DISCURSUL PRIM-MINISTRULUI MAIA SANDU, IN CADRUL CEREMONIEI DE REVENIRE A MILITARILOR MOLDOVENI DE LA EXERCITIUL AGILE HUNTER DIN SUA

Excelența voastră, Domnul Ambasador Hogan,

Stimate dle Ministru Voicu,

Dragi militari,

Bine ați revenit acasă! Vă felicit cu ocazia încheierii cu succes a acestui important exercițiu militar bilateral moldo-american de amploare, fiind pentru prima dată cînd un contingent atît de numeros al Armatei Naționale participă la un exercițiu militar de o complexitate majoră. Această aplicație militară marchează peste 20 de ani de parteneriat și cooperare cu Garda Națională a statului Carolina de Nord, parteneriat care ne permite dezvoltarea profesionalismului militar și modernizarea per ansamblu a capabilităților Armatei Naționale.

Cu această ocazie, din numele poporului Republicii Moldova exprim recunoștința partenerilor americani pentru susținerea și aportul continuu oferite pentru fortificarea securității, suveranității si integrității Republicii Moldova. O armată puternică contribuie nu numai la securitatea proprie, dar și la transformarea Republicii Moldova dintr-un consumator de securitate într-un contribuabil de încredere.

Aș vrea să reconfirm angajamentul Republicii Moldova de aprofundare a agendei de cooperare moldo-americană în domeniul de securitate și apărare și mizăm în continuare pe susținere din partea partenerilor noștri americani.

Stimați militari,

Vreau ca acest schimb de experiență să contribuie la crearea unei temelii trainice pentru o Moldovă independentă și suverană.

Sectorul de securitate și apărare reprezintă un domeniu important pentru noul program de guvernare și acordă atenție nu doar oportunităților de dezvoltare profesională, dar și a calității vieții.

Acum, mai mult ca niciodată, avem nevoie de o armată puternică și profesionistă. De aceea, vreau să vă mulțumesc pentru efortul și dedicația de care dați dovadă.

În același timp, vreau să vă mulțumesc pentru că ați fost un sprijin al acestei țări chiar și atunci cînd nu a fost ușor. Pentru că nu e ușor să-ți aperi Patria atunci cînd aceasta este condusă de oameni corupți și incompetenți, care au exploatat instituțiile statului pentru interesele proprii. Acum vreau să vă asigur că veți apăra un stat care reprezintă doar interesele cetățenilor, ale tuturor cetățenilor.

Vă mulțumesc!