie, precum şi către judecători independenţi, puterea statală este ţinută în echilibru prin intermediul unor controale reciproce (echilibrul puterilor), apărîndu-i astfel pe cetăţeni de eventualele acţiuni despotice ale statului.

Puterea legislativă din Republica Moldova este exercitată de către Parlament, unica autoritate legiuitoare a ţării. Puterea executivă este reprezentată de către Guvern, care pune în aplicare legile, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi conducerea generală a administraţiei publice. Puterea judecătorească aparţine instanţelor judecătoreşti, care veghează la respectarea legilor.

Prin urmare…

Întrunesc cele trei Puteri în Stat din Republica Moldova criteriile sugerate mai sus? Au motive să recunoască dimensiunile corupţiei din ţară şi să iniţieze acţiuni de stîrpire a fenomenului? Dar cît de separate sînt între ele Puterile în Stat din Republica Moldova sau, mai bine zis, cît de mult sînt o apă şi-un pămînt toate? Vă mulţumesc pentru răspunsul tăcut pe care mi l-aţi dat!

Dar cum radem, totuşi, corupţia?

Prin dictatură? Ar fi minunat, căci moldovenii se pare că de asta au nevoie. Problema este că nu au existat şi nu putem nădăjdui niciodată la o dictatură, un dictator luminat. Istoria a demonstrat din plin cît de corupte pot fi şi dictaturile.

Pînă la urmă, tot la dictatura legilor revenim, dar la „dictatura legilor” Uniunii Europene (UE), nicidecum la „dictatura legilor” din Uniunea Vamală, Rusia, Coreea de Nord etc. În episodul trecut, vă invitam să priviţi spre România. O făceam pentru a constata efectul „dictaturii” legii democraţiei europene civilizate într-un stat care, deşi este membru al UE, este obligat să taie în carne vie pentru eradicarea corupţiei.

În esenţă, efectul integrării europene este acela că legislaţia UE face dreptate tuturor cetăţenilor în detrimentul corupţilor, indiferent de bogăţiile lor sau de înaltele funcţii avute în stat. În România, după cum ştiţi, au intrat în puşcărie pentru acte de corupţie cei mai înalţi demnitari sau potentaţi oameni de afaceri – un fost prim-ministru, miniştri, magistraţi, procurori, prefecţi, primari, înalţi funcţionari de stat etc.

Puterea, care corupe…

V-am arătat, într-un articol anterior, „Afacerile ruseşti şi contrafacerile lui Ioniţă, Şalaru şi Ghimpu”, cît de prosper a devenit Ghimpu după ce s-a înghesuit la Putere prin coruperea electorală a tinereţii nepotului său, Dorin Chirtoacă. Ei bine, pentru cît de mult s-au „parfumat” cu profituri alde Ghimpu, Şalaru sau Dorin Chirtoacă din afaceri abuzive, licitaţii municipale ilegale, din investiţii europene, abuzuri de putere etc., din perspectivele legislaţiei europene, mai devreme sau mai tîrziu, vor ajunge la puşcărie. De aceea se şi tem de integrarea europeană a Republicii Moldova, indiferent de faptul că se declară, cu prefăcătorie, pro-europeni!

Corupţia politică

De ceva vreme, moldovenii, chiar dacă nu o înţeleg sau nu şi-o pot explica, sînt victimele celei mai cumplite corupţii politice în care îi atrag două personaje paradoxale: Igor Dodon şi Renato Usatîi! Aceşti oameni, chiar dacă sînt moldoveni, sînt generatorii unor ofensive politice care nu pornesc din interiorul statului Republica Moldova. Ei nu sînt exponenţii politici ai intereselor naţionale, ai siguranţei statului, civilizării acestuia şi bunăstării moldovenilor, ci vîrfuri de lance propagandistică a Moscovei, care este inamica integrării europene şi civilizării Republicii Moldova.

Fireşte că toată propaganda acestora costă o căruţă de bani. Ar trebui să fim cu totul imbecili ca să ne imaginăm că cei doi îşi scot banii din propriul portofel. Cu aceşti bani, ei corup oamenii să iasă la mitinguri despre al căror sens habar nu au. Acum nimeni nu mai iese la o manifestaţie pentru Igor Dodon fără să fie plătiţi, căci cei mai mulţi dintre participanţi o fac doar pentru asta, acceptînd, deci, să fie corupţi. O fac pentru că-s săraci şi vai de ei prin satele de pe unde sînt aduşi la demonstraţii pro Uniunea Vamală, despre care nu ştiu că îi va ţine în aceeaşi sărăcie.

Ca un golan la patru ace, Renato Usatîi aruncă bani în dreapta şi în stînga, în scopuri umanitare, pare-mi-se, şi-i bombardează pe moldoveni, pentru a-i prosti, cu concerte în care evoluează cele mai îndrăgite vedete de către moldoveni. Pe piaţa „neagră” şi „albă”, interpreţii aduşi de el sînt dintre cei mai costisitori. Cît de tîmpiţi ne crede el, dacă-şi imaginează că ne poate convinge că aceşti artişti au venit în Moldova să cînte de dragul lui sau al moldovenilor?

