DISCURSUL PRESEDINTELUI REPUBLICII MOLDOVA, IGOR DODON, ÎN PRIMA SEDINTA A PARLAMENTULUI

Stimați cetățeni ai Republicii Moldova, stimați deputați, stimați șefi și reprezentanți ai misiunilor diplomatice, onorată asistență,

De la bun început, permiteți-mi să-i felicit, în numele întregului corp de deputați și al meu personal, pe toți cetățenii Republicii Moldova cu ocazia alegerii noului Parlament! Vreau să mulțumesc cetățenilor care au participat la alegerile parlamentare și și-au dat votul în sprijinul uneia sau altei forțe politice. Exprim speranța că efectivul nou-ales al Forului Legislativ Suprem va îndreptăți încrederea oamenilor și deputații vor depune toate eforturile și cunoștințele în numele și pentru binele poporului Republicii Moldova.

Stimați deputați, Doamnelor și Domnilor,

Parlamentul țării, ales la 24 februarie, are, în general, toată legitimitatea necesară – atît cea internă, cît și cea internațională. Sper că Dumneavoastră, în calitate de aleși ai poporului, veți reuși să îndepliniți promisiunile făcute în campania electorală și acestea vor constitui principala preocupare pentru întreaga perioadă de exercitare a mandatului. Astăzi, în Moldova, s-a creat o situație care nu a existat în ultimul timp: țara are un Președinte legitim și un Parlament legitim, care au mandatul de încredere al poporului moldovenesc. Prin urmare, acum, sarcina noastră principală este de a forma un Guvern legitim care să funcționeze în interesul tuturor cetățenilor Republicii Moldova. Avem în față un obiectiv fundamental – realizarea unor schimbări calitative în țară.

Oamenii așteaptă de la noi dialog și înțelegere politică pentru a schimba situația în țară, pentru a găsi compromisuri și conciliere în interes național. Cetățenii Republicii Moldova, indiferent unde se află – în țară sau peste hotare –, ne privesc acum cu speranță. Toți se întreabă, adresîndu-ne și nouă, actualei clase politice, aceeași întrebare. În cei peste 27 de ani de independență, țara noastră a pierdut circa 1/3 din populație și, din păcate, oamenii continuă să plece. Ce va urma depinde în totalitate de noi, de clasa politică și de voi – deputații noi-aleși. Toate acțiunile noastre socio-economice, politice, geopolitice trebuie să aibă ca obiectiv major recîştigarea încrederii cetățenilor în viitorul Republicii Moldova și stoparea depopulării țării. Dacă nu vom păstra poporul integru, orice proiect statal poate deveni inutil pe termen lung. Salvarea neamului trebuie să fie misiunea primordială a oricărei guvernări de la Chișinău. Ce e de făcut în acest sens și care ar trebui să fie, în opinia mea, prioritățile activităților noastre comune:

1. Mai întîi de toate, trebuie să restabilim încrederea cetățenilor în instituțiile statului. Fiecare cetățean al Moldovei, indiferent de naționalitate, confesiune, limbă de comunicare și opinii politice, trebuie să simtă schimbări semnificative pozitive în domeniul apărării drepturilor și libertăților sale din partea statului și a instituțiilor statului. Evident că toţi concetățenii trebuie să respecte legile, dar fără a simți frică și spaimă pentru orice pas făcut sau declarație care nu convine celor ce controlează puterea în stat. Orice încercare a vreunui partid politic de la guvernare de a subordona sau de a impune cu forța poziția proprie, inevitabil va provoca repulsie din partea societății și, mai devreme sau mai tîrziu, va produce consecințe negative pentru cei care controlează puterea. Acest lucru trebuie să-l înțelegem cu toții și să demarăm schimbarea radicală în bine a situației în țară. Acest obiectiv se poate realiza doar prin desfășurarea unor reforme reale și complexe în domeniul justiției, consolidarea statului de drept, combaterea corupției. Toți trebuie să fim egali în fața legii și să răspundem pentru acțiunile noastre. 

2. Avem nevoie de un salt economic calitativ, pe care îl putem realiza printr-o nouă politică economică, bazată atît pe crearea condițiilor stimulatorii pentru cei care investesc și creează locuri de muncă în Republica Moldova, lansarea unor proiecte naționale de investiții în infrastructură, cît și pe valorificarea potențialului nostru ce rezultă din activitatea politică și economică externă echilibrată. Încercarea de a menține în continuare creșterea PIB-ului la nivelul de 3-4% nu înseamnă o dezvoltare durabilă, ci mai degrabă este o încercare de a supraviețui. Elaborarea și punerea în aplicare a Programului de dezvoltare accelerată este o sarcină esențială pentru blocul economic în viitorul Guvern. 

3. Echitatea socială trebuie să fie obiectivul de baza al guvernării. În țara noastră există o mare diferențiere a veniturilor diferitor categorii de cetățeni. Sîntem obligați să asigurăm, pe baza unor reforme complexe, o creștere a nivelului bunăstării și protecției sociale a oamenilor. Cetățenii așteaptă de la noul Parlament și Guvern creșterea pensiilor și salariilor, a indemnizațiilor și a altor tipuri de asistență socială, servicii medicale mai accesibile și calitative, îmbunătățirea semnificativă a calității vieții păturilor social-dezavantajate ale populației. 