În impostura lui de declaraţie de avere depusă la Comisia Electorală Centrală, Usatîi a spus că este acţionar la Gazprom şi deţine un pachet de 585.000 de acţiuni, care, conform datelor de la bursa de la Londra, respectiv pachetul costă peste patru milioane de dolari. Cele 585.000 de acţiuni reprezintă un pachet mai mic de 0,01% din capitalul Gazprom, care i-au adus lui Usatîi în anul 2013 dividende de peste 5,6 milioane de ruble ruseşti (150.000 de dolari). Chestiunea se pune astfel: A probat juridic Usatîi acest lucru? Este posibil să o şi facă, căci nu-i obligatoriu ca el să fie şi deţinătorul acestor acţiuni.

Ce fac Puterile în Stat faţă de corupţia politică exercitată de Dodon şi Usatîi împotriva moldovenilor şi, implicit, Republicii Moldova? Ce face SIS, Procuratura, CNA, Fiscul sau CNI în aceste cazuri? Sub ochii noştri, zboară, la negru, milioane de dolar, iar asta de aproape un an, însă instituţiile amintite nici usturoi n-au mîncat, nici corupţia nu le pute!

Corupţia în mass-media

Aici avem de-a face şi cu o corupţie morală extrem de ticăloasă. Încă de la fondarea „corupţiei democrate”, printre iniţiatorii acesteia au fost şi guguştiucii de presă care, încă de prin 1991, sînt cei mai ai dracului „independenţi şi democraţi”, dar care au supt finanţe uriaşe de la toţi politicienii autohtoni şi de la „ţările prietene”.

Cînd avem de-a face cu o corupţie generalizată, fireşte că nu putem vorbi despre ruşine, decenţă sau demnitate din partea acestora. Şi acum, după atîţi ani, corupţii şi corupătorii mediatici continuă să pozeze în mari moralişti, învăţători ai neamului şi, fireşte, modele umane. Te apucă greaţa! Şi-au scos guguştiucii cîteva cărţi justificative de sub tipar, se prevalează de faptul că au semnat la comandă, „în interes de serviciu” sau conjunctural, de frică chiar, Declaraţia de Independenţă, iar de la „înălţimea” acestor atribute, „păstoresc poporul”!

Zilele trecute, Constantin Tănase, patronul ziarului „Timpul”, într-un editorial „pilduitor”, de la „înălţimea unui moralist”, scria:

„Poziţia mea ca ziarist faţă de cele ce au început să se întîmple cu noua guvernare de după 2009 a fost determinată de un adevărat şoc moral: eu, om bătrîn şi prost, chiar am crezut că la putere au venit noi lideri politici care vor lucra pentru ţară. Cînd am înţeles cu ce se ocupă ei am trăit senzaţia unei prăbuşiri, m-am simţit vîndut, trădat, umilit, strivit ca o gîză greţoasă. (…) Partea descalificantă a fenomenului constă în aceea că nici unul dintre formatorii de opinie nu şi-a declarat afiliere politică şi nu şi-a asumat deschis, public partizanatul, continuînd să mintă opinia publică precum că sînt independenţi şi imparţiali. (…) Scriu aceste rînduri, detaşat şi dezlegat de orice partizanat partinic, pe un colţ de pat într-un spital, unde nu mai e loc pentru nesincerităţi şi interese egoiste.

Îi doresc însănătoşire grabnică acestui vulpoi bătrîn, dar nu pot să nu-i remarc sensibila escrocherie sentimentală prin care, aflat pe un colţ de pat de într-un spital, vrea să-şi convingă puţinii lui cititori că este „dezlegat de orice partizanat partinic, că locul unde se află îl detaşează de nesincerităţi şi interese egoiste”!

Măi, să fie! Păi, dacă este „dezlegat de orice partizanat partinic”, logica ne spune că nu te poţi dezlega de cineva decît dacă ai fost legat. Remarc, logic, din cele expuse şi de Tănase, că „omul bătrîn şi prost” din el nu ne poate convinge că a avut vreodată un „şoc moral”. O poate face cu cei mai neinformaţi dintre cititorii lui! Aici avem de-a face cu un non-sens creştin. Un om creştin autentic, aflat pe un colţ de pat de spital (oare împărţea patul cu un alt pacient, dacă spune că se afla pe un colţ de pat?), dacă, totuşi, are parte de binecuvîntarea unui real „şoc moral”, atunci ar fi trebuit să le mărturisească cititorilor lui toate partizanatele lui politice editoriale, numele patronilor lui politici şi de afaceri, fără de care nu-şi putea edita „şocurile morale şi senzaţiile de prăbuşiri prin care s-a simţit vîndut, trădat, umilit, strivit ca o gîză greţoasă”. Fiecare se simte cum a meritat să trăiască!

Corupţia din mass-media a avut tot Timpul la dispoziţie!