4. Consolidarea statalității şi reintegrarea teritorială a Republicii Moldova. Să nu uităm niciodată că strămoșii noștri, secole în șir, au apărat acest pămînt, iar datoria fiecăruia dintre noi este să păstrăm statalitatea și integritatea țării, să o dezvoltăm și să o lăsăm urmașilor cu mîndrie și cu sentimentul datoriei împlinite. În acest an, celebrăm 660 de ani ai statalității moldovenești și este o mare realizare că la această etapă avem un stat independent, suveran, unit și neutru. Pentru consolidarea statalității țării, Președinția, Guvernul și Parlamentul trebuie să elaboreze o viziune comună a parametrilor de bază ai modelului de reglementare pașnică a problemei transnistrene, restabilirea integrității teritoriale a țării în frontierele recunoscute la nivel internațional, colaborînd în strînsă cooperare cu partenerii noștri internaționali. 

5. Republica Moldova este un stat polietnic, cu tradițiile sale naționale în care coexistă zeci de etnii. Indiferent de naționalitate, toți sîntem parte a poporului moldovenesc și avem aceeași datorie față de Patria noastră comună. În acest sens, mă voi adresa cu un scurt mesaj în limba rusă:

Уважаемые депутаты,

Республика Молдова, это страна где вместе живут десятки этносов. Веками молдаване, русские, украинцы, гагаузы, болгары, евреи, армяне, азербайджанцы, ромы, поляки и другие народности жили в мире и согласии, все они считают Молдову своей Родиной. Республика Молдова – наша общая Родина, и другой родины у нас не будет! Поэтому, в нашей политике не должно быть места для межнациональных склок и не следует пренебрегать правами и свободами тех соотечественников, у которых иной язык, иная культура, иные традиции. Мы должны уважать права каждой группы населения, в том числе уважать выбор тех, кто пользуется русским языком в качестве языка межнационального общения в Молдове.

Stimați deputați,

Sînt sigur că pentru implementarea cu succes a tuturor reformelor interne necesare în țara noastră, trebuie să abordăm, cu multă atenție și responsabilitate, problemele de politică externă și de cooperare internațională. Astăzi, Moldova poate deveni o zonă de contact pentru diferite ţări, o regiune unde să se interfereze interesele economice ale vecinilor şi partenerilor noştri. Dar toate aceste interese externe trebuie să fie în acord cu interesele noastre naționale. Timp de 27 de ani, noi ne tot confruntăm cu probleme și dispute interne de ordin geopolitic. Ce realizări am obținut la ziua de azi? Sîntem membri ai CSI din anii ’90, avem Acord de Asociere cu UE și regim de liber schimb din 2014, deținem statutul de observator în Uniunea Euroasiatică din 2018, exportăm mărfurile noastre fără taxe și spre est, și spre vest, iar concetățenii merg fără vize atît în Europa, în Rusia și în țările CSI, cît și în alte zeci de state.

De ce mai avem nevoie? De ce continuăm să luptăm de pe diferite baricade? Haideți, mai bine, să valorificăm acest potențial, spre binele poporului. Acum doi ani, am propus să trecem la o politică externă echilibrată, deopotrivă prietenoasă și cu Vestul, și cu Estul, bazată pe principiul neutralității permanente a Republicii Moldova. Sper ca acest concept să fie apreciat de următoarea majoritate parlamentară și să fie integrat în programul viitoarei guvernări. Politica externă a statului nostru trebuie sa fie nu atît proeuropeană sau prorusă, cît pro-Republica Moldova, orientată, în mod prioritar, spre interesul național al țării. Noi nu avem puterea să decidem politica mare a lumii, dar haideți să avem înțelepciunea de a nu deveni spațiu de manevră în această politică globală. Ca lideri politici ai țării, care reprezentăm un popor polietnic și cu diverse orientări ideologice, de datoria noastră este să evităm tensiunile și să nu ne implicăm în relații ostile cu vecinii și cu partenerii noștri strategici. Nu ne putem permite să ne împrietenim cu unii împotriva altora. 

Sper că veți fi de acord că interesele geopolitice ale Republicii Moldova trebuie să fie subordonate celor naționale, și nu agendei politice impuse din exterior, așa cum, din păcate, s-a întîmplat prea des în scurta noastră istorie politică. E timpul să reevaluăm lucrurile în acest domeniu și sînt sigur că vom obține mai multă apreciere și respect din partea partenerilor de dezvoltare atît din Est, cît și din Vest. 
Stimați deputați,

În încheierea discursului meu, vreau să mă adresez cu un deziderat. Nimic nu este veșnic, mai ales în politica moldovenească. De aceea, vă îndemn să nu cădeți prada trufiei şi aroganţei politice, pentru că acest păcat se va întoarce împotriva voastră. Mulți au fost cei care au pus mai presus de orice ambiția personală, iar acum sînt umiliți politic. Gîndiți-vă că oamenii au obosit de conflicte politice și își doresc o viață decentă și un progres vizibil al țării. În acest context, vă propun să vă aşezaţi la masa de dialog, pentru a le arăta oamenilor că, cel puțin, puteți discuta între voi. În calitate de Președinte al Republicii Moldova, intenționez, în curînd, să invit fiecare formațiune în parte la un dialog la Președinție, pentru a discuta cumpătat și responsabil ce facem mai departe.

Totodată, vă anunț oficial că, în calitate de Președinte, voi accepta orice majoritate, orice Guvern pe care îl veți crea prin negocieri între partidele politice care au obținut votul de încredere din partea cetățenilor. Nu voi aproba numai o majoritate și un Guvern alcătuit artificial și nelegitim din transfugi. Decît o guvernare a transfugilor, mai bine să ne judece încă o dată cetățenii la alegeri anticipate.
Acum soarta țării e în mîinile voastre. Sper să fie cu Doamne ajută ceea ce faceți.
Eu vă doresc succes în lucrurile bune!